Şcolile au făcut comenzile pentru manuale, iar editurile au început tipărirea acestora. Când vor ajunge manualele în unităţile de învăţământ

Şcolile au făcut comenzile pentru manuale, iar editurile au început tipărirea acestora. Când vor ajunge manualele în unităţile de învăţământ

Manualele vor fi trimise şcolilor în luna august

În acest moment, editurile tipăresc manualele şcolare pentru completarea stocurilor unităţilor de învăţământ, după ce au primit comenzile de la inspectoratele şcolare. Editurile au termen de tipărire până pe 8 iulie, iar până la 29 iulie, noile manuale trebuie să ajungă la inspectoratele şcolare. De aici, în perioada 1 - 12 august, manualele vor fi transmise unităţilor de învăţământ.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tipărirea manualelor şcolare pentru completarea stocurilor unităţilor de învăţământ este în toi, potrivit calendarului de completare a stocurilor de manuale şcolare, stabilit prin Ordin de Ministru, în perioada 4 aprilie – 8 iulie.
 
În perioada 14 – 18 martie, şcolile au trimis formulare de comandă către inspectorate, completate în format electronic. În perioada 21 – 25 martie inspectoratele judeţene au centralizat formularele de comandă, iar în perioada 28 martie -1 aprilie s-au semnat contractele cu editurile pentru tipărirea manualelor.
 
Editurile au termen de tipărire până pe 8 iulie, iar până la 29 iulie, noile manuale trebuie să ajungă la inspectoratele şcolare. De aici, în perioada 1 -12 august, manualele vor fi transmise unităţilor de învăţământ.
 
Cum se face selecţia şi comanda manualelor
 
Selecţia şi comanda manualelor şcolare de către unităţile de învăţământ se face prin intermediul unei aplicaţii speciale, Selectarea Necesarului de Manuale Şcolare (SNMS), care va cuprinde tot necesarul de manuale. 
 
„La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ directorul, împreună cu informaticianul şi cu profesorii, organizează activităţile de selecţie a manualelor şcoalre, cu scopul centralizării comenzilor de manuale pentru fiecare unitate de învăţământ. Acest lucru se realizează prin vizualizarea, în aplicaţie, a variantelor digitale a manualelo. Introducerea necesarului de manuale se face la nivelul fiecărei unităţi şcoare. ISJ/ISMB au acces la datele introduse în aplicaţie de de unităţile şcolare din judeţ, iar CNEE (Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, n.r.) are acces la datele colectate la nivel naţional”, arată procedura de selecţie şi comandă.
 
Potrivit reprezentanţilor Ministerulu Educaţiei, aplicaţia are forma unui site al CNEE prin care se face necesarul de manuale şi nu este ceva nou, sistemul funcţionând de mai mulţi ani.
 
Inspectoratele Şcolare Judeţene (ISJ) pot vizualiza totalul de manuale comandate de şcoli, dar şi varianta digitală comandată. Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare va putea vedea genera rapoarte privind comenzile totale, comenzi ISJ, comenzi şcoli, dar şi catalogul de manuale.
 
Ministerul a alocat 11.000.000 de lei pentru completarea stocurilor de manuale
 
Luna trecută, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ) a aprobat fondurile bugetare pentru retipărirea manualelor şcolare pentru învăţământul obligatoriu, pentru anul şcoalar 2016-2017, dar şi sumele alocate fiecărui inspectorat şcolar. 
 
Astfel, a alocat aproape 11.000.000 de lei pentru retipărirea manualelor şcolare pentru învăţământul obligatoriu în anul şcolar 2016-2017, pentru completarea stocurilor.
 
Potrivit ordinului de ministru 3384 din 11 martie 2016 privind completarea stocurilor de manuale şcolare pentru anul şcolar 2016-2017, Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti i-a fost repartizată suma de 801.405 lei, Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi - 494.325 de lei, Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava - 438.494 de lei, Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova-  399.845 de lei, Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa - 371.933 de lei, iar Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău - 370.862 de lei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: