„Fabrica de iluzii“ a fotografiei moderne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

125 dintre cele mai remarcabile portrete ale secolului al XIX-lea vor fi expuse la „The National Portrait Gallery“ din Londra. Expoziţia, deschisă până la 24 octombrie, marchează centenarul morţii lui Camille Silvy (1834-1910), un inovator al fotografiei moderne care a revoluţio-nat arta portretului şi a peisagisticii.

Cele peste o sută de lucrări surprind scene din viaţa pariziană şi din cea londoneză contemporane artistului francez, multe dintre acestea fiind expuse pentru ultima oară în anul 1860.

Realizate în doar zece ani de carieră artistică (1857-1867), fotografiile sunt dovada influenţei creatoare pe care Silvy a avut-o asupra transfigurării tuturor domeniilor fotografiei. De la cea care surprinde universul teatral la cea mondenă şi până la fotografia care redă scene din viaţa militară, fotograful a reuşit să impună noi viziuni asupra modului în care realitatea este imortalizată, eternizată prin imaginea statică.

Deşi aflat sub patronatul reginei Victoria, Silvy nu se opreşte la a realiza portrete pentru familia regală, pentru aristocraţi sau celebrităţi, ci include în fotografiile sale şi peisaje rurale, oameni simpli, ţărani sau muncitori din zonele industriale.

Transfigurarea realităţii

Cea mai celebră lucrare prezentată în cadrul expoziţiei este „La Vallée de l'Huisne" („River scene", 1858), imagine a copilăriei idilice pe care artistul a petrecut-o în oraşul natal, Nogent-le-Rotrou. Structura antagonică a fotografiei este dată de opoziţia care se instaurează între infinitatea cerului şi mărginirea unui râu lent, înconjurat de case şi oameni. Complementaritatea lux-sărăcie, cultivată de Silvy în întreaga sa carieră, este realizată prin prezenţa unui grup de ţărani care se odihnesc pe o parte a râului şi cea a unor burghezi care se pregătesc de o călătorie cu barca, de cealaltă parte.

Cerul capătă nuanţe ireale de melancolie prin dubla expunere, procedeu inedit pentru acea vreme, care consta în suprapunerea a două negative, unul pentru cer şi celălalt pentru planul solului. Camille Silvy introduce trucajul în arta fotografică, această intervenţie asupra realităţii creând efecte de lumină diafană într-un spaţiu al jocului misterios dintre clar şi obscur. Anticipând era manipulării digitale a imaginii, el este un creator de iluzii fotografice, fenomenul fiind vizibil mai ales în studiile sale londoneze asupra luminii (în special, cea a amurgului) şi a ceţii („Studies on Light: Twilight", 1859).

Expoziţia conţine şi un număr impresionant de portrete fastuoase reprezentând membri ai familiei regale britanice şi franceze, aristocraţi, celebrităţi şi personalităţi militare ale secolului al XIX-lea. Acestea erau realizate în studioul artistului din Londra, într-un cadru dominat de obiecte şi mobilier de lux, ele păstrând totuşi naturaleţea imaginii şi firescul realităţii.

„Democratizarea" imaginii

Studioul său a devenit în curând o „fabrică" fotografică, cu peste 40 de angajaţi care realizau şi vindeau chiar şi sute de mii de copii ale aceluiaşi portret, aparţinând reginei sau unui alt reprezentant al regalităţii. În puţinii ani de producţie fotografică, artistul a realizat 17.000 de astfel de lucrări artistice.

Silvy este cel care transformă fotografia în producţie de masă, bazată pe serializare şi comercializare intensă. Tot el promovează şi portretele de tip „carte de vizită", fotografii de dimensiuni reduse, conţinând semnătura artistului într-un colţ al imaginii.

Diplomat de formaţie, pune punct carierei sale artistice în 1869 înrolându-se ca soldat pentru a lupta în războiul franco-prusac. Ultimii 30 de ani din viaţă şi-i petrece într-un sanatoriu pentru boli psihice.

Camille Silvy este, aşa cum susţine şi Mark Haworth-Booth, curatorul expoziţiei, artistul care s-a apropiat cel mai mult de ipostaza de „pictor al vieţii moderne", teoretizată de Charles Baudelaire. În viziunea sa, fotografia capătă o nouă funcţie, aceea de a înfrumuseţa realitatea prin modificarea elementelor realului. Arta fotografică este democratizată, ea devine accesibilă mulţimilor prin industrializare şi tipizare.

Info

Ce: Expoziţia „Camille Silvy, Photographer of Modern Life"
Unde: The National Portrait Gallery, Londra
Când: 15 iulie-24 octombrie

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite