Privatizarea BCR - nu oricum!

FMI a aprobat eliberarea a inca doua transe ale acordului cu Romania; acest acord prevede si privatizarea Bancii Comerciale Romane (BCR) pana in martie anul viitor. Pe acest fond, noul sef al

FMI a aprobat eliberarea a inca doua transe ale acordului cu Romania; acest acord prevede si privatizarea Bancii Comerciale Romane (BCR) pana in martie anul viitor. Pe acest fond, noul sef al ABN-AMRO, sucursala din Romania, a pus la indoiala privatizarea BCR la orizontul amintit, in timp ce dl. Mihai Tanasescu a reafirmat intentia Guvernului de a onora acest angajament. Nu comentez oportunitatea observatiei facute de dl. Henk Mulder, posibilul interes ca marele rival olandez, ING, sa nu devina mult mai mare pe piata bancara romaneasca. In schimb, are sens sa discutam despre conditiile in care s-ar face privatizarea BCR, o operatiune care, prin numeroasele si marile sale implicatii, nu trebuie simplu bifata in calendarul derularii acordului cu FMI. BCR este, de departe, cea mai mare banca din Romania; ea detine circa 1/3 din piata bancara romaneasca, fiind ceea ce se numeste un market-maker, adica "face piata". Aceasta pozitie se traduce si in influentarea dobanzilor pe piata monetara locala. BCR detine informatie privilegiata despre foarte multe intreprinderi (cu care lucreaza) si are o retea foarte extinsa. In conditiile unei piete bancare pe care concurenta este slaba - asa cum este la noi - interesul public (al autoritatilor romane) trebuie sa fie evitarea accentuarii pozitiei dominante a BCR urmand unei eventuale privatizari. Cu aceasta problema s-au confruntat si alte tari candidate la aderarea in UE, care au tratat-o cu foarte mare atentie, explorand diverse variante - de la spargerea celei mai mari banci comerciale (Ungaria) la o privatizare lenta (Polonia) etc. Privatizarea poate imbunatati orientarea spre profitabilitate a unei intreprinderi, inclusiv a unei banci. La noi, numeroase banci au mult de facut pentru a deveni entitati moderne si eficiente. In fapt, diferenta mare intre dobanzile active si pasive practicate ilustreaza nu numai o "renta" de pozitie, dar si o eficienta scazuta, care trebuie sa fie compensata intr-un fel sau altul. BCR are mari rezerve de eficienta si se confrunta cu provocarea modernizarii serviciilor sale. Dar si neprivatizata, sau in curs de privatizare, BCR isi poate ameliora considerabil activitatea, eficienta (de care depinde valoarea/pretul bancii). BCR doreste sa fie primul "supermarket financiar" din Romania, cu servicii dintre cele mai diverse. Acest obiectiv ambitios comporta pericole daca Banca nu isi dezvolta in mod corespunzator capacitatea de gestionare a riscurilor, in conditiile diversificarii operatiunilor, ale utilizarii de inovatii financiare (inclusiv derivative) si ale volumului de imprumuturi acordate clientilor nebancari (intreprinderilor). In paranteza spus, oficialii BCR ar trebui sa fie mai precauti atunci cand vorbesc despre ponderea disproportionata detinuta in creditarea sectorului neguvernamental. Cat de excesiv de prudente ar fi alte banci? Modernizarea BCR implica investitii mari, care pot fi finantate din profiturile brute ale Bancii si din surse atrase; si aceasta are consecinte pentru alegerea modului de privatizare. Privatizarea BCR trebuie vazuta si din perspectiva intaririi restrictiilor bugetare tari in economie. Este de presupus ca acesta a fost argumentul forte al FMI in discutia privind BCR. Privatizarea ar reduce posibilitatile Statului de a acorda facilitati financiare unor intreprinderi aflate in dificultate; insa ar restrange si posibilitatile de a sprijini sectoare apreciate ca demne de a fi sustinute potrivit unor obiective de dezvoltare economica. Privatizarea BCR este extrem de complexa si orice investitor serios ar avea nevoie de o analiza (due dilligence) consumatoare de timp, care ar pune sub semnul intrebarii calendarul (chiar actualizat) al acordului cu FMI. Un aspect putin comentat la noi priveste liberalizarea, practic, deplina a contului de capital al balantei de plati, anuntata de BNR si Guvern pentru inceputul lui 2004. Acest angajament - fata de Bruxelles - al autoritatilor romane mi se pare a fi extrem de ambitios, riscant chiar avand in vedere inflatia ridicata (inca) de la noi, finantarea preponderent nu prin investitii straine directe (FDI) a deficitului de cont curent, fragilitatea cadrului institutional exprimata si de o aplicare/respectare inconsecventa sau slaba a legilor. Desi s-au facut pasi importanti in asanarea sistemului bancar si s-au introdus norme si reglementari prudentiale severe (si in lumina recomandarilor Bancii de Reglementari Internationale - BIS), noua "masinarie" nu este inca testata. O liberalizare imprudenta a contului de capital ar mari probabilitatea ca fluxuri speculative sa destabilizeze economia. Iar aceste fluxuri, foarte probabil, vor creste, avand in vedere rata reala a dobanzii inalte si politica de apreciere reala a leului. In acest context, se cuvine examinata relatia intre capitalul autohton si cel strain in sistemul bancar. Teoria si experienta in lume arata ca o economie ca aceea a Romaniei, care are un cadru institutional de reglementari nu suficient de solid, care nu are sansa integrarii in UE in primul val (in 2004), cu performante macroeconomice mult imbunatatite, dar avand inca nevoie de validare in timp, este rational sa mentina - daca poate!! - o prezenta a capitalului autohton in industria bancara. O astfel de optica ar trebui sa aiba implicatii asupra deciziei de privatizare a BCR. Tragand linie: privatizarea BCR trebuie sa aiba in vedere considerente de genul celor evocate mai sus; ea nu poate fi tratata ca o simpla operatiune de imagine (externa), de respectare mecanica a unui calendar. Cred ca prioritatile pentru BNR si Guvern, in ceea ce priveste sistemul bancar, trebuie sa fie testarea adecvata a noului cadru de reglementari prudentiale si stimularea concurentei in aceasta industrie, care sa rezulte, printre altele, in servicii mai bune, eficienta superioara si reducerea dobanzilor active.