Valoarea tichetelor de masă a crescut la 30 lei. Ce impact are majorarea asupra angajaţilor, angajatorilor şi a bugetului de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tichete de masa

În România, tichetele de masă sunt cel mai apreciat beneficiu extrasalarial oferit angajatilor, 97% dintre participanţii la un sondaj declarând că preferă aceste bilete de valoare.

În contextul în care a fost promulgată legea majorării valorii nominale maxime acordate prin intermediul tichetelor de masă (Legii nr.165/2018), care a crescut până la 30 de lei, beneficiile precum susţinerea economiei locale, creşterea puterii de cumpărare a angajaţilor şi garantarea colectării de taxe la bugetul public sunt amplificate, se arată în studiul de percepţie privind biletele de valoare, derulat de Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete (APET).

Creşterea calităţii vieţii angajaţilor

Obiectivul major al acordării de tichete de masă este acela de a asigura angajaţilor hrana necesară pentru fiecare zi lucrată. Aceştia au astfel acces la nutriţie corespunzătoare, de preferat o masă caldă, care le poate oferi condiţiile optime pentru un randament ridicat pe durata întregului program de lucru.

Studiul de percepţie derulat de APET a arătat şi că 87% dintre companii consideră că tichetele contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii beneficiarilor. Pentru angajaţi, un pachet salarial care cuprinde acest tip de beneficii este mai atractiv şi influenţează pozitiv rata de retenţie, iar angajatorii sunt încurajaţi să acorde acest tip de beneficiu extrasalarial printr-o serie de facilităţi fiscale. Valoarea alocată lunar pentru tichetele de masă este integral deductibilă.

Astfel, cresc veniturile angajaţilor şi implicit şi puterea acestora de cumpărare, fără a fi influenţate obligaţiile fiscale ale angajatorului. 

Tichetele de masă se bucură de apreciere în rândul salariaţilor, angajatorilor şi comercianţilor. 9 din 10 angajaţi sunt mulţumiţi de acest sistem, iar 60% dintre cei care vor să îşi schimbe locul de muncă nu iau în considerare o ofertă dacă aceasta nu include şi tichete de masă. Mai mult, Organizaţia Internaţională a Muncii subliniază faptul că sistemul de tichete de masă contribuie la reducerea absenteismului, fidelizează angajaţii şi creşte motivarea acestora. 

Salariaţii vor avea un beneficiu extrasalarial de valoare semnificativă, cu care vor putea acoperi costul unei mese de prânz în timpul unei zile de lucru. Dat fiind faptul că tichetele de masă pot fi acordate doar angajaţilor care au încheiat un contract individual de muncă, se contribuie astfel şi la descurajarea muncii la negru. 

Încurajarea economiei locale, printre beneficiile acordării de tichete de masă

Dat fiind faptul că tichetele sunt destinate exclusiv achiziţionării de produse alimentare şi pot fi utilizate doar pe teritoriul României, ele au un impact pozitiv asupra economiei locale. Creşterea valorii nominale maxime a tichetelor de masă conduce la creşterea venitului disponibil şi, implicit, la impulsionarea creşterii economice prin stimularea consumului şi stimularea producţiei interne.  Astfel, are loc o creştere a cifrei de afaceri şi a profitului comercianţilor din sectorul agro-alimentar, precum şi o creştere a capacităţii de auto-finanţare a comercianţilor. 

Pentru comercianţi creşterea valorii nominale a tichetelor de masă va însemna creşterea cifrei de afaceri, clienţi relativ stabili şi oportunităţi de dezvoltare. În medie, aproximativ 15% din cifra de afaceri a unor astfel de comercianţi provine din utilizarea tichetelor de masă. Conform estimărilor comercianţilor, peste 30% din ei apreciază că între 10% şi 30% din cifra de afaceri lor de afaceri este generată de tichete. Creşte predictibilitatea mediului de afaceri şi a comportamentului de consum, prin certitudinea faptului că valoarea tichetelor de masă va fi utilizată pentru cererea solvabilă de bunuri alimentare.

Tichetele de masă aduc venituri substanţiale la bugetul public 

Creşterea valorii nominale se reflectă direct în puterea de cumpărare a angajaţilor, dar şi în veniturile bugetului de stat. Tichetele operează într-un circuit complet fiscalizat, ceea ce garantează colectarea de taxe şi impozite la bugetul de stat şi, în egală măsură, nu este încurajată economia subterană. Spre deosebire de sumele acordate în bani, tichetele de masă nu pot fi economisite sau folosite în afara teritoriului naţional, valoarea lor fiind injectată direct şi integral în economia locală, ceea ce generează consum, activitate economică, locuri de muncă şi deci venituri bugetare suplimentare. 

Creşterea veniturilor bugetare se realizează prin câteva mecanisme care sunt puse în mişcare: creşterea bazei de impozitare, reducerea evaziunii fiscale, impozitarea directă din vânzarea de bunuri în baza tichetelor de masă, colectarea impozitului pe venitul personal, dar şi colectarea impozitului pe profitul suplimentar generat. La această creştere a veniturilor bugetare se adaugă şi o reducere a cheltuielilor bugetare cu protecţia socială, beneficiile de asistenţă socială şi asistenţă medicală prin îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei active care beneficiază de tichete de masă. 

Conform unui Studiu realizat de Academia Română, fiecare leu acordat în tichete de masă aduce încasări bugetare suplimentare de 40 de bani, iar pentru fiecare leu de contribuţii sociale scutite de la plată sunt injectaţi în economia locală aproape 4 lei. Mai mult, tichetele de masă aduc la bugetul public venituri bugetare echivalente cu o rată de impozitare de circa 40%, iar la 380.000 de lei cheltuiţi prin tichete de masă se creează un loc nou de muncă.

6 din 10 companii îşi doreau o valoare nominală maximă mai mare a tichetelor de masă

Majorarea valorii maxime a tichetelor de masă vine în întâmpinarea nevoilor angajatorilor. Acordarea unei valori nominale cât mai mari a tichetelor de masă reprezintă o dovadă a implicării companiei în susţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă a propriilor salariaţi. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite