O meditaţie a lui C.S. Lewis despre esenţa Creştinismului – şi despre vestea bună pe care o presupune, pentru noi toţi, Învierea lui Hristos. Fragmentul de mai jos face parte din colecţia de eseuri publicată sub titlul de „Mere Christianity” – transcrierea unor eseuri radiofonice susţinute de C.S. Lewis la BBC, în timp ce marele eseist britanic era profesor la Universitatea Oxford.
În Crezul creştin
se spune că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu,
„născut, nu făcut”. Şi Crezul adaugă – „care din Tatăl S-a născut mai înainte
de toţi vecii”. Oare este destul de clar că acest lucru nu are nimic de-a face
cu faptul că atunci când Hristos s-a născut pe pământ ca om, acel om a fost
fiul unei fecioare? Nu vorbim acum despre Naşterea din Fecioară. Vorbim despre
ceva care s-a întâmplat înainte ca Natura să fi fost creată, înainte de
începutul timpului. „Mai înainte de toţi vecii” Hristos a fost născut, nu
făcut. Ce înseamnă asta?
A naşte înseamnă
a deveni părintele cuiva; a crea înseamnă a face. Iar diferenţa dintre cele
două e următoarea: atunci când naşti, dai naştere la ceva de acelaşi soi cu
tine. Un om naşte copii umani, un castor naşte pui de castori, iar o pasăre
depune ouă care se transformă în pui de păsări. Dar atunci când faci ceva, faci
ceva de un soi diferit faţă de tine. O pasăre face un cuib, un castor
construieşte un baraj, un om construieşte un transmiţător radio – sau poate să
facă ceva mai asemănător cu el decât un transmiţător radio: să spunem, o statuie.
Dacă e un sculptor suficient de talentat, poate să facă o statuie care este
foarte asemănătoare cu un om. Dar, desigur, nu va fi un om adevărat: doar arată
precum un om. Nu poate să respire sau să gândească. Nu este vie.
Ceea ce naşte
Dumnezeu este Dumnezeu; aşa cum ceea ce naşte omul este om. Ceea ce creează
Dumnezeu nu este Dumnezeu; aşa cum ceea ce creează omul nu este om. De aceea
oamenii nu sunt Fii ai lui Dumnezeu în felul în care este Hristos. Pot fi
asemenea lui Dumnezeu în anumite feluri, dar nu sunt lucruri de acelaşi fel. Sunt
mai mult precum nişte statui sau imagini ale lui Dumnezeu.
O statuie are forma
unui om, dar nu este vie. În acelaşi fel, un om are (într-un sens pe care îl
voi explica mai jos) „forma” sau asemănarea lui Dumnezeu, dar nu are acelaşi
fel de viaţă pe care o are Dumnezeu. Să discutăm mai întâi despre primul punct
(asemănarea omului cu Dumnezeu). Orice lucru pe care l-a creat Dumnezeu are o
anumită asemănare cu El.
Spaţiul este
precum El în imensitatea sa: nu în sensul că măreţia spaţiului este de acelaşi
fel cu măreţia lui Dumnezeu, ci în sensul că este un fel de simbol al acesteia,
sau o traducere a ei în termeni non-spirituali. Materia este precum Dumnezeu
prin aceea că are energie: deşi, din nou, energia fizică este un lucru diferit faţă
de puterea lui Dumnezeu. Lumea vegetală este precum El prin aceea că este vie,
iar el este „Dumnezeul Cel Viu”. Dar viaţa, în sensul ei biologic, nu este de
acelaşi fel cu viaţa care există în Dumnezeu: este doar un fel de simbol sau o
umbră a ei. Când ajungem la animale, descoperim alte tipuri de asemănări, în
plus faţă de viaţa biologică. Activitatea intensă şi fertilitatea insectelor,
de exemplu, este o primă reflecţie estompată a activităţii neîncetate şi a
creativităţii lui Dumnezeu.
La mamiferele
superioare descoperim începuturile afecţiunii instinctive. Nu este acelaşi
lucru ca iubirea care există în Dumnezeu: dar este precum ea – cam în felul în
care o imagine desenată pe o foaie de hârtie netedă poate să fie, totuşi, „la
fel ca” un peisaj. Când ajungem la om, cel mai înalt dintre animale, descoperim
cea mai completă asemănare cu Dumnezeu de care avem cunoştinţă (ar putea exista
creaturi în alte lumi care sunt mai asemănătoare cu Dumnezeu decât e omul, dar
nu ştim nimic despre existenţa lor). Omul nu doar că trăieşte, dar şi iubeşte,
şi gândeşte: viaţa biologică îşi atinge cel mai înalt nivel pe care îl
cunoaştem în el.
Dar ceea ce omul,
în starea sa naturală, nu are este Viaţa Spirituală – viaţa mai înaltă, de un
fel aparte, care există în Dumnezeu. Folosim acelaşi cuvânt, „viaţă”, pentru
ambele: dar dacă credeţi că amândouă trebuie să fie, în consecinţă, acelaşi fel
de lucru, asta ar fi ca şi cum aţi crede că „măreţia” spaţiului şi „măreţia”
lui Dumnezeu sunt acelaşi fel de măreţie. În realitate, diferenţa dintre viaţa
biologică şi viaţa spirituală este atât de importantă, încât am să le dau două
nume distincte.
Viaţa de tip
biologic, pe care o primim prin intermediul Naturii, şi care (la fel care orice
lucru din Natură) are mereu tendinţa să se epuizeze şi să se descompună, astfel
încât poate să fie întreţinută numai prin subsidii permanente din Natură, sub
forma aerului, a apei, a mâncării, ş.a.m.d., este Bios. Viaţa spirituală care
se află din veşnice în Dumnezeu, şi care a creat întregul univers natural, este
Zoe. Bios are, cu siguranţă, o anumită asemănare vagă sau simbolică cu Zoe: dar
numai acel gen de asemănare care există între o fotografie sau un loc, sau o
statuie şi un om. Un om care s-ar schimba de la Bios la Zoe ar trece printr-o
schimbare la fel de mare precum o statuie care s-ar schimba de la a fi o piatră
sculptată la a fi un om adevărat.
Şi asta este
exact esenţa Creştinismului. Lumea aceasta este atelierul unui mare sculptor.
Noi suntem statuile, şi prin atelier circulă un zvon cum că unii dintre noi ne
vom trezi, într-o bună zi, la viaţă.
(C.S. Lewis,
„Mere Christianity”, Cartea a patra, Capitolul întâi; traducerea îmi aparţine.)
Închei cu cea mai
bună veste pentru creştini şi pentru oamenii din toată lumea – Hristos a
înviat!