Perioada sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou reprezintă pentru oameni, în general, timpul în care cu toţii ne propunem să fim mai buni. Este mesajul pe care îl transmit numeroase creaţii literare, muzicale, cinematografice. Este evident că societatea actuală este una de consum, în care semnificaţia religioasă şi umană a sărbătorilor este lăsată cumva în planul doi, prim-planul aparţinând sărbătoririi prin petreceri, oferirea, primirea de cadouri, vacanţe etc.

Rândurile de faţă reprezintă în mare parte ideile exprimate în Cuvântul Înainte pe care l-am scris citind povestirea respectivă.

Mijloacele de informare în masă şi mediul de afaceri asociază luna decembrie cu sărbătorile de iarnă. Apar târgurile de profil, oraşele au adoptat moda pavoazării cu instalaţii electrice şi muzicale, unele inspirate, altele mai puţin. Evident, că tot în această perioadă, televiziunile şi presa în general arată şi cazuri de oameni cu probleme, deoarece se ştie că ”oamenii sunt mai buni de Crăciun”, sunt mai deschişi să îi ajute pe ceilalţi.  Toate elementele prezentate mai sus nu rezolvă adevăratele probleme, nu reflectă situaţia reală. În plus, îndepărtează publicul de la adevăratele semnificaţii ale sărbătorilor şi deformează ideea de bunătate a oamenilor.

Publicul larg asociază sărbătorile de iarnă cu poveşti, filme, unele dintre creaţiile cinematografice fiind difuzate an de an, în aceleaşi zile, pe posturile de televiziune comerciale, cu o precizie de robot, ca să folosim un termen modern.

Povestea ”Magia Bradului de Crăciun” scrisă de doamna scriitor Carmen Zamfirescu îşi propune să intre puţin în realitatea românească a ultimilor 28 de ani. Pentru România, luna decembrie, pe lângă celebrarea Zilei Naţionale a României, la 1 decembrie 1989, are şi o semnificaţie aparte şi anume evenimentele din perioada 16-25 decembrie 1989, înregistrate generic sub numele de ”Revoluţia din Decembrie”. Răsturnarea regimului dictatorial, începutul unei lungi şi grele perioade a tranziţiei sunt realităţi intrate definitiv în istoria românilor.

Voi reda aici un fragment din povestirea ”Magia Bradului de Crăciun”:

În biroul directorului unei prestigioase edituri, celebrul scriitor Andrei Brâncoveanu, recunoscut în întreaga lume, pentru poveştile sale, destinate copiilor asculta pledoaria directorului editurii, al cărei colaborator era de aproape un deceniu.

            -Andrei, te-am chemat să discutăm! Sunt convins că o să mă înţelegi!

            Sorbind din cana de ceai fierbinte, Andrei răspunse:

            -Vă ascult cu atenţie!

            -Sunt convins de asta! Ştii, că eu te-am apreciat dintotdeauna, evident, pentru talentul tău, pentru faptul că milioane de copii îţi citesc poveştile. Dar vezi, a devenit un stereotip, ca în prag de sărbători, toată lumea să citească poveşti despre Moş Crăciun, despre toate cadourile care se împart în luna decembrie, numită ”luna cadourilor”. Eu aş vrea ceva deosebit, ieşit din comun chiar ! Vreau ceva, mă înţelegi tu..., ceva care să rămână în mintea oamenilor, o poveste mai specială!

            Andrei, cu gândul în altă parte, decât la discuţia cu directorul editurii, răspunse convenţional şi monoton:

            -Mă voi gândi, domnule director, nu ştiu ce să vă zic. Ştiţi doar că aceste ultime zile nu sunt tocmai cele mai bune din viaţa mea. Femeia căreia îi datorez tot ceea ce sunt acum şi chiar viaţa mamei mele, trece printr-o perioadă foarte grea. Sănătatea sa este şubredă şi nu ştiu dacă se va găsi tratamentul compatibil, iar eu în condiţiile astea de acum, nu ştiu dacă pot să îţi promit. Ştiţi foarte bine că sunt un om de cuvânt, aşa am fost crescut, aşa am fost educat. Nu vă pot promite nimic, nu pot semna şi încheia un contract pe care nu-l pot onora.

            -Andrei, ne cunoaştem de mulţi ani, încă din vremea studenţiei tale! Mi-a plăcut cum te ocupai de vânzări! Într-o zi, ai plecat grăbit şi ţi-ai uitat mapa în care aveai cursurile. Când am vrut să o iau de acolo şi să o pun la mine în birou, ţi-au căzut nişte foi. Parcă a fost ieri! Erau foi scrise foarte frumos, cu albastru şi însemnări făcute cu roşu. Metodic, tu făcusei recenzii la toate cărţile pe care le aveai în portofoliul de vânzări. În plus, ţi-am găsit manuscrisul acela ”Moş Crăciun nu vine niciodată singur”!

-Am fost crescut şi educat de mama mea şi de către doamna Eva să-mi onorez promisiunile iar soţia şi fiul meu m-ar întreba de ce nu am scris cartea de poveşti dacă am promis! Parca l-aş auzi cum vine în biroul meu de lucru, după ce îşi face lecţiile să îmi arate caietul de teme, spunând: ”Tati, eu ştiu că tu eşti cel mai bun, trebuie să scrii povestea, doar mi-ai promis”!

-Doamna Eva avea şi încă are multe cărţi în biblioteca sa personală. Ea m-a învăţat cum să le ordonez, cum se face o fişă de lectură. Ştiam eu ceva de la şcoală, dar vă daţi seama cum este sistemul de învăţământ! Cadrele didactice fac tot ce se poate pentru elevi, pun suflet, dar uneori puteam să văd cu ochii minţii modul în care profesorii noştri îşi lăsau problemele la uşa sălii de clasă, pentru a le lua de acolo când suna clopoţelul. Ca şi cum, un drumeţ obosit lasă povara de pe umeri, îşi trage sufletul, apoi, împovărat, porneşte mai departe. Ştiţi doar că mama mea este cadru didactic!

-Ştiu, Andrei, vezi, deja ai început să îţi foloseşti deja celebra ta imaginaţie. Nu am ştiut şi poate nu voi şti niciodată ce energie porneşte şi propulsează acest mecanism al imaginaţiei tale!

            Andrei plecă de la editură preocupat. Mama sa era la spital cu doamna Eva. Copilul său era la şcoală. Ştia că directorul aştepta mai mult de la el. Se decise să intre undeva să bea o ciocolată caldă. Lipsurile din copilărie îl făcuseră să iubească dulciurile, iar pentru ciocolata caldă, dezvoltase o pasiune. A intrat într-una din cofetăriile oraşului. În vitrină, un brăduţ natural răspândea mireasma caracteristică sărbătorilor, iar o păpuşă cu baterii, care îl înfăţişa pe Moş Crăciun, îi îmbia pe copii făcând cu mâna şi rostind celebrul ”Hoooo, hooooo, hoooo!!! Meeery Christmaaas!!!”. Doamna care lucra acolo i-a luat comanda. Andrei a primit ciocolata, privind spre brad şi spre Moş Crăciun. Adora să se uite la ornamentele de Crăciun, la beculeţele multicolore, la Steaua Magilor care porniseră în căutarea Mântuitorului, născut în ieslea din Bethleem, singurul loc găsit de Iosif şi de Maica Domnului, pentru odihnă şi pentru ca Maica Domnului să poată naşte. Aburul ciocolatei calde îl făcu să intre pe tărâmul amintirilor. Acum avea o vârstă matură, o familie fericită, dar suferinţa doamnei Eva, faptul că el nu putea face nimic, privirea întrebătoare a mamei sale îl făceau să se agite. ”Găsesc eu o soluţie!” îşi zise, sorbind prima înghiţitură a delicioasei băuturi calde şi lăsându-se purtat de valul amintirilor, din vremea copilăriei....

Se apropiau din nou Sărbătorile de iarnă. Undeva, într-un apartament dintr-un mare oraş al României, un băieţel se gândea dacă şi în acest an, el, Andrei, va fi singurul băieţel din lume pentru care şi acest Crăciun va veni fără ca el să se bucure de brăduţul verde împodobit cu beteală, globuleţe şi instalaţie cu beculeţe multicolore. Crăciunul de anul trecut fusese şi mai trist, pentru că nu numai că nu se bucurase de brăduţul mult visat, dar nu avusese parte nici de masa pregătită de obicei, cu ocazia Sfintei Sărbători de Crăciun. Băieţelul Andrei locuia într-un apartament închiriat, împreună cu mama sa, Maria, care era profesoară. Anul trecut, pe timpul verii, din modestul său salariu, Maria nu reuşise să achite cheltuielile de întreţinere pe timp de iarnă. Proprietarii casei nici nu vruseseră să audă, atunci când i-a rugat să o înţeleagă şi i-au dat termen o lună, să achite cheltuielile restante şi să îşi caute o altă locuinţă.

Aşa se face că Andrei, în prag de sărbători, de mână cu Maria, au mers să caute o locuinţă de închiriat, aproape de şcoala unde învăţa el şi, bineînţeles, nu foarte scumpă. Totuşi, însoţindu-şi mama, în drumurile făcute prin oraş, inevitabil, cei doi au trecut şi prin piaţa oraşului, plină cu brazi. În ochii lui Andrei licărea speranţa că mama sa se va descurca şi spera ca ei să se oprească lângă brazi şi să îl cumpere măcar pe cel mai mic dintre ei.

-Mami, uite că sunt şi brăduţi mai mici! Putem cumpăra unul?

-Andrei, mamă! Ştii bine ce probleme avem! Trebuie  să achităm restanţele la întreţinere şi apoi să ne mutăm. Dacă nu avem casă, unde ai să pui brăduţul? Tot ce poate mami să îţi promită este că Moş Crăciun îţi va aduce cartea pe care ţi-o doreşti şi cizmuliţele îmblănite pe care le-ai văzut în vitrina magazinului. Îţi vor prinde bine în zilele geroase  de iarnă care se anunţă după terminarea vacanţei! Cele de acum au început să se dezlipească!

-Da mami, ai dreptate, am nevoie de cizmuliţe noi, iarna va fi lungă şi geroasă, dar parcă mi-aş fi dorit ca aceste cizmuliţe şi cartea să fi fost puse de Moş Crăziun sub un brăduţ, fie el cât de mic, aşa cum face pentru toţi copiii! Ştii, mi-aş dori un brăduţ mic, cu multe bomboane de ciocolată, beteală, o instalaţie cu multe beculeţe şi steluţe colorate,  muzică!

-Ştiu, Andrei, mamă, dar înţelege că nu ne putem permite! Tu eşti un băieţel cuminte şi înţelegi că micul meu salariu nu ne poate oferi tot ceea ce ne dorim!

 În Ajunul Crăciunului, Dumnezeu le-a dat un semn şi aşa s-au mutat în acest apartament micuţ chiar în Sfânta Zi a Crăciunului. Mama lui Andrei s-a împrumutat la o colegă de serviciu, cu echivalentul salariului pe două luni, exact cât să achite restanţele la întreţinerea apartamentului de unde plecaseră şi chiria pe luna viitoare. În fapt, şi noii proprietari ceruseră plata a două chirii drept garanţie, dar mama lui Andrei le-a spus că nu avea bani decât pentru chiria aferentă lunii ianuarie. Atunci, proprietara i-a spus soţului său:

            -Mitică, eu zic să acceptăm şi o garanţie! Nu vezi că doamna are un copil mic de şcoală şi este singură? Este Ajunul Crăciunului. Fii şi tu mai omenos!

În ”Argumentul” domniei sale, doamna scriitor Carmen Zamfirescu arăta: ” Magia Crăciunului ne cuprinde pe toţi, de la copii, la oameni maturi, dar şi vârstnici. Am scris această poveste, gândindu-mă la faptul că noi, oamenii ajunşi la maturitate am fost cândva copii. Cu toţii, în copilărie, speram ca Moş Crăciun să ne aducă toate lucrurile pe care ni le doream. Fiecare generaţie a trăit cu visurile dar şi greutăţile sale. De fiecare dată, apropierea Sfintelor Sărbători de Crăciun şi de Anul Nou aducea în sufletul nostru speranţa că la anul viaţa noastră va fi mai bună. Evenimentele petrecute în Europa de Est în general şi în România în special, în decembrie 1989, au produs schimbări profunde în societatea românească, dar au fost marcate de numeroase evenimente dramatice, care au continuat şi în anii următori.

Chiar dacă s-a spus că dictatura s-a sfârşit, iar ţara noastră s-a angajat pe drumul democraţiei şi al reintegrării în sistemul de valori europene, schimbările au adus şi efecte nedorite cum ar fi criza sistemului public, dificultatea cetăţenilor în a-şi găsi un loc de muncă, lipsa unor salarii decente, subfinanţarea educaţiei, sistemului sanitar. Toate acestea, au venit pe fondul apariţiei societăţii axate pe consum, pe importul unor elemente din civilizaţia occidentală, mult mai dezvoltată economic, toate acestea făcând să apară o prăpastie între diversele pături sociale.

Povestea de faţă urmăreşte destinul unei mame, cadru didactic de profesie, care îşi creşte cu greu unicul fiu, după moartea soţului ei, încercând să îi ofere cu modestele sale posibilităţi un acoperiş deasupra capului, traiul zilnic şi mici bucurii de Crăciun, oferindu-i susţinerea morală şi iubirea de mamă, de care copilul avea nevoie în evoluţia sa ca om. Crăciunul le va schimba viaţa celor doi eroi, prin faptul că ei vor cunoaşte un om de bine, o doamnă care avusese mult de suferit în urma evenimentelor din decembrie 1989, prin pierderea familiei sale, dar care le va demonstra că, de Crăciun, magia chiar există.

Peste ani, ajuns la maturitate copilul de atunci este la rândul său părinte, iar fiul său îi demonstrează că i-a moştenit pe deplin toate calităţile. Povestea demonstrează că mama de atunci, azi bunică şi copilul de ieri, azi un scriitor de succes, alături de nepotul, respectiv fiul lor au învăţat lecţia bunătăţii şi a dăruirii de sine, iar când binefăcătoarea lor a avut probleme de sănătate, prin credinţa lor în magia Crăciunului, acestea se vor rezolva într-un mod miraculos.

În această poveste ne putem regăsi cu toţii: copiii de ieri, maturii de azi, părinţii de ieri, bunicii de azi şi copiii de azi, care vor fi tinerii şi părinţii de mâine. Optimismul personajelor, puterea lor de a depăşi dificultăţile, credinţa lor în Dumnezeu, respectul faţă de lege şi valorile societăţii pot constitui exemple de urmat astăzi, când lumea este într-o continuă mişcare, iar transformările în societate, se petrec cu o repeziciune extraordinară.

Consider că am reuşit să ofer în rândurile poveştii de faţă certitudinea că de Crăciun, miracolele se întâmplă şi că oamenii care sunt buni, corecţi şi cinstiţi pot depăşi toate dificultăţile”.

Astfel, doamna scriitor Carmen Zamfirescu şi-a invitat publicul de toate vârstele, în paginile acestei povestiri, să afle cum oamenii simpli ca statut dar nobili ca suflet,  afectaţi direct de evoluţiile din perioada decembrie 1989-iunie 1990 îşi duc viaţa înfruntând greutăţile emoţionale şi economice, supuşi schimbărilor, de multe ori haotice petrecute în societatea şi economia românească, însă privesc spre Sfânta Sărbătoare a Crăciunului cu speranţă şi credinţă în Dumnezeu. Ei ajung să interacţioneze, să se descopere unii pe ceilalţi, să se ajute şi, ceea ce este cel mai important, să conştientizeze adevărata semnificaţie a Crăciunului. Naşterea Domnului, Bradul de Crăciun, Moş Crăciun, sunt astfel, cei trei piloni pe care se sprijină povestea de faţă.

Societatea românească integrată acum, cel puţin teoretic realităţilor euro-atlantice este, practic, încă departe de normalitatea impusă de calitatea României de membră a Uniunii Europene şi a NATO. Este de ajuns să aruncăm o privire asupra realităţii înconjurătoare şi vom înţelege cauzele situaţiei actuale a României.

 Totuşi, eroii poveştii de faţă au înfruntat tranziţia şi continuă să lupte să spere şi, ceea ce este mai important este că nu au uitat să fie mai buni, nu doar de Crăciun ci, pe tot parcursul vieţii. Ei cred, în fiecare clipă a existenţei lor în magia Crăciunului. Ei nu aşteaptă Crăciunul pentru a fi mai buni, din contră, sunt buni, pentru ca să se poată bucura de Sfânta Sărbătoare a Crăciunului.

Voi reda aici un alt fragment care arată cât de important este Crăciunul pentru un suflet de copil: ” După ce au cumpărat portocalele şi mult râvnitul strugure, când au ieşit din piaţă, au trecut printre brăduţii expuşi. Acolo erau mai mulţi vânzători de brazi, iar Andrei se uita la fiecare brăduţ în parte. La un moment dat, a observat o doamnă cu o fetiţă care se târguia cu unul dintre vânzători, în privinţa unui brad foarte mare. Doamna îi spunea vânzătorului că va cumpăra bradul, dar să îi taie crenguţele de jos şi să îl potrivească în suport. Vânzătorul a tăiat crengile de brad şi a potrivit  bradul în suport. În acel moment, Andrei s-a apropiat, cerând voie să ia el acele crenguţe. Mama lui Andrei a spus:

-Andrei, nu este voie, mami!

-De ce? Oricum au fost tăiate!

-Măi dar curajos mai eşti! spuse vânzătorul râzând. Ştii să pui problema direct, deşi crenguţele sunt ale mele!

-Pardon, domnule spuse fetiţa, mami a plăit bradul întreg şi v-a rugat să tăiaţi crenguţele, deci, aceste crenguţe sunt din bradul meu. Aşa că eu le pot lua să i le ofer cadou acestui băiat!

-Măi copii, dar isteţi mai sunteţi pentru vârsta voastră, spuse vânzătorul adunând crenguţele, pe care le-a legat cu o sfoară şi i le-a oferit lui Andrei, care nu mai putea de bucurie.

Andrei, având crenguţele în braţe, s-a apropiat de fetiţă pentru a-i mulţumi:

-Mulţumim frumos! Eu sunt Andrei. Pe tine cum te cheamă?

-Mă numesc Katerina.

Mama lui Andrei s-a îndreptat şi ea spre mama fetiţei spunându-i:

-Vă mulţumim frumos, doamnă, pentru gestul fiicei dumneavoastră. Eu sunt Maria!

-Pe mine mă cheamă Silvana, spuse mama fetiţei. Îmi pare bine să vă cunosc. La ce şcoală învaţă fiul dumneavoastră?

-La şcoala de lângă Muzeu.

-Acolo învaţă şi fiica mea.

-Ce frumos, spuse Katerina! Suntem colegi de şcoală!

Mamele copiilor au schimbat numerele de telefon fix între ele, apoi şi-au luat rămas bun. Andrei şi Katerina şi-au promis unul altuia că vor deveni cei mai buni prieteni şi se vor vedea zi de zi la şcoală, după terminarea vacanţei.

Andrei, împreună cu mama lui au ajuns acasă cu puţinele cumpărături, dar Andrei nu mai voia nimic, întricât avea crenguţele de brad mult visate. În timp ce mama lui a început să facă pregătirile de Crăciun, deoarece voia să o invite pe doamna Eva pentru a petrece Crăciunul împreună, ca într-o familie, Andrei, găsind un ghiveci de flori nefolosit de ceva vreme, a pus crenguţele, încercând să le aşeze ca şi cum ar forma un brăduţ. Andrei făcuse la şcoală ornamente de Crăciun din hârtie creponată, din hârtie lucioasă şi a început să împodobească brăduţul cu ornamentele realizate de el, ducându-se apoi în mica bucătărie să vadă cât de frumos era brăduţul lor, primul de când se mutaseră în acea casă.

-Mami, mami, doar bomboanele de ciocolată, globuleţele şi steluţa Magilor mai lipsesc!

În acel moment,  a sunat soneria. Mama lui Andrei a mers să deschidă. În uşă, doamna Eva încărcată cu multe pachete, ajutată de un şofer de taxi care adusese un brad mare, a zis:

-Ce bine că sunteţi acasă! Am vrut să vă fac o surpriză!

Andrei, venind la uşă, lângă mama lui, a văzut bradul:

-Doamna Eva, v-aţi cumpărat brad?

-Nu. Este pentru tine şi pentru mama ta, Andrei! Ajută-mă să duci pachetele în casă şi să găseşti un loc pentru brad.

Andrei reveni din amintirile sale, trezit de sunetul telefonului. Era mama sa...”

Crăciunul nu face decât să le aducă eroilor poveştii răsplata binemeritată pentru credinţa lor, pentru bunătatea şi ceea ce este mai important, pentru caracterul lor nezdruncinat, voinţa de neînfrânt şi umanitatatea:

Un al treilea fragment este relevant şi emblematic pentru întreaga povestire:

Cele două zile au trecut, analizele au ieşit foarte bine, confirmând cele spuse de către medicul oncolog. Andrei împreună cu mama lui, Maria, însoţiţi de Vlăduţ au mers la spital să o ia pe doamna Eva. Era Ajunul Crăciunului. Acasă, Katerina, bunica Silvana pregătiseră  tot ceea ce trebuia pentru a întâmpina Crăciunul. Andrei se mai simţise atât de bine doar în acea Noapte de Ajun, cu mulţi ani în urmă, când Moş Crăciun îi îndeplinise dorinţa de a avea o casă, o bunică iubitoare şi o mamă fericită.  S-au aşezat cu toţii în jurul mesei încărcate de bunătăţi iar bunica Maria a adus vestita ”plăcintă a zeilor”, împărţind la fiecare câte o bucată, spunându-le să îşi pună fiecare câte o dorinţă. Andrei s-a ridicat în picioare şi a spus:

-Doamne, Te rog să ne dai sănătate şi pace în lume, ca toţi copiii şi oamenii să trăiască fericiţi!

-Tati, tati, spuse Vlăduţ, nu vreau să uităm de laptele şi biscuiţii lui Moş Crăciun! Doar am promis! De fânul renilor, a zis că se ocupă domnul director de la editură!

Cu un platou de biscuiţi în mână şi cu o carafă de lapte fierbinte, bunica Eva şi bunica Maria l-au luat pe Vlăduţ de mână şi au mers în faţa bradului împodobit, sub care stăteau împachetate numeroase cadouri.

Vlăduţ a aşezat platoul cu biscuiţi şi carafa cu lapte şi un pahar curat lângă brad, spunând:

-Tati, şi eu voi fi un om de cuvânt, aşa cum bunica Eva şi bunica Maria te-au învăţat pe tine, iar bunica Silvana a învăţat-o pe mami! Toţi s-au adunat în jurul bradului, Andrei l-a luat pe Vlăduţ în braţe, ajutându-l să pună în vârful bradului,  Steaua Magilor, care urma să le lumineze acestora calea spre Pruncul Iisus, în acea noapte sfântă.

Lângă brad era nelipsitul Moş Crăciun, păpuşa cu baterii, care cânta, de data aceasta:

-Hoooo! Hoooo! Hoooo! Crăciuuuun Fericiiiiiit!

-De când a început Moş Crăciun să cânte ”Crăciun fericit” în limba română? întrebă Andrei. Este prima dată când văd aşa ceva!

-A fost ideea bunicii Eva, spuse Maria! Anul acesta am lansat-o la cofetăria noastră! Ştiţi doar că bunica Eva este îngerul nostru păzitor! Tot ceea ce ne-a învăţat, a fost numai spre binele nostru!

Toţi au aplaudat spusele Mariei, dar aplauzele nu au reuşit să acopere vocea lui Moş Crăciun, care cânta ”Hoooo! Hoooo! Hoooo!”, urându-le tuturor: ”Crăciuuuun Fericiiiiiit!”

Anul acesta, pandemia de Covid-19 a restrâns activitatea în multe domenii, relaţionarea directă, vacanţele, ieşirile în public trebuind limitate la strictul necesar.

Povestirea doamnei scriitor Carmen Zamfirescu arată că oamenii pot trece prin multe şi pot ieşi învingători. În aceste vremuri în care petrecem în casă foarte mult timp, lectura poate fi o  soluţie pentru a depăşi obstacolele impuse de izolarea pe plan social. Povestirea de faţă este un exemplu de luptă a binelui contra răului, a triumfului voinţei asupra delăsării, a transmiterii voinţei de la o generaţie la alta, pe scurt un exemplu al magiei Crăciunului care începe să se facă simţită acum când au mai rămas mai puţin de două luni până la Crăciun.

Crăciunul din anul 2020 va fi cu siguranţă altfel decât celelalte, nu numai din cauza pandemiei de Covid 19 ci şi prin faptul că aşa cum am arătat în cele scrise mai sus, românii sunt poporul care şi-a dorit o schimbare în bine de Crăciun cu peste trei decenii în urmă şi continuă să o dorească şi acum.