S-a născut pe 25 martie 1913 la Bucureşti. A moştenit talentul de graficiană de la tatăl său, Eugeniu Ştefănescu – Est (2 martie 1881, Craiova - 12 martie 1980, Galaţi), de profesie judecător şi avocat, dar poet şi caricaturist prin vocaţie.

Total necunoscut pentru generaţiile de azi, Eugeniu Ştefănescu a fost un poet simbolist de la începutul secolului XX, suficient de important pentru a fi menţionat de George Călinescu în Istoria sa. Prin 1903 era în Franţa, frecventând boema pariziană şi publicând caricaturi în reviste precum  L'Assiette au beurre, L'Indiscret, La Chronique amusante. În paralel cu activitatea sa de magistrat desenează, pictează, scrie, publicând romane, volume de poezii şi traduceri din limba franceză.

Se căsătoreşte cu  Virginia Malcoci, cu care va avea doi copii: pe Margareta şi pe Miron. Din păcate, soţia decedează iar cei doi copii vor fi crescuţi de o mătuşă, profesoară la pensionul de fete  Notre Dame din Bucureşti.

Talentată la desen, aşa cum am menţionat, Marga(reta) Ştefănescu a frecventat cursurile Academiei de Arte Frumoase, între 1936-1940 şi a lucrat, în paralel, ca graficiană la Straja Ţării (organizaţia oficială de copii şi tineret, patronată de regele Carol al II-lea).

Apoi, când organizaţia a fost desfiinţată, Marga Ştefănescu s-a angajat la editura Bucur Ciobanul (a romancierului Mihail Drumeş) unde a desenat coperţi şi ilustraţii la peste 100 de cărţi apărute în colecţia „Biblioteca Bucuria Copiilor – cele mai frumoase poveşti din lumea întreagă”. Concomitent, publică desene  şi caricaturi în revista pentru femei Mariana sau în revistele umoristice Păcală şi Nastratin.

Dar notorietatea naţională i-au adus-o Margaretei Ştefănescu benzile desenate. Ca un paradox sau poate pur şi simplu, oamenii aveau nevoie să se refugieze din lumea prozaică a realităţii într-una imaginară, fără griji. În timpul războiului au apărut sau au continuat să apară, numeroase publicaţii (reviste, cărţi) atât pentru copii cât şi pentru părinţii lor.

Marga Ştefănescu este solicitată să colaboreze cu  publicaţia pentru copii şi tineret Ziarul Copiilor (noua denumire a revistei Dimineaţa Copiilor, începând din 1942). Astfel, din martie 1943 şi până în aprilie 1947, în fiecare număr al revistei găsim benzi desenate de ea pe cele două pagini de la mijlocul revistei precum şi pe ultima copertă, cel puţin câte o ilustraţie pe fiecare din celelalte pagini şi chiar coperţi desenate de artistă, cu ocazia unor numere tematice, cum erau cele de Sf. Paşte şi de Crăciun. Ba chiar, în 1947, revista apare „sub îngrijirea şi conducerea d-nei Marga Ştefănescu”.

Tânăra desenatoare inventează numeroase personaje recurente  de-a lungul celor 4 ani de colaborare neîntreruptă: Caramela cea isteaţă, elevul Hai-Hui, Bimbirică, turistul Tândală, profesorul „Nota 3” etc, dar cel mai îndrăgit dintre toate şi cel mai longeviv este puştanul Rică!

Rică e un copil năzdrăvan care, spre deliciul miilor de mici cititori ai revistei, îşi petrece timpul jucând o sută şi una de pozne şi farse în primul rând surorii sale mai mari Cocuţa dar şi logodnicului acesteia, nesuferitului profesor de pian, vecinilor din cartier şi, mai rar, chiar şi părinţilor săi. Mai rar părinţilor, pentru că aceştia nu ezită să-şi pedepsească odrasla, conform moralei de pe vremuri.

Aşa cum poate aţi ghicit deja, seria de năzdrăvănii ale lui Rică îşi trage seva chiar de la fratele mai mic al desenatoarei. Ea este, însă, inspirată şi de aventurile puştiului  Bicot, desenate de  Martin Branner, ale cărui albume – în franceză – puteau fi cumpărate de la librăria Hachette din Bucureşti.

Dincolo de umorul său de calitate, seria de benzi desenate Năzdrăvăniile lui Rică ar putea reprezenta pentru cititorii de azi o frescă veridică a vieţii unei familii obişnuite din Bucureştiul interbelic. Ea este desenată cu acurateţe de Marga Ştefănescu, care practică un grafism minimalist, dar delicat şi sugestiv. Din câteva linii ea desenează un personaj sau un obiect de decor, iar haşurile le foloseşte doar pentru umbre sau pentru a scoate în evidenţă  acel personaj sau decor. În fine, foloseşte negrul pe post de culoare (pe atunci majoritatea revistelor apăreau doar alb-negru plus o culoare de bază pentru completare) (FOTO: „Rică Moş Crăciun”).

Din păcate, instalarea regimului comunist în România a schimbat dramatic (şi) destinul familiei Ştefănescu. Eugeniu Ştefănescu a orbit – în condiţii neelucidate – în 1947. Editurile şi revistele particulare pentru copii au dispărut,  „omorâte” fie de inflaţia galopantă a acelor vremuri, fie de naţionalizarea din 1948 şi Marga Ştefănescu nu mai are unde să publice. Soţul său, ofiţer în garda regală, a fost trimis la închisoare.

Marga Ştefănescu îşi găseşte de lucru tocmai la Galaţi, ca profesoară de desen la Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare.

După mutarea sediului facultăţii la Iaşi, va lucra ca profesoară de desen, dar şi de limba franceză, la diverse licee din oraş până la pensie.  Se va recăsători cu medicul Ion Ciurdăreanu şi va avea grijă de tatăl său orb, până la decesul acestuia, în 1980. Încet-încet, Marga Ştefănescu va cunoaşte din nou liniştea şi stabilitatea unei vieţi normale, permiţîndu-şi chiar şi excursii în străinătate. Dar niciodată nu va mai desena şi publica benzi desenate. Cariera sa de graficiană aparţinea unei alte vieţi, definitiv îngropate....

 ...Până în septembrie 2005.

Cu un an mai înainte, apăruse albumul  Povestea Benzii desenate din România, desenat de caricaturistul şi graficianul clujean Virgil Tomuleţ, după texte scrise de mine. Istoricul Adrian Cioroianu a citit acel volum, şi se pare că i-a plăcut, pentru că  a scris despre el o  cronică entuziastă, apărută  în revista Dilema Veche: „Visuri bidimensionale din România Mare”,  în care nominaliza câţiva dintre marii creatori ai benzii desenate din perioada Regatului printre care, bineînţeles, Marga Ştefănescu. (FOTO: „Povestea poveştilor”)

Unul dintre abonaţii la Dilema Veche, profesorul de franceză Valer Ciurdăreanu  din Cluj, citeşte cronica,  se interesează pe la ziarele locale  unde publica domnul Tomuleţ şi face rost de numărul său de telefon. Îi telefonează şi-i spune: „Eu sunt nepotul doamnei Marga Ştefănescu!”

Domnul Tomuleţ, unul dintre puţinii cititori din epocă ai benzilor desenate de Marga Ştefănescu, se entuziasmează şi îmi telefonează  la rândul său ca să-mi comunice numărul  dânsei de telefon. Emoţionat, vorbesc cu doamna Marga Ştefănescu la telefon, chiar de mai multe ori şi, în septembrie 2005, mă urc în tren şi merg la Galaţi. Eram şi presat de timp, aveam  aproape gata de dat la tipar Dicţionarul Benzii Desenate din România, şi Marga Ştefănescu va fi ultima dintre cei 200 de autori recenzaţi în paginile sale.

La Galaţi am petrecut o zi unică în compania şarmantă a desenatoarei nonagenare. Avea o memorie formidabilă şi, după ce la început s-a mirat că mai există cineva care se interesează  de ”michimauşii” săi, mi-a povestit - mult mai în detaliu, vă daţi seama -  cele deja scrise mai sus. A scos de sub pat un geamantan plin cu desene şi reviste vechi de peste o jumătate de secol şi, împreună, am întreprins o călătorie în timp, într-o Românie ideală, cum nu mai există decât în cărţi şi-n filme.

Ca urmare a acelei întâlniri unice şi irepetabile, am publicat un interviu cu doamna  Marga Ştefănescu în revista Argonaut, am scris despre opera sa grafică în Dicţionarul Benzii Desenate din România (editura MJM Craiova, 2005),  în Istoria Benzii Desenate Româneşti (editura Vellant, 2010) precum şi pe cel mai citit site francez de actualitate a benzii desenate (aprilie 2013).

În anul 2010 planşe originale de-ale sale au fost expuse în cadrul expoziţiei Istoria Benzii Desenate Româneşti de la Teatrul Naţional din Bucureşti, iar în 2011 în cadrul expoziţiei 77 ans de BD en Roumanie de la Centrul Belgian al Benzii Desenate de la Bruxelles.

Marga Ştefănescu, desenatoarea copilăriei  părinţilor noştri,  are un loc pe deplin meritat în Panteonul benzii desenate româneşti!