Este foarte clar că noi, românii, nu am înţeles esenţa bursei. Ce-i drept, am avut şi câţiva indivizi au dat nişte ţepe memorabile. Au distrus astfel încrederea în piaţă, mai ales pentru micii investitori.

De multe ori când pronunţăm acest cuvânt - investitor - ne imaginăm un domn impecabil, cu servietă de piele, eventual plină de bani. Ei bine, aceste figuri există nu doar în filme, ci şi în realitate, în marile centre financiare ale lumii, şi administrează uneori chiar şi miliarde de euro strânse de la alţi oameni, prin fonduri de pensii sau fonduri mutuale, numite şi fonduri de investiţii.

Investitorii străini, în special cei americani, au fost primii care au prins apetit pentru companiile româneşti listate la bursă. Am avut şansa să îi vizitez chiar la sediile lor din capitala SUA. Bani mulţi au şi canadienii, cu fonduri gigante de pensii, care investesc doar în proiecte de peste 500 milioane de euro. Bani sunt şi în Europa. Până şi în regiune, erau fonduri poloneze care investeau în companii româneşti pentru dividende, la un moment dat cele mai mari din lume pentru că statul ceruse dividende suplimentare companiilor de stat.

Indiferent de câţi bani are, 1.000 lei în cazul unui investitor individual sau 10 milioane de euro în cazul unui investitor instituţional, omului trebuie să îi vinzi o poveste. Dacă până în 2007-2008 povestea se vindea singură prin creşteri de preţ sau randamente chiar de 100% pe an, după 2012 - când am început să ne revenim după criza financiară - povestea a fost mai dificil de găsit. De prin 2013 am început să povestim mai intens despre noi listări. Adevărul este că am avut noi companii listate care au atras atenţia investitorilor, la început de stat, după care private. Listarea însemna că de la câţiva acţionari, compania putea să ajungă şi la mii, prin vânzarea de noi acţiuni sau majorare de capital. Începând cu 2017 discuţiile au deviat mult spre riscul politic. S-au şters cu buretele creşteri de ani de zile la momentul în care guvernul a anunţat peste noapte modificarea codului fiscal şi introducerea unei taxe pe activele bancare.

Dintotdeauna am încercat să prezint partea plină a paharului, povestind despre oportunităţile pe care ţara noastră le are, cât de bogată este şi ce oameni deştepţi are. Dar când eşti pus în faţa acestor oameni - care ţi-au acordat încrederea - să dai explicaţii pentru decizii iraţionale despre care tu nu ai avut nimic de spus, simţi că trebuie să faci ceva mai mult decât să spui povestea. Iar despre potenţial nu poţi vorbi la nesfârşit, pentru că te decredibilizezi. Nu mai merge aşa.

Iată de ce avem nevoie de o altă Românie, mai bună şi mai dreaptă. Această Românie este, în mod sigur, posibilă. Însă doar printr-o schimbare transformaţională poate deveni realitate.