Tatuaje
0
„Tattoo” de la Secţia germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu nu este deloc o montare pentru spectatorii nerăbdători. Pentru un public grăbit dornic să înţeleagă din primele zece-cincisprezece minute de spectacol despre ce e vorba, care e tema, care e istoricul şi prezentul personajelor. Să aproximeze ce se va întâmpla cu acestea şi să intuiască finalul reprezentaţiei.
În minutele acestea de început vedem pe scenă personaje bizare,, „artiste”, cu comportamente aşijderea. Oameni zgomotoşi care apar şi dispar pe neaşteptate în unica încăpere a cuplului Fred şi Lea. Oameni care pot şi, fără doar şi poate, sunt pe gustul regizorului Radu Afrim, expert în fiinţe a căror alcătuire fizică, a căror psihologie şi ale căror comportamente nu respectă calapodul şi sfidează norma, dar care nu sunt tocmai printre favoriţii adepţilor teatrului „realist” şi „aşezat”.
Înşişi Fred şi Lea nu sunt tocmai comme il faut. Bărbatul pare a fi de origine franceză. Un emigrant cu pretenţii de romancier care lucrează de ani buni la un roman. Care dacă va fi vreodată terminat şi publicat, va cunoaşte suprema consacrare odată cu ecranizarea lui. Lea e, la rându-i, emigrantă, în spectacol una de origine maghiară, actriţă fără angajamente. O femeie care, în lipsă de altceva mai bun, se cam joacă de-a radioul şi de-a divertismentul. Totul între o ceartă şi o partidă de sex cu partenerul.
Încăperea e invadată de indivizi încă şi mai ciudaţi decât posesorii ei. De fals bonomul Alex, compus scenic în cel mai tipic mod afrimian. Un individ parcă „neterminat”, supraponderal, etern consumator de dulciuri, veşnic însoţit de o pungă de bomboane sau de jeleuri de felurite culori. Îmbrăcat în trening şi mereu cu un fes pe cap. Şi mai ales de zisul Tiger, tânăr artist plastic ce şi-a exercitat talentul pe propriul corp pe care l-a acoperit cu un imens tatuaj. Din când în când mai trece prin respectiva cameră „galerista ” Naomi, „o femeie cu bani”, cu influenţă şi cu cinism. Femeie coaptă, cu experienţă, femeie cu care se culcă, din când în când, din interes fireşte, mai sus descrisul tânăr.
Până aici nimic nu se leagă, totul pare de o gratuitate desăvârşită, un fel de „mult zgomot pentru nimic” produs de cinci personaje cu care Radu Afrim se joacă pentru plăcerea proprie şi parcă spre enervarea spectatorului familiarizat cu teatrul tradiţional, realist, limpede, cu poveste închegată. Lucrurile nu stau însă deloc astfel. Se schimbă radical după ce aflăm vestea decesului neaşteptat al lui Tiger. Al cărui corp fără viaţă este plastifiat, devine operă de artă şi obiect de tranzacţionare pe bani mulţi. O afacere de pe urma căreia Naomi ar câştiga bani mulţi. Dacă nu ar fi dibuită la vreme de Fred şi de Lea care uită de fosta lor prietenie cu Tiger, aspiră la rându-le la câştig şi care nu sunt chiar atât de inocenţi precum ni s-au înfăţişat la început. Afacerea în trei e dejucată de Alex, deloc „neterminatul” aparent şi devine de-a dreptul halucinantă prin multiplele ei posibile finaluri. Propuneri avansate de autorii textului, adică de deja familiarul Igor Bauersima (Norway, today sau Forma lucrurilor) şi de Réjane Desvignes, acceptate rând pe rând de regizor. Care- cum altfel? –îşi rezervă dreptul de a le trata scenic cât se poate de afrimian.
Din spectacolul „Tattoo” FOTO Adrian Bulboaca
Povestit în chipul în care am făcut-o eu, chip care sunt gata să pariez că îl va enerva teribil pe Radu Afrim, subiectul piesei Tattoo poate părea cum nu se poate mai clar. Uşor gratuit. Un exerciţiu de improvizaţie. Nu e însă deloc aşa. Piesa e stufoasă, cu multiple digresiuni şi referinţe culturale, cu complicaţii câteodată de-a dreptul inutile. Iar prima performanţă, întâiul merit al directorului de scenă constă în maniera în care a ordonat, clarificat, coagulat progresiv totul. Radu Afrim a procedat la o extrem de inteligentă „defrişere” a partiturii, operaţiune de pe urma căreia aceasta e „oxigenată”, dobândind viaţă. Dar şi sens. Tattoo nu este nicidecum doar un spectacol cu personaje bizare sau exhibiţioniste. Tattoo e un spectacol puternic poate şi graţie felului în care tenta caricaturală precizează lucrurile. Pe măsură ce intervin precizările, tenta în cauză se estompează. Astfel încât Tattoo devine un spectacol profund ce ne incită să reflectăm la propriile noastre tatuaje sufleteşti. Am numit astfel cel de-al doilea merit al regizorului.
Cel de-al treilea constă în realitatea indubitabilă că Radu Afrim a izbutit să dăruiască Secţiei germane a Teatrului Naţional „Radu Stanca” o înfăptuire artistică de top. Un spectacol ce îi dă dreptul acesteia la o amicală şi de la egal la egal „confruntare” cu Secţia română. Şi nu numai. Un spectacol în care vedem cinci actori foarte buni, cu un joc perfect articulat, sincronizat, acomodat cu performanţa.
„Tattoo”, la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu FOTO Dragos Dumitru
Fără doar şi poate, partea leului îi revine interpretului lui Tiger. Tânărului Ali Deac, uimitor prin mobilitate şi disciplină corporală, actor pe care îl ştiam din scenele de grup din spectacolele lui Silviu Purcărete şi care acum se dovedeşte un artist de care va trebui să se ţină seama în viitor. Daniel Plier, Emöke Boldiszár, Cristina Juks şi Daniel Bucher îşi „mobilează” eficient şi subţire, adică rafinat personajele, ne pun treptat la dispoziţie „cheile de acces” de care avem nevoie spre a le înţelege şi recepţiona ponderea reală.
Şi tot despre rafinament putem vorbi în cazul scenografiei lui Dragoş Buhagiar, completată nu doar de light design, ci şi de conceptul video datorat lui Andrei Cozlac.
Am fost cât se poate de atent în timpul reprezentaţiei la reacţiile publicului. La felul în care dezorientarea de la început a fost substituită de interesul în creştere. Consfinţit de aplauzele de la final care, de data aceasta, nu au fost nicidecum doar nişte simple rituri sociale.
Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu - TATTOO de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes;
Regia: Radu Afrim;
Scenografia: Dragoş Buhagiar;
Concept video: Andrei Cozlac;
Cu: Ali Deac, Daniel Plier, Emöke Boldiszar, Cristina Juks şi Cristina Ragos;
Traducerea în limba română a textului supratitrat: Victor Scoradeţ;
Data reprezentaţiei: 2 februarie 2015
Se încarcă comentariile...
