Luna februarie se anunţă a fi de foc, iar oficialii ţării noastre vor trebui să găsească, în următoarea perioadă, un consens politic în Consiliul UE care să pună pe primul plan interesele comune ale ţărilor membre. Acest lucru trebuie să se întâmple foarte curând, pentru a rămâne timp, până la finalul lunii iunie, pentru trialogurile duse pe axa Comisia Europeană – Consiliul UE – Parlamentul European.

România a avansat modificarea definiţiei de „interconector“ – adică punctul de conexiune al mai multor sisteme de transport de gaze din Uniunea Europeană –, urmând să cuprindă şi conductele care leagă blocul european de ţări non-UE, adică şi Nord Stream 2. 

Numai că, Germania şi Olanda au criticat în termeni duri argumentele folosite de România pentru a amenda Directiva Gazului. Cu toate acestea, va reuşi preşedinţia României să găsească o soluţie pentru a reglementa Nord Stream 2 conform normelor de piaţă europene, sau voinţa celor mai importanţi centri de putere va prevala în faţa securităţii energetice comune a UE? Este România tratată ca un partener serios de aceste state europene, sau Estul Europei este un colţ de lume mult prea puţin important în comparaţie cu interesele lor economice?

Nord Stream 2 desparte Europa, la 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier

Rusia a reuşit, prin gazoductul Nord Stream 2, să retraseze o cortină de fier în Europa. Pe de-o parte, statele din Vestul Europei visează la abundenţa gazului rusesc pentru a-şi consolida industria, în special cea petrochimică, motorul revoluţiei industriale 4.0.

Pe de altă parte, statele europene, în frunte cu Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia, care se opun proiectului, se tem că Gazprom va abandona ruta clasică de transport a gazelor prin Ucraina şi va alimenta în exces conductele de gaze naturale ale statelor din Vest, reducând capacităţile de transport dinspre Vest spre Est cu gaze naturale din alte surse. Scopul Gazpromului va fi acapararea unei cote de piaţă cât mai mari şi, abia în subsidiar, obţinerea unei margini de profit consistente.

De fapt, Nord Stream 2 va creşte substanţial potenţialul de aprovizionare pentru statele vest-europene şi, în consecinţă, se vor crea premizele pentru a le va aplica acestora o politică de preţ mult mai avantajoasă faţă de cea practicată pentru Estul Europei. Folosindu-se de această paradigmă, Germania, Olanda şi Belgia îşi vor consolida hegemonia economică în UE iar gazul natural va fi folosit în petrochimie pentru obţinerea materiilor prime care fac parte din componenţa produselor care stau la baza traiului nostru de zi cu zi: plasticul şi îngrăşămintele.

Nota de plată pentru avantajul economic a celor trei mari puteri economice europene va fi achitată de Ucraina, care va deveni un focar de instabilitate regională.

„Energia regenerabilă deţine cea mai mare pondere în mixul nostru energetic. Până în 2020, vom fi ieşit din programul de energie nucleară dar, atunci, vom avea o altă problemă, aceea că unica sursă care va putea genera energie tot timpul este cărbunele brun. Ceea ce, evident, emite dioxid de carbon. Aşa că vom continua să importăm gaze naturale din Rusia, este clar, dar vom diversifica şi ne vom baza şi pe gazul natural lichefiat din SUA.“

- Angela Merkel, la Forumul Economic de la Davos

Până la urmă, Gazprom a învăţat lecţia servită de la Bruxelles şi a ştiut să interpreteze într-o anumită cheie discursul Comisiei şi al multor oficiali europeni legat de decarbonizare şi de înlocuirea industriei bazată pe cărbune cu una bazată pe electricitate şi energie verde. Aşa că a devenit un promoter serios al acestei idei şi s-a aliat eforturilor Uniunii Europene în acest sens. 
 
De ce să nu fie gazul natural combustibilul următorilor decenii? Şi cine are cele mai mari rezerve de gaze naturale? Nu cumva Rusia? A vrut Uniunea Europeană să se alimenteze şi cu gaze naturale lichefiate, pentru a diversifica resursele de gaz? A vrut! Iar Rusia şi-a dat seama că poate să le facă o concurenţă puternică firmelor americane, extrăgând gaz din proiectul Yamal, situat în zona arctică şi care valorează 23 de miliarde de euro!
 
A fost acuzat Gazprom că practică un sistem închis şi netransparent de stabilire al preţurilor? Vrea Uniunea Europeană să stabilească preţurile în huburi energetice, în raport de cerere şi ofertă şi nu în funcţie de cotaţia petrolului? Nicio problemă, până la urmă, nici ruşilor nu le strică să aibă la îndemână încă un etalon.
  

Jocul la „rupere“ al Germaniei: ori gaz rusesc, ori producţie de cărbune

În lupta pentru gazul rusesc adus prin Nord Stream 2, Germania se bazează pe o coaliţie formată din Olanda, Austria, Belgia, Bulgaria şi Ungaria. Companiile primelor ţări finanţează Nord Stream 2!

Pentru a bloca iniţiativa Comisiei Europene susţinută de România, nemţii mai au nevoie de susţinerea a patru state pentru a reprezenta 35% din populaţia UE. Dacă Franţa, Italia şi Spania au ales să privească, deocamdată, cu moderaţie această dezbatere, ce-i drept, atunci când e vorba de propriile interese economice, se pare că Germania nu este deranjată de susţinerea autocratului Viktor Orban, de exemplu.

Ca o replică la noile propuneri aduse Directivei Gazului, Germania a formulat o serie de obiecţii într-un document transmis Secretariatului General al Consiliului, susţinând că ideile formulate de Comisia Europeană şi promovate de oficialii noştri „aduc noi întrebări şi crează noi probleme“, iar ele ar privi „un singur caz“.


FOTO: Extras din răspunsul formulat de Germania la modificările aduse Directivei Gazului

„Subliniem că Germania nu se opune, în principiu, unei reglementări cu privire la infrastructura de gaz natural care conectează UE cu alte state terţe. În acelaşi timp, respingem versiunea actuală a propunerilor formulate de Comisie, menite să reglementeze o singură infrastructură şi, pentru toate celelalte, oferă tot felul de excepţii“

Jocul Germaniei este mai mult decât duplicitar. Nemţii au decis să îşi diminueze producţia la cărbune substanţial, până în 2038, pentru a respecta acordul climatic de la Paris. Pentru că renunţă şi la energia nucleară, Germania argumentează că, substituirea acestor două resurse energetice presupune o suplimentare a importurilor de gaze ruseşti. Mai pe româneşte: ori Germania este lăsată să în pace, ori dinamitează Pachetul Energie Curată adoptat în decembrie!

Şi Ungaria iese câştigată din această afacere. În timp ce, în România, marea majoritate a combinatelor petrochimice au ajuns pe mâna oligarhilor care aşteaptă gaz ieftin de la PSD, Ungaria se pregăteşte, prin grupul MOL, să investească 1.2 miliarde de euro în construcţia unui complex chimic care să transforme această companie într-un mare fabricant de polieter poliol, un produs intermediar care este folosit în industria auto, în construcţii, în realizarea de mobilă şi pentru împachetare.

Combinatul chimic va fi construit de nemţii de la Thyssenkrupp în oraşul Tiszaújváros, din nordul Ungariei, la 160 de kilometri de Oradea.

Profitând de accesul la Dunăre, Budapesta s-a conectat la o reţea de transport multimodal care leagă Ungaria de Austria şi de portul Anvers, din Belgia şi care va fi folosită pentru schimburi comerciale care includ bunuri precum produse petrochimice şi chimice, componente pentru industria auto, oţel, maşinării, macarale sau turbine pentru eoliene.

Marea pierzătoare va ajunge, cel mai probabil Austria, care îşi va pierde rolul de hub energetic, în detrimentul Germaniei şi, în special al Olandei, care are mecanisme mult mai sofisticate de tranzacţionare pe bursele de mărfuri decât ceea ce oferă Baumgarten.

Interesul economic al Olandei şi al Belgiei şi importanţa porturilor Anvers şi Rotterdam

Anvers şi Rotterdam sunt cele mai mari hub-uri petrochimice integrate din UE. Spre exemplu, BASF are o prezenţă consistentă în aceste două porturi care pun la dispoziţie o gamă variată de transport pentru produsele obţinute în rafinăriile petrochimice.

În Belgia există peste 500 de companii petroliere şi petrochimice care, împreună, însumează 150.000 de locuri de muncă şi care generează 25% din valoarea adăugată a industriei, de două ori media UE.

Portul Rotterdam este cel mai mare port maritim din Europa şi îşi datorează poziţia de lider în ceea ce priveşte accesibilitatea remarcabilă pentru navele maritime, care au la dispoziţie o groază de conexiuni intermodale. Peste 180.000 de oameni care lucrează în şi pentru portul şi zona industrială din Rotterdam.

Aşadar, miza gazului rusesc, pentru petrochimia olandeză şi belgiană, este uriaşă. Tocmai de-aceea Olanda a reacţionat virulent, folosind într-o scrisoare adresată Secretariatului General al Consiliului un limbaj mai mult decât caustic la propunerile făcute de Comisia Europeană şi avansate de România.


FOTO: Extras din răspunsul formulat de Olanda la modificările aduse Directivei Gazului

„Olanda salută iniţiativa Preşedinţiei (n.r. a României) pentru a încerca să identifice un compromis pe seama propunerilor de a amenda Directiva Gazului 2009/73/EC. Olanda consideră că cea de-a treia variantă revizuită conţine un număr de elemente care pot fi luate în considerare. Cu toate acestea, Olanda rămâne la opinia că propunerile nu rezolvă problemele ridicate de noi şi de celelalte state membre şi nu toate posibilităţile de a ajunge la un compromis au fost investigate.“

Interesant este că, în text, Olanda mai face referire la principiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, o entitate pe care Rusia a încercat din răsputeri să o reînvie.

Şi mai interesant este că Rusia, vrând să se folosească de avantajele puse la dispoziţie de hub-ul olandez şi cel austriac de gaze naturale, şi-a deschis subsidiare în UE şi firme de trading. Totodată, a pus la îndoială legalitatea Pachetului Trei Energie tocmai la Organizaţia Mondială a Comerţului, acolo unde vor şi olandezii să se plângă!    

Revenind la Olanda, poate ar merita să aruncăm o privire asupra investigaţiilor deschise de Comisia Europeană şi care privesc tactici comerciale care încalcă principiile UE. Spre exemplu, în anul 2014, Comisia Europeană iniţia o investigaţie aprofundată pentru a verifica dacă scutirile de la impozitul pe profit acordate în temeiul legislaţiei olandeze societăţilor publice, inclusiv operatorilor portuari, sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat. Oare, dacă Olanda se dovedeşte că încalcă principiile comerţului din UE, mai are credibilitate să invoce în alte speţe respectarea acestora?

Cum i-au şubrezit Dragnea, Vâlcov şi Teodorovici poziţia României în Consiliul UE

Răspunsurile pline de condescendenţă formulate de Germania şi de Olanda se datorează şi faptului că birocraţii acestor ţări simt că România este într-o poziţie complicată în acest subiect.

La un asemenea nivel, pur şi simplu nu poţi folosi un dublu limbaj, asta dacă vrei să fii un mediator serios şi nu bufonul Europei. Pe de-o parte, credibilitatea României are de suferit atunci când are pretenţia ca Nord Stream 2 să respecte normele europene în materie de schimburi comerciale în timp ce, pe de altă parte, la noi în ţară, Dragnea, Vâlcov şi Teodorovici plafonează preţul gazelor naturale din producţia internă, încălcând tratatele UE care guvernează principiile de piaţă liberă, deschizând calea unei investigaţii din partea Comisiei Europene.

Politica autarhică şi lipsită de orice raţiune comercială promovată de Dragnea, Vâlcov şi Teodorovici nu numai că pune România pe picior de război cu Comisia Europeană, dar îi pune piedică producţiei interne de gaze naturale. În loc ca portul Constanţa să se dezvolte, în loc ca industria românească să fie repornită, cei trei reintroduc România în captivitatea gazelor ruseşti. În timp ce vecinii noştri se dezvoltă, noi ardem gazul de pomană!