Se află în plină desfăşurare, la Timişoara (viitoare CCE în 2021), o nouă ediţie a Festivalului European al Spectacolului Timişoara (FEST), cu o secţiune dedicată dramaturgiei autohtone, Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR), în care selecţionerul, teatrologul Oana Borş, a adunat tot ceea ce i s-a părut mai interesant, din spectacologia ultimului an, montat pe texte româneşti noi. Spectacolele europene invitate sunt dedicate genului teatru-dans (contemporan), culminând cu două mult-aşteptate adaptări după Cehov, „Salonul nr. 6” şi „Pescăruşul”.

Aplauze şi cutremur

Festivalul a debutat duminică-seară cu un diptic al dansatorilor maghiari de la compania Eva Duda (din Ungaria), „MESH / OverDose”, de o spectaculozitate vizuală şi coregrafică remarcabilă, dar marea surpriză a venit imediat după aceea, prin spectacolul de la Sala 2 (recent deschisă, un fost Manej). Aici s-a reprezentat, spre deliciul celor prezenţi, „MaRó” (foto jos), un spectacol de Andy Gherghe pe un text de Székely Csaba, montat la Studio Yorick din Târgu Mureş.

Distribuţia spectacolului „MaRó”, alături de mai multe „figuri tutelare” ale românismului şi maghiarismului     FOTO: Adrian Pîclişan / TNTm

„MaRó” este o savuroasă demistificare, realizată cu mult umor, a tuturor poncifelor asociate relaţiilor interetnice ro(mâno)-ma(ghiare), precum şi o necruţătoare satirizare, făcută „la paritate”, a extremiştilor din ambele tabere. Un spectacol care-ar trebui itinerat în toată România. În noaptea cutremurului, „MaRó” a fost reprezentat, în nocturnă, la Odorheiu Secuiesc, iar momentul zgâlţâirii a coincis cu cel al aplauzelor. „Nu a fost cutremur, aşa aplaudă secuii”, s-a spus după aceea. În Bucureşti, la Teatrul Act, se joacă „Apă de mină”, la iniţiativa lui Alexandru Dabija, după un alt text al aceluiaşi excelent dramaturg.

De la „1989” la 2016

Ziua de ieri a fost dedicată (încă) tinerilor dramaturgi autohtoni. „Anul dispărut. 1989” (foto jos), montat la Teatrul Mic de Ana Mărgineanu pe un text de Peca Ştefan, încearcă să recupereze memoria noastră despre anul de dinainte de Revoluţie, dar – cu toate că prezenţa în distribuţie a unor Gheorghe Visu, Maria Ploae sau Ilinca Manolache nu-i de ici-colo – amestecul de tehnici artistice, informaţii (unele destul de deformate, vezi interpretarea unui ficţional Dinu Săraru, în calitate de director de Teatru Mic, încredinţată lui Visu) şi jocuri de-a memoria şi trecutul grevează asupra înţelegerii montării, mai ales pentru cei care n-au trăit evenimentele respective.

Ilinca Manolache şi Virgil Aioanei, în spectacolul „Anul dispărut. 1989”     FOTO: Adrian Pîclişan / TNTm

A urmat „Say It Now!”, de Mihaela Michailov şi Marcelino Martin Valiente, rezultat al unui atelier româno-norvegian efectuat la Teatrul Naţional Timişoara. O critică a sistemului educaţional (nu doar şcolar) actual, spectacolul mixează probleme reale ale tinerei generaţii, strivite între virtual şi presiunea corporatistă, cu discursuri anarhiste, în principiu bine intenţionate. Caracterul de „work-in-progress” al montării iese însă în evidenţă, spectacolul având multe lungimi şi timpi morţi. Şi aici, „cantitatea ucide calitatea”, o selecţie mai severă a materialului existent, la ambele montări, ar fi putut duce la producţii teatrale mai eficiente.

„Inimi cicatrizate”, azi în premieră în România

Astăzi, sunt aşteptate spectacolele „Ai mei erau super!”, cu un punct de plecare neconvenţional: „scenariu colectiv bazat pe întâmplări reale ale actorilor din distribuţie”, realizat la Arad de Cristian Ban, şi o altă producţie de la Teatrul Mic, „Casa cu pisici”, text şi regie: Radu Iacoban, cu: Emilia Dobrin, Andreea Grămoşteanu şi Ilinca Manolache. Cinefilii vor prefera însă proiecţia din această seară, de la Cinema City Iulius Mall, cu filmul „Inimi cicatrizate” al lui Radu Jude, ecranizare după M. Blecher, prima proiecţie în România a filmului premiat la Locarno, a cărui premieră oficială e aşteptată în luna noiembrie.

Citeşte şi: „Tihnă“ şi Blecher, la Festivalul de la Timişoara