Recomandări de weekend la Gaudeamus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În weekend, la Gaudeamus, au loc unele dintre cele mai aşteptate lansări. De la cărţi dedicate istoriei, la reflecţii asupra unor teme generale care privesc omul şi până la puternice poveşti autobiografice, toate pot fi găsite la Romexpo, până duminică.

  Tema centrală a ediţiei Gaudeamus din acest an, „România Centenar” este reprezentată prin intermediul unui stand, organizat de Primăria Capitalei, care găzduieşte o colecţie de circa 600 de volume şi circa 50 de evenimente (lansări de carte, dezbateri, lecturi publice). Standul „România Centenar” nu este cu vânzare, fiind dedicat expoziţiei de carte, canoanelor de literatură română şi istoriei ţării, după cum a explicat la deschiderea târgului, Georgică Severin, şeful Societăţii Române de Radiodifuziune. Preşedintele de onoare al ediţiei din acest an este academicianul Ioan-Aurel Pop.

Marile edituri aduc la Gaudeamus peste 1000 de titluri, pe diverse teme, de la istorie, la ficţiune, la biografii şi până la albume de fotografie emoţionante. 

Volume de Boia şi Cioroianu

Vineri, de la ora 12.00, la standul editurii Polirom, economistul Daniel Dăianu lansează  „Băncile centrale, criza şi postcriza. România şi Uniunea Europeană încotro?", o viziune asupra crizei financiare şi asupra demersurilor care s-au făcut la nivel european, precum şi naţional în perioada post-criză.

De la 17.30, la standul Humanitas, Robert Adam lansează, alături de Raluca Alexandrescu şi Radu Vancu, „Două veacuri de populism românesc”. Pornind de la Tudor Vladimirescu, cartea urmăreşte cu rigoare, evoluţia politicii moderne a ţării.  De la 18.00, „Transparenţa”,de Radu Vancu, povestea a doi studenţi la Litere, pasionaţi de poezie şi de plimbări printr-un Sibiu mitic, care trăiesc o poveste de dragoste ce rescrie harta oraşului lor, este lansată alături de Radu Paraschivescu şi Andreea Răsuceanu. 

Sâmbătă, de la ora 12.00, pasionaţii de istorie trebuie să decidă între lansarea celui mai recent volum al lui Lucian Boia (Humanitas)-„De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi” , respectiv cea a cărţii căreia Adrian Cioroianu îi este editor, „Un centenar şi mai multe teme pentru acasă. Ce au învăţat şi ce nu au învăţat românii din ultimul secol de istorie” (Polirom).

La standul Humanitas, ziua de sâmbătă continuă cu lansările cărţilor unor scriitori apreciaţi: Ioana Pârvulescu (Dialoguri secrete-ora 12.30),  Thierry Wolton (O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigaţie istorică.- ora 13.00), Gabriel Liiceanu (Aşteptând o altă omenire- ora.14.30), Ana Blandiana (Variaţiuni pe o temă dată- 15.00), Radu Paraschivescu (Orice om îi este teamă- 15.30), Horia-Roman Patapievici (Două eseuri despre paradis şi o încheiere- ora 16.00), Vlad Zografi (Şapte octombrie- ora 17.00).

La Polirom, de la ora 13.00, Andrei Oişteanu lansează a doua ediţie a volumului „Sexualitate şi societate”. De la 14.00, Gabriela Adameşteanu vorbeşte alături de Carmen Muşat şi Şerban Axinte, despre cel mai recent roman al acesteia, „Fontana din Trevi”. 

De la 15.30, are loc lansarea unor povestiri care sunt, fiecare în parte, o oglindă a realităţii în care trăim, cu bune şi rele, cu adevăruri pe care de multe ori preferăm să le ignorăm, oferindu-i cititorului posibilitatea de a-şi recunoaşte unele dintre cele mai ascunse temeri şi obsesii. Mircea Daneliuc lansează, alături de Titus Vijeu, „Cele mai tâmpite momente”. 

Dan Lungu continuă şirul lansărilor de la standul Polirom, de la ora 16.30, cu romanul „Pâlpâiri” care reprezintă o nouă privire asupra satului românesc contemporan. 

Chris Simion-Mercurian, un proiect de suflet

Tot sâmbătă, de la ora 17.00, regizoarea Chris Simion-Mercurian lansează „Care dintre noi”, un proiect special realizat împreună cu prietena ei Cătălina Flămînzeanu, fotograf, şi publicat la Editura Trei. Albumul redă experienţa majoră-magică a regizoarei după ce a primit recent diagnosticul de cancer şi, în loc să închidă fereastra, a deschis-o larg.  „Am ieşit pe plus, acest diagnostic mi-a reamintit ce e esenţial. Am primit această «boală» ca pe un dar. Nu ca pe o nenorocire. Şi am simţit neîncetat că Dumnezeu e cu mine“, spune Simion-Mercurian. 

Antologând nu mai puţin de 17 volume din scrierile lui Emil Brumaru publicate între 1957 şi 2016, criticul Bogdan Creţu pune sub lupă mecanismul poeziei lui Brumatu. „Prefaţa lui Bogdan Creţu e un fel de îndrumar sinoptic pentru tinerele nespovedite“, spune poetul, citat de Cristina Hermeziu. Poetul va fi prezent la lansarea volumului de poeme „80 de nimfe într-un dulap“ la Gaudeamus, sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 17.00, la standul Junimea nr. 108, (nivelul 3.20), alături de criticul Bogdan Creţu şi de poetul Lucian Vasiliu, directorul editurii Junimea.

Patrioţi, fericire şi porci

Duminică, de la 12.00  Mircea Vasilescu lansează împreună cu Horia-Roman Patapievici, Corina Şuteu şi Cosmin Ciotloş, „Cultura română pe înţelesul patrioţilor”. După, de la 12.30, Dan C. Mihăilescu vorbeşte despre „Plăceri vinovate şi datorii împlinite. 12 confesiuni” la standul editurii Humanitas. De la 13.00, continuă jurnaliştii de la „România, te iubesc”, care lansează un volum cu acelaşi nume. 

La Polirom, de la ora 14.00, Lavinia Bălulescu lansează „Terasa Fericirii”,cu texte în care fiecare se poate regăsi şi care au în centru această terasă, un loc de întâlnire al oamenilor simpli din cartier, unde, mereu cu un pahar în mână, se dezbat cele mai presante probleme ale zilei, de la politică la evenimente sportive. De la 15.00, Tudor Ganea vorbeşte despre cel mai recent roman al său, „Porci”, o distopie cu accente etno ce debordează de fantastic şi fantezie.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite