VIDEO Momente de panică pe Aeroportul Otopeni: oamenii de pe o scară rulantă veneau unii peste alţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Momente de panică pe scările rulante din Aeroportul Otopeni au avut loc luni seară, la o lună după ce un incident similar a stârnit vâlvă şi a determinat conducerea să dea asigurări că în două săptămâni lucrurile se vor schimba.

Numărul călătorilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă creşte de la an la an, motiv pentru care scările rulante, concepute pentru un trafic mult mai mic, nu mai fac faţă numărului mare de pasageri. Astfel se creează momente precum cel surprins luni seară de o pasageră, când oamenii care coborau de pe scara rulantă erau blocaţi de persoanele aflate la ghişee. 

„Am ajuns în Bucureşti. Astăzi am trăit momente de panică la scările rulante de la clădirea aeroportului, înspre verificarea de paşapoarte. Sunt două scări rulante cu un spaţiu mic între ele. Ei bine, spaţiul acela mic era deja plin, iar cei care urcau pe prima scară rulantă pur şi simplu veneau unii peste alţii că nu aveau loc.

Am reuşit cumva să mă dau în partea stângă a scării şi am aşteptat. Nu era absolut niciun angajat al aeroportului acolo. Am filmat câteva secunde. După o jumătate de oră, încă tremur când mă gândesc. Aeroortul Henri Coandă, ce faceţi în această privinţă? Măcar opriţi scările alea rulante, să poată urca lumea normal şi să se poată opri dacă e prea plin”, a scris o pasageră pe Facebook.

VIDEO

La finalul lunii iunie, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţa că va instala şase porţi de control automat al paşapoartelor - Automatic Border Control (ABC) - care permit pasagerilor cu paşapoarte biometrice să treacă fără să mai stea faţă în faţă cu un poliţist de frontieră, a anunţat purtătorul de cuvânt al CNAB, Valentin Iordache.

"Împreună cu colegii de la Poliţia de Frontieră, vom instala o baterie de şase porţi de control automat al paşapoartelor, acele Automatic Border Control (ABC), care permit celor care au paşaport biometric să treacă fără să mai stea faţă în faţă cu un poliţist de frontieră. Este o facilitate pe care eu o caut de câte ori merg pe un aeroport din străinătate, pentru că, de regulă, acolo nu se mai stă la coadă", a declarat Valentin Iordache pentru Agerpres.

Comasarea celor două zone de control de frontieră

"Avem în curs un alt proiect care, la fel, nu pare foarte important, dar care ne va scuti pe noi - şi mai ales pe pasageri - de nişte timpi suplimentari de aşteptare la controlul de frontieră. Mă refer la faptul că cele două zone de control de frontieră vor fi cumva comasate într-una singură foarte mare, astfel încât să evităm situaţiile actuale în care pasagerii vin şi se înghesuie foarte mulţi la un număr foarte mic de ghişee, în timp ce pe cealaltă latură sau pe celălalt punct de control sunt mai puţini pasageri sau nu sunt deloc şi, de asemenea, se flexibilizează şi alocarea resurselor colegilor de la poliţia de frontieră. 

Deci, vom avea o singură zonă, toţi pasagerii vor merge acolo, vor fi alocaţi dinamic în mod egal pe toate ghişeele, astfel încât timpul de aşteptare să fie mai mic şi să evităm şi aceste neplăceri cu scări rulante care funcţionează, care duc pasagerii într-un loc unde erau deja foarte mulţi şi apare riscul acesta să se întâmple accidente", a explicat Valentin Iordache.

Acesta a precizat că proiectul nu presupune modificări, ci se mută unele ghişee, însă sunt necesare lucrări importante la reţelele de curent.

Reacţia companiei a venit după un incident asemănător care a avut loc în iunie, când sute de persoane s-au înghesuit pe o singură scară rulantă care îi ducea la salonul de ieşire. Erau pasagerii care au sosit pe aeroport în acelaşi timp din cel puţin două călătorii diferite. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite