Mai mult decât atât, Ministerul Culturii a depăşit termenul de evacuare şi a Peleşului şi Pelişorului, monumente de importanţă culturală şi istorică a ţării.

Căci ministrul Culturii (şi Identităţii Naţionale) Daniel Breaz a minţit atunci când a spus că a prelungit contractul de închiriere a Castelului Peleş, Castelului Pelişor şi Căsuţei Poartă. De fapt, conform Actului adiţional nr. 10 la contractul cu Casa Regală, înregistrat la cabinetul ministrului cu nr. 4591/1.07.2019, ceea ce s-a prelungit (până la 31 iulie 2019) este termenul de evacuare a Muzeului Peleş din cele două castele şi Căsuţa Poartă. Adică data până la care Ministerul Culturii şi Muzeul Peleş trebuie să-şi ia „catrafusele“ – colecţiile de patrimoniu (unele, din categoria „Tezaur“) pe care le găzduieşte Muzeul – şi să predea clădirile înapoi Casei Regale a expirat acum o lună şi jumătate.

Tot ministrul Breaz semnase şi Actul adiţional nr. 9, din 26 martie 2019, prin care se prelungea tot termenul de evacuare, la fel cum şi ministrul George Ivaşcu tot termene de evacuare prelungise. De fapt, ultimul ministru care a prelungit contractul de închiriere (locaţiune) la Peleş, până la 31 martie 2018, a fost Lucian Romaşcanu, în august 2017.

Şi-nainte să ne revoltăm la „avariţia“ Casei Regale, care „n-are decât să plătească ea pentru castele, nu să jumulească statul“, să vedem de ce e greu cu negocierea prelungirii contractului şi cine, pe cine jumuleşte. Şi cam ce face Ministerul Culturii la Peleş.

Din 2010 încoace, Statul român plăteşte pentru chiria de la Peleş o sumă de 52.131 lei/lună, adică 133.000 euro pe an. Cel mai mult plăteşte pentru teren (parcul Peleş) – 42.000 lei/lună. Pentru Castelul Peleş, chiria e de 6.132 lei/lună – în condiţiile în care chiria unui apartament de lux în zonele bine cotate ale Bucureştiului este de peste 4.700 lei/lună. Din biletele (şi alte taxe) vândute celor 400.000 de turişti anual de la Muzeul Peleş, tot Statul român încasează cca 2.000.000 de euro/an.

În schimbul chiriei mici, Statul român – prin Ministerul Culturii – se obliga (la art. 5.2, lit. b) din contract) să facă lucrări de restaurare la cele trei clădiri. Ca exemplu, în contract apare obligaţia reparării acoperişului de la Peleş şi a drenării apelor subterane tot de la Peleş. Vorbim despre clădiri vechi de peste 100 de ani, călcate zilnic de mii de oameni, în care nu s-au mai făcut lucrări majore de zeci de ani şi de supravieţuirea cărora România, nu nişte „privaţi“, e direct interesată. Respectarea acestor obligaţii contractuale pare a fi unul dintre motivele pentru care prelungirea închirierii nu mai mers aşa lin după 2017.

Salt în timp

În iarna lui 2018, centrala termică de la Peleş ceda, iar muzeografii şi turiştii îngheţau înăuntru, în timp ce Casa Regală şi Ministerul Culturii îşi pasau responsabilitatea contractuală a schimbării respectivei centrale. În final, Casa Regală a dat 100.000 de euro (aproape toată chiria anuală primită pentru tot complexul) pe schimbarea centralei.

 La Peleş, în zona Turnului cu ceas curgea apă până pe coridoarele Camerei Ceasornicarului.

În iulie 2018, conducerea Muzeului Peleş îi trimitea ministrului de atunci al Culturii, George Ivaşcu, o adresă prin care avertiza, „revenind la adresele noastre anterioare“ (deci, din nou), asupra „stării de degradare a imobilelor Castel Peleş şi Castel Pelişor“ şi „necesităţii unor lucrări de reparaţii şi de restaurare urgente, precum şi necesitatea unor lucrări de intervenţie care să scoată aceste monumente din pericol“. La Peleş, în zona Turnului cu ceas curgea apă până pe coridoarele Camerei Ceasornicarului, prin acoperiş se infiltra apă până în Dormitorul Regal, prin luminatoare curgea apă până la etajele inferioare, stucatura coloanelor din Holul cu Coloane, Sala Coloanelor şi Vestibul era fisurată, crăpată şi începea să se desprindă de la infiltraţii. La Pelişor se dislocase fundaţia terasei Sud şi se infiltrase apă practic peste tot.

În octombrie 2018, un asigurator (pentru că, având în vedere ce colecţii găzduiesc, Peleş şi Pelişorul trebuie asigurate) făcea o serie de inspecţii de risc la cele două castele. În raportul trimis inclusiv Ministerului Culturii, inspectorii solicitau de urgenţă, şi la Peleş, şi la Pelişor, rezolvarea problemei hidranţilor interiori, care fie erau nefuncţionali, fie nu asigurau presiunea apei (la etaj, nu urca apa), repararea acoperişului, jgheaburilor şi burlanelor şi scoaterea de sub tensiune a instalaţiei electrice din zonele cu infiltraţii masive (Turnul cu ceas de la Peleş, mansarde şi balcoane exterioare de la Peleş şi Pelişor).

Tot firma de asigurare solicita elaborarea unor proiecte de intervenţii de urgenţă, restaurare şi consolidare, cu sondaje la fundaţii, studiu de fezabilitate, certificat de urbanism etc., la ambele castele. 

Şi adresa conducerii Muzeului Peleş, şi rapoartele inspecţiei de risc cuprind fotografii, inclusiv cu degradări structurale la scara de lemn din Holul ornamental, infiltraţii de apă la vitraliile din Holul de Onoare, lustre cu conductori electrici periculoşi şi fisuri în pereţi.

Nimeni, dar nimeni nu a răspuns vreodată la vreuna dintre adresele conducerii Muzeului Peleş către Ministerul Culturii şi nimeni nu a demarat vreodată lucrările şi proiectele cerute de asigurator.

Pe scurt, la Peleş şi Pelişor plouă înăuntru, cad elemente de faţadă şi se crapă pereţii, instalaţia electrică stă să ia foc, iar hidranţii nu merg. Castelele au nevoie urgentă de restaurare şi intervenţii capitale, pe care Ministerul Culturii şi le-a asumat prin contractul semnat de Kelemen Hunor în 2010, de nouă ani de zile nu doar că Ministerul Culturii nu a făcut nimic, dar nici măcar nu răspunde la apelurile disperate ale propriilor oameni, iar acum se pregăteşte să arunce dezastrul în braţele Casei Regale şi să dea vina pe alţii.

Între timp, ca proprietar, Casa Regală e amendată de Primăria Sinaia pentru starea castelelor şi ameninţată cu mărirea de cinci ori a impozitului pe motiv că nu face lucrări la un monument istoric.

Abia aştept ca ministrul Breaz să spună din nou că prin evacuare se înţelege închiriere şi că totul e bine şi în plan.