Preţul României grandioase: 60 de tone de aur investite în barajul de la Stânca-Costeşti, 32.000 de oameni chinuiţi la Canal şi WC-ul preţios al dictatorului

Preţul României grandioase: 60 de tone de aur investite în barajul de la Stânca-Costeşti, 32.000 de oameni chinuiţi la Canal şi WC-ul preţios al dictatorului

Muncitori în timpul construcţiei Transfăgărăşanului FOTO Arhivă

Regimul comunist s-a caracterizat în România prin planurile inginereşti grandioase, care au condus la realizarea unor megastructuri, astăzi aproape imposibil de imaginat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Planurile de dezvoltare grandioase ale dictatorului Nicolae Ceauşescu au fost dublate de punerea la dispoziţie a unor resurse financiare aproape nelimitate. Proiecte inginereşti care au presupus ridicarea unor construcţii uriaşe au fost finanţate cu sume uriaşe, astăzi aproape imposibil de asigurat de către statul român. Reţeaua de corespondenţi "Adevărul" a făcut un sumar al megastructurilor comuniste de pe întinsul ţării.

SATU MARE. Palatul Administrativ, primul “zgârie nori” al perioadei ceauşiste
Palatul Administrativ din Satu Mare s-a dorit, atunci când a fost construit, să fie replica “zgârie norilor” pe care Ceauşescu îi vedea în serialul Dallas.O bună bucată de timp a fost cea mai înaltă clădire din România. Momentan, nu are rival în Transilvania, fiind cu mult mai inalt decat restul clădirilor din Ardeal. În ţară, doar Casa Presei Libere sau Tower Center International îl depăşeşete.

A fost construit în perioada 1972-1984 lângă centrul vechi al municipiului Satu Mare, după proiectul arhitectului Nicolae Porumbescu din Iaşi, ajutat de către sătmăreanul Ludovic Gyure. Directivele PCR au fost trasate foarte clar proiectanţilor, în sensul ca Palatul Administrativ (foto jos) trebuia construit pe malul râului Someş si urma să fie sediul politic şi administrativ al judeţului.

Cu 15 etaje şi o înălţime de 97 de metri, clădirea este una din beton masiv, are 12.000 de metri pătraţi, iar deasupra este amenajat un amfiteatru în aer liber de unde se poate admira panorama oraşului.


SĂLAJ. Armătura Zalău, debutul seriei de coloşi industriali ai judeţului
Municipiul reşedinţă de judeţ al Sălajului, Zalău, îşi leagă dezvoltarea de numele lui Nicolae Ceauşescu. Până la vizita acestuia în judeţ Zalăul era mai degrabă un târg de provincie, decât un oraş. Numără doar 15.000 de locuitori şi industria era abia la începuturile ei. Prima fabrică importantă - şi cea mai mare, de altfel, a fost construită în 1969, fiind vorba despre Armătura Zalău. A urmat, apoi, în 1972, Emailaţi, iar în 1977 - Fabrica de Ţevi şi cea de Anvelope. Cei care lucrau în acea vreme îşi amintesc cum, cu săptămâni înainte de vizita anunţată a dictatorului, se făceau pregătiri intense, de multe ori angajaţii nemaiajungând acasă cu zilele.

”Trebuia pus în stare de funcţiune şi ultimul utilaj. Chiar dacă, în restul zilelor, acesta nu era folosit, atunci mergea şi avea om lângă el”, rememorează un fost angajat al Fabricii de Emailaţi.


BAIA MARE. Barajul Firiza, una din marile realizări ale epocii comuniste în Baia Mare. Legenda peştilor uriaşi care trăiesc în acumularea Firiza
Una din marile realizări ale epocii comuniste pentru Baia Mare este Barajul Firiza. A fost dat în folosinţă în anul 1964 şi a fost construit pentru a alimenta oraşului Baia Mare cu apă potabilă. Pentru a realiza însă această imensă construcţie a fost nevoie de strămutarea unui cartier întreg al satului Firiza, locuitorilor de acolo fiindu-le oferite alte alternative. 

La începutul anilor 1960, când România se afla sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, în Baia Mare, la fel ca-n toate oraşele, industria socialistă a înregistrat o creştere spectaculoasă. Iniţiativa de a construi un baraj a fost luată fiindcă înainte de 1960 Baia Mare avea probleme cu alimentarea cu apă potabilă.

 
 
TÂRGU-MUREŞ. Povestea Azomureş, singurul producător autohton de filme foto în comunism
Secţia de materiale fotosensibile a societăţii Azomureş Târgu-Mureş era singurul producător autohton de produse şi filme foto. Până în 1989, filmele foto marca Azomureş au dominat piaţa românească de profil, iar clinicile sau secţiile de radiologie din spitalele româneşti foloseau produsele fabricate la Târgu-Mureş.

Combinatul de îngrăşăminte azotoase Târgu-Mureş  - actual AZOMUREŞ - a fost înfiinţat în anul 1962  pentru  fabricarea de îngrăşăminte azotoase, având trei secţii de producţie de bază (amoniac, acid azotic, azotat de amoniu) şi  cinci subunităţi auxiliare  pentru deservirea secţiilor de producţie cu apă de răcire,  apă demineralizată,  abur, energie electrică,  piese de schimb şi utilaje.

Combinatul a fost construit în mai multe etape, iar în etapa a V-a, ultima, a fost inagurată în anul 1981 Uzina de Materiale Fotosensibile şi o instalaţie de producere a melaminei. 

 

SLATINA. Recordurile doborâte de construcţia colosului de aluminiu de la Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din sud-estul Europei
Amenajarea uzinei de aluminiu Alro SA Slatina continuă să reprezinte şi în prezent un reper în domeniul construcţiilor din judeţul Olt şi România. La vremea când proiectul a fost pus în practică, acesta a doborât multe recorduri naţionale în domeniu. Odată inaugurată în 1965, fabrica ce avea să devină cel mai mare producător de aluminiu din sud-estul Europei a dus la o adevărată ascensiune socio-economică a urbei de pe râul Olt.
 
Istoricii sunt unanim de acord că municipiul Slatina şi-a început certa ascensiune economică după anul 1965, după ce au fost finalizate lucrările la fabrica ce avea să devină cel mai mare producător de aluminiu din sud-estul Europei, Uzina de Aluminiu, actualmente SC Alro SA. Ulterior, în oraş au apărut ca ciupercile după ploaie şi alte uzine, toate ridicând, treptat – dar iremediabil, orăşelul Slatina de la nivelul orăşelelor obişnuite de provincie unde se aflase până atunci.




ALEXANDRIA. Fabrica de Rulmenţi în epoca lui Ceauşescu: ”Producţie fizică realizată, ritmic, integral”
Unitatea de la Alexandria a fost pusă în funcţiune în 1974 , fiind rezultat al colaborării cu Japonia pe care Nicolae Ceauşescu a cultivat-o ani mulţi. România şi Japonia semnaseră în 1969 un acord comercial  şi de navigaţie, în baza căruia întreprinderile din România puteau colabora cu firme japoneze.
 Fabrica de rulmenţi de la Alexandria  urma să fie dotată cu utilaje importate din Ţara Soarelui-Răsare. 
 
,,Pe data de 1 aprilie 1971 se înfiinţează, în cadrul Grupului de uzine pentru fabricaţia de rulmenţi Braşov, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini, Fabrica de rulmenţi Alexandria, cu sediul în oraşul Alexandria, judeţul Teleorman, care va avea ca obiect fabricarea de rulmenţi.Fabrica de rulmenţi Alexandria se organizează şi va funcţiona potrivit prevederilor legale privind organizarea şi funcţionarea întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat”, stabileşte hotărârea de înfiinţare a fabricii de la Alexandria. Decretul de înfiinţare a fabricii a fost semnat de Nicolae Ceauşescu.
 

 

TÂRGOVIŞTE. Mastodontul Mechel, parte din visul măreţ al lui Ceauşescu de tranformare a Târgoviştei în capitala României
Printr-o hotărâre a consiliului de ministri, este infiinţată, ca pilon principal pentru întreaga zonă, "Uzina de Oţeluri Aliate". Încă din 1978, de la punerea sa în funcţiune, Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte a fost dotat cu tehnologie modernă destinată producţiei de oţeluri speciale aliate şi înalt aliate necesare dezvoltării industriei naţionale, civile şi de apărare (de exemplu, cea mai mare parte a oţelurilor nucleare utilizate la construcţia Centralei Atomoelectrice de la Cernavodă au fost elaborate la Târgovişte).

În cadrul combinatului a fost creată şi secţia Forjă de Blocuri şi Bare (F.B.B.), care a fost utilată, printr-o infuzie de capital de peste 90 milioane de dolari la cotaţia anilor '80, cu maşini de forjat radial de ultimă generaţie. În anul 2010, secţia FBB deţinea singurele utilaje din Europa de Sud-Est certificate de NATO.


BRAŞOV. Drumul care a schimbat soarta staţiunii Poiana Braşov şi uzina care a ajuns celebră peste hotare
Construirea Drumului Poienii a fost una dintre marile ambiţii ale regimului counist în urmă cu jumătate de secol. Transportul spre Poiana Braşov era unul rudimentar. Se ajungea fie pe jos prin pădure, fie cu autovehicule cu şenile, deoarece drumul era unul de pământ. La sfârşit de săptămână se făceau curse cu o autocamionetă cu şenile care putea duce maxim 12 persoane şi mergea cu 15 km pe oră.

Construcţia drumului spre Poiana Braşov a început la sfârşitul anului 1962, iar lucrările au fost executate de Întreprinderea de Construcţii Transporturi Braşov. Unul dintre cei care au contribuit decisiv la construcţia drumui a fost inginerul Alexandru Filipescu şeful de proiect de la acea vreme. „Din punct de vedere tehnic, s-a urmărit proiectarea unui traseu în plan orizontal şi vertical corespunzător unei viteze minime de circulaţie de 40 km/h în condiţii de maximă siguranţă. Astfel drumul putea fi parcurs în 15 minute.


PLOIEŞTI. Moştenirea grandioasă a comunismului în Prahova: Barajul Paltinu, o provocare pentru constructori
Proiectat în formă de arc cu dublă curbură, din cauza condiţiilor extreme de dificile ale amplasamentului, Barajul Paltinu de pe Valea Doftanei a reprezentat o adevărată provocare pentru inginerii vremii, devenind unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte hidrotehnice din ţară.

Barajul Paltinu este situat pe valea râului Doftana, în aval de confluenţa acesteia cu Păltinoasa, în cheile numite „La Tocile“. Lucrările de execuţie a stăvilarului au început în 1966, iar barajul a fost dat în funcţiune în 1971. O a doua etapă de consolidări a fost executată în intervalul 1976-1982.

Barajul construit din beton în formă de arc are o înălţime deasupra fundaţiei de 108 metri, fiind unul dintre cele mai înalte din ţară. Lungimea totală a coronamentului este de 455 de metri.


BUCUREŞTI. Misterele Casei Poporului, povestite de arhitectul care a proiectat-o: care este legătura dintre construcţia-mamut, Napoleon şi Carol al II-lea
Casa Poporului sau fortăreaţa dictatorului Nicolae Ceauşescu, monument ridicat în Epoca de Aur, ascunde în spatele opulenţei şi a uşilor sculptate în lemn numeroase poveşti. Anca Petrescu, arhitectul care a proiectat Casa Poporului, povesteşte lucrurile neştiute despre impresionanta clădire. Cât de reale sunt miturile morţilor de pe şantier, ale tunelurilor sau care este legătura dintre opulenta clădire şi maidanezi.

Ridicarea unui monument strategic nu a fost pe deplin ideea lui Nicoale Ceauşescu. Încă de pe vremea lui Carol al ll-lea se discuta în cercurile importante ale ţării despre o astfel de construcţie, fără a fi botezată Casa Poporului.

După cutremurul devastator din anul 1977, ideea unui asemenea edificiu a început să încolţească în mintea dictatorului care se afla la putere şi care voia să-şi construiască propriul oraş. Aşa a ajuns Nicoalae Ceauşescu să organizeze un concurs la care au participat 17 colective de arhitecţi, care mai de care mai talentaţi.


CĂLĂRAŞI. Cum visa Ceauşescu să arate mastodontul siderurgic din Bărăgan. Pentru dictator a fost amenajat special un wc preţios pe şantier
Primul angajat al combinatului siderurgic din Călăraşi, Ilie Petre, a fost detaşat în oraşul de pe malul Borcei prin decret prezidenţial în martie 1976 de către Nicolae Ceauşescu, la propunerea consoartei sale. Fostul economist îşi aminteşte de vizita dictatorului din anul 1979, înainte de inaugurarea oţelăriei de pe platforma siderurgică.

„Pregătirile au fost intense, cum se făceau în acea vreme şi s-a muncit chiar pentru amenajarea unei toalete şi a unei chiuvete, ambele de cea mai bună calitate, nu aşa oricum. Nu se cădea ca "primul fiu al poporului" să meagă la acelaşi wc cu muncitorii de la combinat“, îşi aminteşte Ilie Petre.


SLOBOZIA. Nicolae Ceauşescu dorea să transforme Slobozia într-o „perlă a Bărăganului” prin construcţia unui combinat chimic. Unitatea se luptă acum să supravieţuiască finaciar
Lucrările de construcţie a combinatului chimic din Slobozia au început în anul 1969, Ceauşescu fiind prezent la deschiderea şantierului. Cu un an în urmă, acelaşi Ceauşescu le-a vorbit autorităţilor locale din oraş despre un vis măreţ de-al său prin care intenţiona să transforme Slobozia  într-o adevărată metropolă industrială. „Să faceţi din Slobozia o perlă a Bărăganului!” ar fi fost cuvintele pe care Ceauşescu le-ar fi adresat secretarilor de partid şi primarului din acele timpuri.

În 1973, Ceauşescu s-a întors la Slobozia pentru a participa la „Ziua Recoltei” moment în care a făcut o vizită şi la combinatul pe care l-a comandat. El a asistat atunci la deschiderea primei secţii de producere a amoniacului.

 

BRĂILA. Combinatul Chimic de la Chiscani, mamutul industrial din judeţul Brăila unde Ceauşescu a făcut ultima sa vizită de lucru, în toamna anului 1989
Cel mai mare obiectiv industrial al Brăilei a fost Combinatul Chimic de la Chiscani, în care regimul comunist a investit peste 1,2 miliarde de dolari. Construcţia acestui mamut industrial, care producea fibră, celuloză şi hârtie a început în 1956, iar în 1959 s-a dat în funcţiune prima fabrică, de carton duplex-triplex.

A urmat o perioadă de investiţii masive, pe lângă fabrica de hârtie şi carton înfiinţându-se şi un combinat de fibre artificiale (CFA), denumit ulterior "Dunacor". În anii '70 - '80, cele două entităţi s-au unit, dând naştere celei mai mari capacităţi de producţie fibre, celuloză şi hârtie din România.

Ziaristul veteran Constantin Ionescu, care a relatat numeroase ştiri despre industria brăileană, în anii '70 - '80, îşi aminteşte că la Brăila a funcţionat Centrala Industriei de Celuloză şi Hârtie din România.


TULCEA. Cea mai mare fabrică de conserve din România, de la Sulina, a ajuns o ruină. Un investitor din Bucureşti vrea să ridice aici un hotel de lux
La Sulina a existat cea mai mare fabrică de conserve din România. Astăzi, din ea, au mai rămas doar ruine. La fabrica de conserve munceau sute de localnici. Aici se făceau vestitele conserve de sardine în ulei şi stavrid. Totul era natural, ne povesteşte tanti Vali, care a fost maistru la fabrica de conserve. „Se punea peştele, o boabă de piper şi o frunză de dafin, în cutiile pe care le primeam de la Buftea. Le sterilizam la aburi. Într-o perioadă se lucra în trei schimburi. Numai la un schimb, pe producţie munceau 150 de persoane. Aveam depozite de 2.000 de tone de peşte, unde se putea păstra un an. Lunar, aici ancora o navă Polar care ne aduce peşte proaspăt“, spune ea.


CONSTANŢA. Cum s-a construit Canalul Dunăre-Marea Neagră, măreaţa realizare comunistă la care au lucrat 32.000 de oameni
În luna mai a anului 1984, un convoi de barje, care avea în frunte un vapor pe care se afla Nicolae Ceauşescu, a trecut prin ecluza de la Agigea. Se inaugura Canalul Dunăre - Marea Neagră, măreaţa realizare comunistă.
În 2014 s-au împlinit 30 de ani de când a fost inaugurată una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din România: Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Povestea Magistralei Albastre poartă semnătura inginerului Chiriac Avădanei. El a fost desemnat de Nicolae Ceauşescu să proiecteze măreaţa realizare comunistă.


VRANCEA. În cât timp s-a construit centrul civic al municipiului Focşani şi de ce erau nemulţumiţi tovarăşii

Judeţul Vrancea s-a înfiinţat în anul 1968, tot atunci Focşaniul fiind declarat municipiu. Sarcina de a duce la îndeplinire acest ordin i-a revenit ministrului de interne de la acea vreme, Cornel Onescu.

Cu fonduri mai consistente decât în trecut, când Vrancea aparţinea de Regiunea Galaţi, în oraş s-au trecut la ample modernizări urbanistice.

Un astfel de exemplu este ansamblul arhitectural compus din  Piaţa Unirii, numită în trecut Piaţa Libertăţii sau Munteni, Casa Albă şi B-dul Unirii din imediata apropriere a celor două obiective.


VASLUI. Rulmenţi Bârlad, cea mai spectaculoasă lucrare comunistă din judeţ
Înfiinţarea Fabricii de Rulmenţi se datorează ambiţiei lui Gheorghe Gheorghiu Dej, fost lider comunist şi fiu al Bârladului. Datorită influenţei pe care o avea acesta, statul decide în 1951 printr-o hotărâre  a Consiliului de miniştri, înfiinţarea la Bârlad a fabricii de rulmenţi. Doi ani mai târziu, uzina de la Bârlad fabrica primul rulment cu o tehnologie rusească. Funcţiona în două hale dotate cu o centrală electrică. În perioada comunistă, Rulmenţi Bârlad a ajuns a doua uzină de rulmenţi din România, după cea din Braşov.

După moartea lui Gheorghiu Dej, în 1965, Bârladul a intrat într-un con de umbră. Banii pentru investiţii nu mai erau direcţionaţi către oraşul natal al fostului şef de stat.


NEAMŢ. Zece lucruri pe care trebuie să le ştii despre barajul Bicaz. Cum trebuia să se numească iniţial colosul din beton şi câţi oameni au murit la construirea sa
Barajul de la Bicaz trebuia să se numească iniţial Vladimir Ilici Lenin. Inginerul român Dimitrie Leonida a realizat primul proiect pentru viitorul complex hidroenergetic în 1908. Cu lucrarea sa, acesta obţinea la Şcoala Politehnică din Berlin - Charlottenburg, diploma de inginer electrotehnist. Din lipsa finanţării, proiectele care au urmat au amânat realizarea proiectului până după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Amenajarea a fost decisă în baza analizei Institutului de Studii şi Proiectări Energetice Bucureşti din perioada 1949-1950. Startul lucrării s-a dat în toamna anului 1950, sub forma a trei şantiere amplasate la intrarea şi respectiv ieşirea tunelului de aducţiune (satele Cârnu şi Stejaru) şi în zona viitorului baraj.


IAŞI. Istoria industrializării oraşului şi cum se laudă Iliescu că l-a fentat pe Nicolae Ceauşescu
Imediat după cel De-al Doilea Război Mondial, judeţul Iaşi a suferit din cauza secetei şi a foametei, la fel ca şi restul ţării, de altfel. Primele semne de reintrare în normalitate, de refacere economică şi industrială, au apărut la începutul anilor 1950.

S-au construit atunci în Copou Spitalul Asigurărilor, devenit ulterior C.I. Parhon, precum şi corpuri ale Institutului de Agronomie. Dar prima construcţie semnificativă, care a plasat Iaşiul pe harta României industriale, a fost Fabrica de Penicilină, inaugurată pe 11 decembrie 1955. Fabrica a rămas izolată în zona de nord-vest a oraşului, în timp ce toate celelalte mari uzine comuniste au fost construite ulterior în sud, sud-est.

 
BOTOŞANI. Barajul de la Stânca Costeşti, lucrarea în care Ceauşescu a investit 60 de tone de aur

Barajul de la Stânca Costeşti, este una dintre cele mai grandioase realizări ale ”Epocii de Aur” din România Socialistă. Construit în cooperare cu URSS, barajul este o lucrare colosală, funcţionabilă şi astăzi şi care bineînţeles necesitat o investiţie exorbitantă.

În perioada comunistă, România a fost înţesată de construcţii grandioase, pentru care s-au cheltuit foarte mulţi bani şi au fost alocate resurse uriaşe. Pe lângă canalul Dunăre-Marea Neagră sau Porţile de Fier, una dintre cele mai impresionante megastructuri ale epocii comuniste, este barajul de la Stânca Costeşti, situat în nordul judeţul Botoşani, în apropierea localităţii Stânca. 
 
Practic barajul ”închide” Prutul şi dă energie atât Republicii Moldova cât şi malului românesc. A fost proiectată ca un rezervor uriaş de energie, produsă prin forţa apelor. Povesta acestei uriaşe construcţii începe în anii ’70 şi nu s-a terminat nici astăzi.
 

CLUJ. „Minunea” de la Tarniţa, cel mai suplu baraj din România. Legenda lostriţelor lui Ceauşescu

Una dintre cele mai impresionante construcţii din Cluj se află la Traniţa şi este cel mai suplu baraj de beton în arc, cu dublă curbură, din România. O legendă a locului spune că după darea în folosinţă a barajului în 1974, Ceauşescu a decis popularea lacului cu lostriţe uriaşe.


Barajul Tarniţa, amplasat pe râul Somesul Cald, la circa 30 de kilometri de Cluj-Napoca, a fost construit pe o fundaţie de roci stâncoase la o altitudine de circa 500 de metri. Construcţia impresionantă are 97 de metri înălţime şi o deschidere la coronament de 232 de metri, fiind cel mai suplu baraj în arc cu dublă curbură din Romania.  Barajul Tarniţa a fost dat în folosinţă în 1974.

La acest articol au contribuit: Nicu Ghişan, Alina Pop, Dragoş Hojda, Sebastian Lungu, Mugurel Manea, Elisabeth Bouleanu, Ionuţ Dima, Simona Suciu, Dana Mihai, Cristina Răduţă, Ionela Stănilă, Mădălin Sofronie, Florentin Coman, Mariana Iancu, Ştefan Borcea, Sabina Ghiorghe, Cezar Pădurariu, Cosmin Zamfirache, Remus Florescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: