„Prima Casă“ versus „O familie, o casă“. Iei credit sau mai aştepţi?
0Programul „Prima Casă” se va transforma curând în programul „O familie, o casă” şi va veni cu o serie de restricţii faţă de varianta actuală. Modificările sunt încă în lucru la Ministerul de Finanţe, astfel că românii mai au timp să beneficieze de condiţiile actuale ale „Prima Casă”. Întrebarea principală care se ridică, însă, este care dintre cele două variante este mai avantajoasă în prezent şi pentru cine?
Ministerul Finanţelor a lansat la începutul lunii august o nouă propunere de transformare a programului „Prima Casă” într-un program „mai social”, care va fi destinat familiilor cu venituri mici, urmând să fie impuse un prag de venit pentru beneficiari şi un preţ maxim de achiziţie a locuinţei.
Astfel, noul program va putea fi accesat de o persoană singură sau de familiile fără copii cu un venit maxim lunar de 4.500 de lei, în timp ce o familie cu copii poate accesa noul program dacă are un venit maxim de 7.000 de lei. Valoarea maximă a locuinţei este stabilită la suma de 70.000 de euro, valoarea finanţării garantate fiind de cel mult 66.500 de euro.
Spre comparaţie, în prezent, în cadrul programulului „Prima Casă” nu este stabilită nicio limită a veniturilor, astfel că şi cei cu salarii mari, care şi-ar permite un credit standard, pot obţine un credit „Prima Casă”. De asemenea, nu este stabilită nici un preţ maxim pentru locuinţă, putând fi cumpărate locuinţe scumpe. Este reglementată doar valoarea maximă a creditului acordat, de 60.000 de euro, iar dacă preţul imobilului este mai mare, diferenţa poate fi suportată de către cumpărător.
O altă diferenţă esenţială este că prin noul program vor putea fi solicitaţi bani şi pentru construirea unei locuinţe şi, de asemenea, vor putea fi cumpărate şi locuinţe vechi, nu numai locuinţe noi, regulă valabilă în programul „Prima Casă”.
O asemănare însă este că şi în cadrul noului program va fi menţinut avansul minim de 5% din preţul de achiziţie al locuinţei, valabil la „Prima Casă”.
Pentru cine este mai avantajos să cumpere acum
Noul program „O familie, o casă” îi va dezavantaja pe cei cu venituri mari, astfel că pentru ei este mai avantajos să ia un credit acum, până când Guvernul nu adoptă modificările propuse.
„Cu siguranţă cei care nu se vor încadra în noua versiune, aşa cum arată acum, trebuie să rămână pe programul iniţial, pentru că nu vor mai prinde pe noul program. Vorbim de venituri pe familie de la 4.500 lei până la 7.000 lei, plafonul crescând în funcţie de numărul de copii”, a declarat pentru „Adevărul” analistul financiar Iancu Guda.
Cu toate acestea, Guda avertizează că nu recomandă nimănui să cumpere locuinţe acum, indiferent de forma de finanţare – „Prima Casă” sau „O familie, o casă”, credit ipotecar sau bani cash – pentru că preţurile locuinţelor sunt supraevaluate.
„Cred că în general acum, lăsând deoparte Prima Casă, este greşit să cumperi, pentru că sunt supraevaluate. Dacă particularizăm pe Prima Casă, cei care nu se mai încadrează pe noul program este de preferat să rămână, pentru că oricum pe noul program nu mai pot lua credit. Dacă iau un credit normal vor pierde mai mult din cauza dobânzilor mai mari şi pentru că nu vor beneficia de un program subvenţionat de stat prin garanţiile oferite, dobânda mai mică, marja fixă”, susţine analistul.
Cine trebuie să aştepte noul program
Prin modificările pe care le aduce Guvernul, programul devine cu adevărat social, astfel că cei cu venituri mici vor fi avantajaţi de noile condiţii.
„Programul devine cu adevărat social, orientat către tinerii care au nevoie de sprijin şi încurajează natalitatea, plafonul veniturilor crescând în funcţie de numărul de copii”, susţine Iancu Guda.
De aceeaşi părere este şi analistul bancar Dragoş Nichifor, care a declarat, pentru ziare.com: „Proiectul oferă reduceri pentru familiile cu un copil sau cu mai mulţi copii. Dacă intră în această categorie, în care se acordă reduceri, atunci recomandarea este să aştepte noul program”.
Potrivit proiectului, familiile cu copii vor beneficia de o reducere cu 0,5, respectiv 1 punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pe toata durata Programului, în funcţie de numărul de copii.