„Neamul Vulcăneştilor”, o dinastie greco-catolică pentru binele naţional

„Neamul Vulcăneştilor”, o dinastie greco-catolică pentru binele naţional

Iosif Vulcan (31 martie 1841 – 8 septembrie 1907)

Numele lui Iosif Vulcan îi este asociat revistei „Familia”, pe care a condus-o aproape 42 de ani, oferind lecturi interesante cititorilor români din Imperiul Austro-Ungar la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea. La 31 martie 2021 se împlinesc 180 de ani de la naşterea lui Iosif Vulcan.

Restituirea, în volum, a „Panteonului Român” ne invită să descoperim rădăcinile şi pe marii, ca şi pe mai modeştii creatori de bunuri culturale sau instituţionale ai poporului român, pentru a lumina viaţa semenilor şi a gândi în perspectivă", spune Virgil Bercea, într-o notă asupra ediţiei publicate de Editura Vremea, în colecţia "Mica Romă XXI", care are subtitlul "portretele şi biografiile celebrităţilor române".

 "Am avut noi, aici prin Bihor, ca de altfel prin toate părţile locuite de români, personalităţi luminate, cu o gândire vie şi cu o viziune profetică pentru neamul, limba şi cultura poporului român. Mă gândesc la un Moise Dragoş, cu a sa primă şcoală românească din Oradea, deschisă la 1784; sau la un Ignatie Darabant şi al său prim Suplex, din 1791; venind mai aproape pe firul istoriei, la un Samuil Vulcan, cu al său Liceu din Beiuş înfiinţat la 1828, pentru a ajunge la Iosif Vulcan, cu a sa Revistă Familia întemeiată la 1865.

,,Făclia aprinsă” de aceşti profeţi ai neamului, parafrazându-l pe Mircea Eliade, ,,n-a mai putut fi stinsă de atunci”, ci a trecut, din mână în mână, la marii episcopi Demetriu Radu şi Valeriu Traian Frenţiu şi nu s-a mai stins pentru că ea a fost purtată peste generaţii de oameni de cultură, cu probitate morală şi cu adâncime spirituală, care au ştiut să-i conducă destinele dincolo de vicisitudinile istoriei. ,,Odată trezită conştiinţa latinităţii noastre, nimeni şi nimic n-a mai putut-o nimici; de generaţii, ea face parte din însăşi conştiinţa noastră de Români. Limba, literatura şi cultura românească modernă poartă pecetea făurită la Blaj (şi la Oradea, Beiuş sau Năsăud) – cu câte lacrimi, cu cât sânge şi cu cât geniu o ştie numai istoricul care şi-a închinat viaţa cercetând această epocă eroică” o spune tot Mircea Eliade, la Paris, în 1955.

Iosif Vulcan face parte din neamul „Vulcăneştilor”: tatăl său, preotul greco-catolic Nicolae Vulcan, era nepot al episcopului Samuil Vulcan, protector al corifeilor Şcolii Ardelene. Acest mare episcop român, Samuil, pe urmele vlădicului Petru Pavel Aron (1754) de la Blaj şi a înaintaşului său Moise Dragoş (1784), a întemeiat, în 1828, liceul românesc din Beiuş, s-a învrednicit a fi un generos Mecena, contribuind decisiv la dezvoltarea culturii românilor ardeleni şi a creat la Oradea „un fel de academie, cea dintâi academie de studii privitoare la trecutul românesc” introducând literele latine in scriere. Cu ajutorul lui Samuil Vulcan, la Sibiu a fost numit primul episcop ortodox român, Vasile Moga (1811), care l-a respectat pe sprijinitorul său foarte mult şi cu care a întreţinut o bogată corespondenţă. Tot Samuil Vulcan i-a ajutat pe românii ortodocşi din Arad să aibă episcop român, în locul celui sârb, şi, „cu bani proprii”, a susţinut înfiinţarea Preparandiei la Arad (1812). Spune Nicolae Iorga: „El (Samuil Vulcan) a servit aici o misiune, căreia şi-a jertfit tot ce-a avut mai bun într-însul” fiind „ocrotitorul întregii culturi româneşti”.

Tatăl lui Iosif Vulcan, Nicolae, căsătorit cu Victoria Iriny (Irimie), a fost preot greco-catolic la Holod, iar apoi la Leta Mare (actualmente în Ungaria). Fratele mamei, Iriny Janos, a fost inventatorul chibriturilor. Iosif, autorul Panteonului, a avut modele în familie, a avut la cine să privească şi astfel şi-a croit drumul în viaţă. Avea numai douăzeci şi patru de ani când, la Pesta, în 1865, unde studia dreptul, înfiinţează o publicaţie menită să slujească naţiunea română din Imperiul Habsburgic în aspiraţiile sale patriotice şi culturale, gând ce a rodit sub numele Familia. Foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni, revistă care avea să devină cea mai importantă instituţie de cultură în plan revuistic pentru românii din Transilvania, dar, foarte curând, o revistă citită şi de românii din Ţară.

Timp de peste patruzeci de ani, între 1865 şi 1906, Iosif Vulcan a pus, la temelia acestui adevărat for cultural şi spiritual, toate darurile sufleteşti, intelectuale, morale cu care a fost înzestrat, pentru a asigura continuitatea acestei lucrări de admirabilă folosinţă pentru neamul său, cu o energie şi o voinţă prin care Familia s-a constituit în destin personal şi, deopotrivă, în bun de patrimoniu cultural naţional. Număr de număr, Familia oferea primele sale pagini portretizării fondatorilor de cultură şi de istorie care şi-au câştigat un nume de bună memorie în istoria românilor. Aceste portrete au fost adunate de Vulcan într-un volum intitulat Panteonul român. Tot lui Iosif Vulcan i-a fost dat să publice primele încercări poetice ale celui care avea să devină Eminescu.

Sprijinul acordat tinerilor prin a-i debuta şi a-i cultiva în paginile revistei a fost mereu simţit ca o datorie de onoare. Tot Iosif Vulcan l-a debutat în Familia şi pe George Coşbuc. Vreau să mai adaug că părintele revistei Familia, Iosif Vulcan, precum şi fondatorii primelor şcoli româneşti de prin părţile bihorene şi nu numai, au fost cu toţii greco-catolici luminaţi, cu mari idealuri: profeţi, aş spune.Şcolile au fost deschise tuturor, ortodocşi sau greco-catolici ,,nici o plată de la ucenici aşteptându-să”, ba au fost şi elevi evrei şi unguri; Suplex-ul, la vremea respectivă, cerea drepturi pentru toţi românii ortodocşi sau greco-catolici;

Familia lui Vulcan a fost şi a rămas deschisă până în zilele noastre, ,,nici o de osebire confesională făcându-se”, ba mai mult, Familia de azi a întemeietorului Vulcan respiră cultura popoarelor Europei şi a tuturor meridianelor. Privind retrospectiv, revista Familia se înscrie în siajul cultural pe care Şcoala Ardeleană l-a inaugurat prin Maior, Şincai, Micu, Budai-Deleanu. Mai presus de toate, Familia a fost şi trebuie să rămână limbă vorbită şi literatură trăită, conştiinţă şi identitate, integrare a culturii naţionale în marea cultură a Europei şi a popoarelor lumii.

Spune Iosif Vulcan despre propria-i lucrare de-o viaţă: „Etatea înaintată şi sănătatea slăbită mă silesc să mă retrag de la masa redacţională şi să sistez această revistă. Este un moment de mare importanţă acesta pentru mine, căci schimbă toată viaţa mea. Un moment de o impresiune cu mult mai pătrunzătoare decât să fiu în stare a-l descrie. A te despărţi de ocupaţiunea care în timp de patruzeci şi doi de ani ţi-a oferit atâtea momente plăcute şi fericite, este o simţire ce te face să-ţi tremure toate vânele şi condeiul îţi cade din mână. Recunosc că revista aceasta pornită atunci când nu prea erau scriitori şi era singura făclie literară română în Ungaria, de multe ori s-a prezentat cu lucrări ale începătorilor; dar am şi bucuria că unii dintre aceştia au devenit căpeteniile literaturii noastre… Ştiu bine că am rămas departe de succesul pe care-l doream: dar sufletul meu e liniştit că am întrebuinţat tot ce am avut la dispoziţie pentru ridicarea culturei naţionale. Constatând toate acestea, înfăşor cu linişte flamura Familiei, salutând cu bucurie tinerimea noastră menită a continua cu succes mai mare activitatea literară, căreia i-am închinat şi eu toată viaţa mea…” (Iosif Vulcan, Familia, nr. 41/1906, sub titlul „Încheierea”)

Profetică a fost deschiderea şcolilor, profetic a fost Suplex-ul, precum profetică a fost şi găzduirea lui Eminescu în paginile revistei Familia, la debut dar şi la maturitate, precum şi schimbarea numelui său; profetici aceşti înainte mergători ai noştri. Îmi pare că, dintr-un colţ al raiului, ne priveşte astăzi Iosif Vulcan cu toţi cei înşiruiţi de el în Panteonul Român. Da, de dincolo de zări, distins şi elegant ne surâde ,,chipul bătrânului blajin, cu mustăţile albe sucite dârz cum credea el că se cuvine unui membru al Academiei” (Iorga), detaşat, calm şi demn în cămaşa-i impecabilă cu papion, ştiind că idealul şi profeţia lui nu s-au năruit. Este mulţumit! Revista lui, Familia, şi Panteonul sunt, în continuare, coloane pe care se susţine cultura română. Iar domnul Cristian Bădiliţă ne ajută să ne ,,aducem aminte de mai-marii noştri înaintaşi, care ne-au grăit cuvântul lui Dumnezeu; să privim cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”. (Text de Virgil Bercea, Episcop de Oradea Mare, 22 ianuarie 2021, Editura Vremea, în colecţia "Mica Romă XXI".)

Iosif Vulcan – repere biografice

Cronologie
• 1805. 23 decembrie. Se naşte la Şinca Veche (Făgăraş), Nicolae Vulcan, tatăl lui Iosif Vulcan.
• 1813. Se naşte, la Leta Mare, Victoria Irinyi, mama lui Iosif Vulcan.
• 1831. Nicolae Vulcan se căsătoreşte cu Victoria Irinyi şi e sfinţit preot.
• 1841, 31 martie. Se naşte, la Holod, Iosif Vulcan.
• 1844. Familia Vulcan se mută la Leta Mare (actualmente în Ungaria), unde Iosif urmează studiile primare.
• 1851. Iosif Vulcan urmează studiile medii la Gimnaziul Premonstratens din Oradea.
• 1855. Gheorghe Ardeleanu şi Iosif Vulcan scot revista- manuscris Deşteaptă-te, române!
• 1859. Iosif Vulcan debutează, ca poet, în Gazeta Transilvaniei.
• 1862. Iosif Vulcan publică în Concordia (Budapesta) traducerea unei nuvele de Jókai Mór.
• 1863. Redactor al publicaţiei Umoristul, care apare la Budapesta.
• 1864. Obţine diploma de avocat.
• 1865. Apare, la Budapesta, în traducerea lui Iosif Vulcan, romanul Colombe, al lui Al. Dumas.
• 1865, 5/17 iunie. Apare la Budapesta nr. 1 al Familiei.
Foaie enciclopedică şi beletristică. Editor, redactor
responsabil şi proprietar – Iosif Vulcan.
• 1866. Iosif Vulcan tipăreşte, la Budapesta, volumul de versuri Poezii.
• 1866, 25 februarie/9 martie. Poetul Mihai Eminescu debutează în Revista Familia.
• 1867, Umoristul îşi schimbă numele, devenind Gura satului.
• 1868, Iosif Vulcan devine membru al Asociaţiei transilvane
pentru literatura şi cultura poporului român
– ASTRA.
• 1869, Apare, la Budapesta, volumul Panteon român.
• 1871, 25 ianuarie. La Budapesta, Iosif Vulcan este primul român care devine membru al Societăţii literare
Kisfaludy. 20 noiembrie. Se căsătoreşte cu Aurelia Popoviciu.
• 1872. Publică, la Budapesta, două volume sub titlul Novele.
• 1873. La Budapesta, văd lumina tiparului primele două volume din romanul Sclavul amorului, sub semnătura
lui Iosif Vulcan.
• 1875. Iosif Vulcan editează publicaţia Şezătoarea, la Budapesta, adresată sătenilor.
• 1876-1878. Editează, la Budapesta, cărţi de proză, teatru şi poezie, inclusiv traduceri din Jules Verne şi din
poezia populară românească.
• 1879. Este ales membru corespondent al Academiei Române.
• 1880. Publică, la Budapesta, traducerea romanului Misteriul nopţii, de Claire de Chandeneux.
Martie. Iosif Vulcan se mută la Oradea, unde va continua editarea revistei Familia.
• 1882-1883. Apar, la Oradea, volumele Lira mea (poezie)
şi De la sate (proză), semnate Iosif Vulcan.
• 1885, ianuarie. Nr. 2 al Revistei Familia este dedicat integral lui Mihai Eminescu.
• 1891. Piesa de teatru Ştefan Vodă cel tânăr este premiată la Bucureşti şi introdusă în repertoriul Teatrului
Naţional. Martie. Iosif Vulcan devine membru titular al Academiei Române.
• 1893-1894. La Oradea, apar în volum piesele Ştefan Vodă cel tânăr şi Sărăcie lucie.
• 1897, martie. Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti se joacă, în premieră absolută, piesa Gărgăunii
dragostei.
• 1899. Gărgăunii dragostei apare tipărită în volum, la Oradea.
• 1901. La Oradea are loc prima întâlnire între Iosif Vulcan şi Ady Endre.
• 1903, martie. Se joacă, la Oradea, în limba maghiară, piesa lui Iosif Vulcan Ştefan Vodă cel tânăr, eveniment
cultural socotit de Ady Endre o „premieră a prieteniei româno-maghiare”.
• 1904. La Oradea se sărbătoreşte jubileul de 40 de ani al Revistei Familia.
Martie. Iosif Vulcan este ales preşedinte al Secţiei literare a Academiei Române, la propunerea lui Titu
Maiorescu.
• 1906, 30 decembrie. Apare, la Oradea, ultimul număr din prima serie a Revistei Familia.
• 1907, 28 august/8 septembrie. Iosif Vulcan se stinge din viaţă, la Oradea, unde este şi înmormântat. Slujba
a fost oficiată de episcopul greco-catolic de Oradea, Demetriu Radu. (Biografie de Ioan F. Pop, copyright Editura Vremea)

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările