Scriitorul Michael Haulică: „Mulţi spun că nu citesc autori români de SF pentru că sunt proşti, deşi nu i-au citit deloc“

Cele mai importante declaraţii:

„Adevărul“: O să încep cu doamnele. Alexandra, nu sunt multe autoare de SF la noi în ţară. Cum te-ai apropiat de acest gen de literatură?

Alexandra: Am început cu teatru şi proză realistă, dar mă regăsesc mai mult în fantasy. Îmi permite să creez lucruri întunecate, iar eu sunt atrasă de partea întunecată a lumii.

Care este partea asta întunecată?

Alexandra: Demoni, creaturi întunecate, culturi întunecate, ocultism etc.

Cum a a apărut Secţia 14?

Michael Haulică FOTO Eduard Enea

Michael: „Revista de Povestiri“ organizează o serie de întâlniri de creative writing, cu scriitorii, şi cine vrea să-i cunoască pe scriitori poate merge acolo. Eu am fost unul dintre scriitorii invitaţi în ultimii doi ani. Probabil aşa a venit ideea înfiinţării unui atelier de science-fiction. Simina Diaconu („Revista de Povestiri“ – n.red.) m-a contactat, apoi i-am căutat pe Florin Pîtea şi pe Oliviu Crâznic şi am pus de un atelier. Am apelat şi la Marian Coman datorită apropierii lui de banda desenată. Am făcut atelierul anul trecut, în octombrie-noiembrie. La început au fost 15 înscrişi, apoi au rămas 14, de aici şi numele, Secţia 14. În penultima noastră întâlnire am simulat un cenaclu, cursanţii nu ştiau cum e un cenaclu. Dar nu l-am făcut aşa cum se fac de obicei, vine unu' şi citeşte, iar ceilalţi vorbesc ce-şi aduc ei aminte. Mihai a fost primul „erou“ al cenaclului. Ne-a dat textul, toată lumea l-a citit şi a notat pe marginea lui. Apoi, la cenaclu, Mihai a citit o pagină din textul lui, iar ceilalţi 13 şi-au dat cu părerea. Au avut păreri foarte la obiect. După ce s-a terminat atelierul, ei au vrut să continue cenaclul, aşa că timp de vreo 5 luni ne-am întâlnit până a apucat toată lumea să-şi citească povestea. Eu am făcut apoi un pas în spate, mi-am dat seama că se descurcă şi singuri, şi iată-i... ei încă se întâlnesc la două săptămâni, au publicat şi în reviste, în „Galileo“ şi în „Argos“. Acum urmează antologia, o antologie foarte bună şi nu spun asta pentru că-i cunosc sau pentru că ei sunt de faţă. Nu este o antologie de începători. Cred că peste vreo cinci ani, ei vor lua cam toate premiile din SF şi sper ca măcar unul dintre ei să fie publicat şi afară.

Mihai, spune-mi puţin despre ce se găseşte în paginile acestei antologii.

Mihai: Se găsesc 11 lumi fantastice inedite, din toată sfera ficţiunii. Sunt texte SF, printre care şi al meu, sunt texte şi de fantastic, cum e al Alexandrei. Mai sunt şi altele, mai apropiate de prezent, chiar ultima poveste, a Iuliei Albota, se petrece la Politehnică, peste 50 de ani. Sunt texte din toate sferele fantasticului.

De unde vă inspiraţi atunci când scrieţi?

Mihai: Cred că este chestia aia: „inspiraţie versus transpiraţie“. Cumva te inspiră orice, te poate inspira un peisaj, o poza, un sunet, tu trebuie să dezvolţi apoi pe marginea lui.

Mihai Alexandru Dincă FOTO Eduard Enea

Alexandra: Sau poate citeşti ceva. De exemplu, zilele trecute am avut o revelaţie. Citeam despre un rege medieval şi mi-a venit ideea de a crea un personaj, un luptător, care e cumva inspirat din regele respectiv. Depinde de foarte multe.

Michael: Şi eu zic la fel. O imagine sau un peisaj poate să-mi declanşeze ceva. Mai apare şi partea de documentare. În literatură, partea grea şi frumoasă este că trebuie să construieşti o lume nouă, care să funcţioneze. Că de făcut o lume nouă, face oricine. Dar lumea aia trebuie să aibă nişte reguli după care oamenii să se comporte. Îmi amintesc că, la cursuri, un coleg spunea că el nu are nevoie de documentare. Ei bine, acum este unul dintre cei care se documentează cel mai mult. Indiferent de ce scriem noi, documentarea e foarte importantă. Ca să fii un bun scriitor, trebuie să fii şi un bun cititor. În antologie, avem 11 lumi foarte diferite, citirea ei este o aventură întreagă.

Unde şi când de lansează antologia „Eroi fără voie“?

Mihai: Lansarea este pe 15 octombrie, la ora 19.00, în Copper’s Pub, pe Hristo Botev 25.

Cum se descurcă SF-ul românesc pe piaţa din România?

Michael: SF-ul are cam aceeaşi şansă pe care o are literatura românească în general, nu se omoară lumea după autorii români. Dar există şi o piaţă pentru scriitorii români. Lumea a început să-i cumpere. Sunt câteva edituri care publică SF românesc, printre care Nemira, Tritonic şi Millennium. Oamenii (editorii – n.red.) nu bagă bani în nişte autori doar ca să-i piardă. Trebuie să spargem zidul de neîncredere al cititorului. Mulţi spun că nu citesc autori români de SF pentru că sunt proşti, deşi nu i-au citit deloc. Hai să vedem întâi şi, eventual, să citim ceea ce este bun. Şi eu am citit cărţi proaste, dar te interesezi. SF-ul şi Fanatsy-ul sunt subiecte pretenţioase. Ca să înţelegi SF-ul trebuie să ai şi anumite cunoştinţe, este puţin mai complicat.

SF-ul a început să prindă la noi odată cu blockbuster-ele care au avut la bază cărţi. Cât contribuie asta în România? Este doar un trend sau este mai mult?

Mihai: Eu cred că la noi este mai mult o problemă de percepţie în ceea ce priveşte SF-ul. Multă lume când se gândeşte la SF-ul românesc se gândeşte la ingineri care au scris prin anii ’80, dar SF-ul e mult mai mult decât nituri şi bolţuri. Chiar dacă descriu o tehnologie nouă sau o navă spaţială, asta poate să-ţi ofere nişte chestii foarte umane pe care noi, ca specie, o să le trăim mai încolo. De exemplu, să priveşti într-o gaură neagră. SF-ul îţi poate oferi nişte imagini care merg chiar la suflet, dar la care nu avem acces din cauza tehnologiei limitate. SF-ul străin este o industrie, dar cred că noi putem schimba percepţia publicului român.

De unde a pornit ideea că dacă eşti român eşti un autor prost? Avem o grămadă de scriitori buni în ţară.

Alexandra: Cred că asta se întâmplă şi datorită faptului că la noi a prins foarte bine cultura americană. E mult mai uşor să vii cu autorii din SUA, care s-au vândut bine, decât să te chinui să scoţi un om de care nu a auzit nimeni.

Alexandra Medaru FOTO Eduard Enea

Michael: Autorii străin vin cu promovarea gata făcută. Uite, George R. R. Martin... Ăla e serialul, asta e cartea. E mai uşor de venit cu autorii străini, chiar dacă spui că a luat un Nobel acum ceva timp. Cititorul de SF este unul foarte aparte: el ştie ce se întâmplă pe piaţa mondială de carte şi citeşte foarte mult în engleză. În SF, dacă vii cu un debutant străin, foarte mulţi cititori deja au auzit de el. Cu românii este mai greu. Premiile la noi nu contează, tot nu te ştie nimeni, decât cei care au fost acolo şi care oricum te contestă. Scriitorii de SF sunt şi mai puţini, ce-i drept.

Ce profil ar avea cititorul român de SF?

Mihai: Ne adresăm unui public destul de larg, în ciuda literaturii pe care o scriem. Nu este greu de digerat decât dacă porneşti de la ideea asta. Mie mi se pare că este literatură de consum, pentru orice cititor. Deşi scriu mai horror, sunt înrădăcinat în hard SF, deci cititorii mei poate că ar fi ingineri, oameni de ştiinţă, doctori sau oameni pasionaţi de ştiinţă. Deşi nu cred că este cazul neapărat.

Alexandra: Nu ştiu dacă avem un public anume, şi eu tind să cred că scriem pentru oameni. Când faci artă, o faci pentru oameni. Nu ştii niciodată cine o să te citească, cine pune mâna pe cartea ta.

Mihai, tu, printre altele cânţi. Cum merge treaba cu muzica?

Mihai: Am lăsat albumul „Silence is Betrayal“, cu Negative Core Project, şi sperăm ca până la sfârşitul anului să mai lansăm un EP. Noi cântăm muzică de underground, vrem să scoatem materiale, dar eu m-am ocupat mai mult de literatură în ultima perioadă. I-am lăsat pe colegii mei să se ocupe de treburile trupei.

Vreo cântare în perioada următoare?

Mihai: Avem concert pe 31 octombrie, chiar de Halloween, în Club Fabrica. Este o serie de concerte, muzică agresivă, costume etc.

Michael, e greu să scoţi o asemenea carte la noi?

Michael: Toată lumea se plânge că e greu, dar cine vrea publică. Am făcut odată o anchetă printre tinerii scriitori de SF şi am întrebat dacă e greu să publici în România. Toţi au spus că da. Apoi, unii dintre ei mi-au trimis un text, în două săptămâni l-am publicat. Mie mi se pare că dimpotrivă, este prea uşor să publici în România. Problema este să ştii unde trimiţi, să ştii unde felul tău de a scris este bine primit. De exemplu, eu nu prea public horror sau vampiri.  

Cum poate cineva intra în "Secţia 14"?

Mihai: Deja suntem destul de mulţi, e mai complicat. Ca să intre cineva la noi ar trebui să aibă un text bunicel. Cam ăsta ar fi procesul, momentan nu ne-am gândit. Suntem aproape 20 acum.

Michael: Până pe 17 octombrie facem înscrieri pentru cea de-a treia ediţie a atelierului SF. Doritorii pot consulta site-ul „Revistei de Povestiri“ sau să vină la lansare, pe 15, vor găsi cu cine să vorbească. Vor apărea curând şi absolvenţii seriei a doua.

Ce autori vă inspiră? Vă identificaţi ca stil cu cineva?

Alexandra: S-a spus despre mine că aş avea influneţe din R. R Martin sau Tolkien, dar nu ştiu dacă este aşa. Autorii mei preferaţi sunt mai mult din mainstream, nu din SF&F. Îmi place şi Stephen King.

Mihai: Lumea mă identifică cu H.P Lovecraft, fondatorul ororii cosmice. Nu ştiu dacă îmi place comparaţia asta.

---

Coordonată de Michael Haulică, „Eroi fără voie“ (ed. Millennium), este o antologie scrisă de o parte din absolvenţii atelierului de science-fiction şi fantasy, organizat de „Revista de Povestiri“ în parteneriat cu Bookblog.ro, numit Secţia 14: Iulia Albota, Mihai Alexandru Dincă, Andrei Duduman, Georgian Enuţă, Mihai Giulvezan, Alexandra Medaru, Alexandru Orbescu, Andrei Panţu, Adrian Poenaru, Adrian Răducan, Valeriu Tudose.

Înainte de lansarea care va avea loc joi, 15 octombrie, de la ora 19.00, în Copper’s Pub (Bucureşti), editorul Michael Haulică şi doi dintre autori - Alexandra Medaru şi Mihai Alexandru Dincă - ne poartă într-o călătorie în universul SF&F şi ne vorbesc despre atelierul literar, devenit ulterior cenaclu, Secţia 14.

Despre Secţia 14, pe scurt

Secţia 14 a luat naştere undeva în toamna anului 2014. Atunci, Andreea Chebac (Bookblog.ro) şi Simina Diaconu („Revista de Povestiri“) au pus bazele unui atelier de literatură SF&F care s-a dovedit a fi un real succes. Însuşi Michael Haulică o descrie, pe blogul său, drept „poate singura secţia în care oamenii visează să ajungă“.

La început au fost 15 înscrişi şi patru „profesori“: Michael Haulică, Marian Coman, Oliviu Crâznic şi Florin Pîtea. Între timp, lucrurile s-au schimbat, atelierul literar a devenit cenaclu, poveştile au fost publicate, drumul spre succes a fost deja pavat.