Câte E-uri conține pâinea nostră cea de toate zilele. ANPC introduce noi reguli pentru etichetarea produselor de panificație

0
Publicat:

Industria de panificație ar putea fi nevoită să folosească noi etichete, pe care să fie menționate clar nu doar valoarea nutritivă, ci și tipurile de aditivi folosiți în producție, a informat ANPC.

Pâine de diferite feluri pe rafturi
Industria de panificație ar putea fi nevoită să folosească noi etichete

Potrivit unui comunicat al ANPC, la sediul instituţiei a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor operatorilor economici din industria de panificaţie, ROMPAN şi ANAMOB. „Discuţiile s-au axat pe consilierea operatorilor economici din acest sector şi pe clarificarea modului de respectare a prevederilor legale aplicabile, în special Regulamentele UE nr. 1169/2011 şi nr. 1129/2011, referitoare la produsele de panificaţie şi patiserie comercializate", arată sursa citată.

Printre temele abordate s-au aflat: etichetarea corectă a produselor conform Regulamentului 1169/2011, care impune furnizarea de informaţii clare despre ingrediente, alergeni şi valori nutriţionale; utilizarea aditivilor în conformitate cu Regulamentul 1129/2011, care stabileşte lista şi condiţiile de utilizare a acestora în produsele alimentare; creşterea transparenţei în relaţia cu consumatorii prin oferirea de informaţii complete şi verificabile despre produsele comercializate.

Preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca, a reiterat angajamentul instituţiei de a colabora activ cu operatorii economici şi asociaţiile de profil pentru a crea un mediu economic corect şi competitiv. „Respectarea legislaţiei este esenţială nu doar pentru protecţia consumatorilor, ci şi pentru consolidarea încrederii în industria alimentară din România. Vom continua să oferim suport şi consiliere operatorilor economici, dar şi să monitorizăm atent respectarea normelor în vigoare", a declarat oficialul ANPC.

De asemenea, reprezentanţii ROMPAN şi ANAMOB au evidenţiat preocupările şi provocările întâmpinate de membrii asociaţiilor, subliniind dorinţa comună de a îmbunătăţi standardele din industrie. 

Uniunea Europeană impune deja obligația de informare a consumatorilor prin etichete lipite de produsele alimentare ambalate, precum:

  • denumirea alimentului
  • lista ingredientelor (inclusiv orice aditivi)
  • informații privind alergenii
  • cantitatea anumitor ingrediente
  • marcarea datei (a se consuma de preferință înainte de/până la)
  • țara de origine, dacă este necesară pentru claritate (de exemplu: produsele care afișează pe ambalaj drapelul țării sau repere geografice celebre)
  • numele și adresa operatorului din sectorul alimentar stabilit în UE sau a importatorului
  • cantitatea netă
  • condițiile speciale de păstrare și/sau condițiile de utilizare
  • instrucțiunile de utilizare, dacă este necesar
  • nivelul alcoolului pentru băuturi (dacă este mai mare de 1,2 %)
  • declarația nutrițională

În temeiul legislației europene și/sau naționale, s-ar putea impune ca unele produse alimentare să fie însoțite de avertismente specifice referitoare, de exemplu, la ingredientele al căror consum nu este recomandat copiilor (cum ar fi cafeina).

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite