Everseen, companie specializată în inteligenţă artificială, a închiriat 1.250 mp în clădirea UBC 1 din Iulius Town Timişoara pentru singurul său sediu din România
0Everseen, companie specializată în Deep Learning şi Machine Vision îşi dezvoltă singurul sediu din România în componenta office a primului proiect mixt din vestul ţării, Iulius Town Timişoara.
Everseen a închiriat 1.250 mp în clădirea de birouri clasa A United Business Center 1 (UBC 1). Noul birou al companiei este primul din România şi din această zonă a Europei, căruia i s-a alăturat cel din Belgrad. Spaţiul din Timişoara va permite susţinerea grupului la nivel mondial, aici fiind sediul principal al firmei, de unde va fi coordonată întreaga activitate de cercetare din celelalte trei mari oraşe în care compania este prezentă: New York, Belgrad şi Cork. „Unul dintre criteriile care au stat la baza alegerii viitorului sediu a fost de a avea toţi cei peste 100 de angajaţi pe acelaşi etaj. Un alt aspect important a fost accesul facil la servicii, precum: bănci, sală de fitness, restaurante, poştă etc. Nu în ultimul rând, a contat calitatea superioară a amenajărilor interioare şi exterioare. Pe deasupra, Iulius Town este kilometrul 0 al Timişoarei”, a declarat Alan O’Herlihy, CEO al Everseen.
Echipa din Timişoara numără peste 100 de angajaţi şi dezvoltă tehnologii pentru optimizarea activităţii din domeniul retail, care urmează să fie lansate şi pe piaţa românească. „În urmă cu şase ani, am inaugurat primul nostru laborator de dezvoltare, într-o casă convertită din oraşul Timişoara”, a declarat Alan O’Herlihy, CEO al Everseen. „În prezent, echipa noastră numără peste 100 de membri – mulţi de la Universitatea Politehnică – ca parte din familia în creştere de la Everseen. Ne-am luat angajamentul de a ne creşte prezenţa în Timişoara cu mai multe angajări pe funcţii precum dezvoltatori software, ingineri Quality Assurance, cercetători Machine Learning, DevOps, SysOps. Considerăm că inginerii, oamenii de ştiinţă şi matematicienii din România sunt cei mai buni din lume şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu echipa noastră pentru a ne extinde în noi industrii globale”, a adăugat Alan O’Herlihy.
Everseen este o companie înfiinţată în 2008 de Alan O’Herlihy, originar din Irlanda, şi este specializată în dezvoltarea de software pentru reducerea pierderilor la punctele de vânzare în industria de retail. Tehnologia dezvoltată de Everseen este utilizată de cinci din primii zece cei mai prolifici retaileri la nivel mondial. Aceasta este bazată pe analiza video şi inteligenţa artificială pentru a reduce cu până la 90% omisiunile care intervin la scanarea itemilor, care, anual, ajung la un cuantum de 90 de miliarde de dolari.
Angajaţii din clădirea de birouri UBC 1 beneficiază de o multitudine de facilităţi datorită serviciilor prezente în ansamblul mixt Iulius Town - food court, restaurante, centru de fitness, magazine, cinema multiplex, grădiniţă, cabinete medicale, curăţătorie, spălătorie, agenţii de turism etc. Mai mult, prin programul Card Partener, creat special pentru angajaţii din Iulius Town, aceştia beneficiază exclusiv de promoţii de până la 25% la peste 100 de magazine. De asemenea, o altă facilitate pentru angajaţi este reprezentată de cele peste 4.000 de locuri de parcare subterane şi supraetajate.
www
Despre UBC 1 şi proiectul mixt Iulius Town
UBC 1 este un imobil office construit conform principiilor pentru clădiri verzi şi dispune de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a creşte eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor. Clădirea de birouri clasa A are o suprafaţă de 13.000 mp şi se remarcă prin arhitectura sa triunghiulară şi prin faptul că oferă o privelişte deosebită către parcul Iulius Gardens.
Iulius Town, dezvoltat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, este cea mai mare investiţie din vestul ţării, în valoare totală de 442 milioane de euro. Pe segmentul office, Iulius Town are, în prezent, trei clădiri business în operare şi una în dezvoltare, UBC 0. Aceasta va fi cea mai înaltă clădire din România, cu 27 de etaje şi 155 m înălţime. Proiectul mixt Iulius Town include cea mai mare suprafaţă de retail din afara Capitalei, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de sănătate şi fitness din România, trei săli de evenimente, restaurante şi cafenele tematice, un parc, carusel pentru copii şi aproximativ 4.070 de locuri de parcare.