Actorul George Mihăiţă a împlinit 70 de ani. De la ieşitul la tablă în pantofii cu toc ai colegei de bancă până la spectatorul care a venit să îi sărute mâna la festival

Actorul George Mihăiţă a împlinit 70 de ani. De la ieşitul la tablă în pantofii cu toc ai colegei de bancă până la spectatorul care a venit să îi sărute mâna la festival

George Mihăiţă, la Adevărul Live                                                                            FOTO: Sever Gheorge

Actorul George Mihăiţă a împlinit duminică 70 de ani. De la originile atracţiei pentru teatru şi mai ales pentru comedie, şi până la „Reconstituirea” lui Lucian Pintilie, toate îl conturează într-un fel sau altul pe  unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români. Casa de Producţie TVR îl aniversează pe actor prin programarea spectacolului „Bani din cer” de Ray Coonay, în montarea lui Horaţiu Mălăele, duminică, de la ora 20.00, pe TVR 3.

Ştiri pe aceeaşi temă

George Mihăiţă e un actor complet, cu experienţă în film şi, mai ales, în teatru, unde se simte împlinit. Avea comedia în sânge de mic copil, de când îşi făcea colegii şi profesorii să râdă. Când a lucrat cu Pintilie la „Reconstituirea”, nu ştia în ce se bagă, aşa că, după terminarea filmărilor, i-a spus marelui regizor că poate are un film în care să simtă şi el că se remarcă. 

În 2008, când s-a făcut un clasament al celor mai bune filme româneşti, „Reconstituirea” ieşea pe locul I, o bucurie imensă pentru el şi Vladimir Găitan. „Rămâne filmul de căpătâi pentru cinematografia română şi, automat, şi pentru noi”, spunea actorul în vârstă de 70 de ani, anul acesta, la Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov.

George Mihăiţă s-a născut la Moreni, pe 23 septembrie 1948. Perioada din şcoală a marcat-o prin poante spontane- bufonul clasei- după cum spunea, acum câţiva ani într-un interviu.

Mihăiţă stătea în ultimul rând, chiar în faţa cuierului cu haine. De acolo începea totul.

„În spatele meu era cuierul cu haine, scoteam mâna printr-o mânecă şi o ridicam la lecţie, ieşeam la tablă în pantofii cu toc ai colegei mele de bancă. Foarte multe poante erau spontane, sau completări la ce spunea profesoara. Îngânam profesorii într-un anume fel”, spunea actorul într-un interviu din 2013, pentru „Weekend Adevărul”. 

Fără şcoală, nu şi-ar fi dat seama de talentul său pe care l-a descoperit prin intermediul reacţiilor profesorilor şi colegilor care, „râdeau cu toţii în hohote”. Tot ei l-au îndemnat să dea şi la Teatru. În clasa a şaptea mergea deja în deplasări, în judeţ, să recite diverse monoloage. „Activam deja la Casa de Cultură din Moreni”. 

Până la teatru, a trecut însă pe la Ploieşti, la Şcoala de muzică. Totuşi, flautul şi latura sa comică nu se împăcau deloc. Instrumentul a fost ideea părinţilor care, văzând că se descurca cu acordeonul, l-au trimis să urmeze o şcoală profesionistă. A rămas la Ploieşti un an şi ceva, însă nu a funcţionat. „Nu s-a legat nimic de mine. Nici oraşul, nici flautul”.

Ceva, ceva, tot s-a prins: la Ploieşti l-a văzut pe Toma Caragiu, căruia i-a devenit imediat admirator pe viaţă. 

Reîntoarcerea

S-a întors la Moreni, la o şcoală normală. A rămas în urmă, căci la Ploieşti, şcoală specializată, materiile nu se predau la fel. Totuşi, felul său de a fi, l-au ajutat din nou, „chiar şi la notele primite”. 

„Uite, spre exemplu, profesorul de filosofie era burlac şi mă duceam să-i fac curat acasă. În timpul orei lui...Eram simpatic. Ziceau profesorii: <<Uite, prostuţul ăsta... Hai, mă, să-l trecem clasa>>”, explica actorul în acelaşi interviu. 

La facultate, a treia oară, cu noroc: „Eram eu şi cu Mircea Diaconu”

Când George Mihăiţă a dat examen prima dată, a picat. Apoi a primit o scrisoare în care era anunţat că au rămas câteva locuri neocupate, un lucru „ciudat, destul de rar”, după cum povestea actorul în urmă cu câţiva ani. Probabil că cei din comisie rămăseseră cu o impresie bună. 

Păi, prima oară am căzut la examen. Şi apoi s-a întâmplat ceva ciudat, destul de rar. Am primit o scrisoare acasă, în care îmi spuneau că au rămas câteva locuri goale. Probabil că rămăseseră totuşi cu un fel de impresie bună cei din comisia de examinare.

Toamna nu a venit cu veşti mai bune. „Am căzut din nou, cu brio”.

A fost, deci, elev la Şcoala Populară de Arte din Bucureşti. A treia oară a fost însă, cu noroc. A intrat. Îşi aminteşte doar că era cu Mircea Diaconu, dar nu mai ştie care intrase ultimul, care penultimul. „Nici nu mai contează. Ce mi-e locul 15, ce mi-e 16”. 

Peste ani, în 1971, avea să absolve la secţia actorie, la clasa doamnei Sanda Manu, cea care a văzut în el „acel bulgăraş teatral şi l-a dezvoltat”. Ea a fost cea care l-a şlefuit, învăţându-l pe clovn ce este munca şi seriozitatea.  

„Doamna Sanda Manu a avut o răbdare incredibilă cu noi şi o bucurie să ne împărtăşească din ce ştia ea. Un mare profesionist. Ne chema duminica acasă la ea, în ziua în care trebuia să fie liberă, şi făceam cursuri. Atâta pasiune avea pentru meserie. M-a ajutat foarte mult”. 

Buchetul de talent şi colaborarea cu Pintilie 

„Câteva complimente importante am primit la viaţa mea”, spunea actorul. Primul, momentul în care actriţa Eugenia Popovici i-a scris pe o diplomă: „Talentul e o floare rară. Şi băiatul acesta a venit cu un buchet“. Al doilea avea să fie trecerea în anul II şi colaborarea cu regizorul Lucian Pintilie. 

„Clipeşte de trei ori“

George Mihăiţă a dat probele pentru „Reconstituirea”, la Sinaia, „puţin mai sus de gară”. Până acolo însă, după cum a explicat colegul său de platou la acea vreme, Vladimir Găitan, la mijloc a stat şansa. Şansa ca Pintilie să intre în Institutul de Teatru şi să-i surprindă pe scenă pe el şi pe Mihăiţă. 

„Eu, întâmplător- iară, şansă- eram pe scenă şi-mi făceam monologul...I-a făcut semn doamna Elena Negreanu să stea jos. S-a aşezat cumincior. Erau câteva scaune...Mi s-a spus, <<Vladimir, reiei, de la capăt, monologul>>. L-am reluat, l-am spus, el s-a ridicat, a mulţumit şi a plecat. Dacă în momentul ăla, pe scenă, era unul dintre colegii mei? El s-a mulţumit să vadă doar momentul ăla”, a povestit Vladimir Găitan, la ediţia din acest an a Festivalului de Film şi Istorii de la Râşnov.

Mai departe, regizorul a coborât un etaj, unde, a explicat Găitan, „s-a întâmplat aceeaşi chestie”, doar că protagonistul era George Mihăiţă. 

„L-a văzut pe George şi dintr-odată s-a şters tot, Dan Nuţu, Ogăşanu şi tot...Vorbim de întâlnirea aia extraordinară cu o minune de regizor, Pintilie, care a ţinut de şansă. În rest sigur, putem discuta de talent, de ce filme ai făcut, dar consider că în momentul ăla, Dumnezeu, a ţinut o aripă de înger deasupra mea şi a acestui prieten de-o viaţă. Ne-a schimbat destinele”.

Vladimir Găitan, Lucian Pintilie, Ileana Popovici, George Mihaiţă (Foto: facebook/despreteatru) 

Iniţial, când a dat probele, în dreptul rolului lui Vuică, erau trecuţi „Virgil Ogăşanu sau Sebastian Papaiani“. „Eu cred că, în caz că nu găsea ce şi-ar fi dorit, erau primii pe listă”.

După, cei doi actori au aflat că au luat rolurile printr-o telegramă, după cum a povestit Găitan la acelaşi eveniment- „nu vă mai tundeţi, nu vă mai bronzaţi, aţi reuşit la probe”. 

„Am telegrama şi acum, pentru că ne-a schimbat viaţa...Începuseră să se bată pe noi regizorii, să ne caute, pentru că reuşita a fost uriaşă”, a mai spus Găitan.

Despre colaborarea cu Pintilie, Mihăiţă spunea că regizorul „era de o rigurozitate ieşită din comun”, dar indicaţiile sale duceau întotdeauna la un rezultat pozitiv. 

„Spre exemplu, eu clipeam de cinci ori, să zicem. Îmi spunea: <<Nu, clipeşte de trei ori>>. Clipeam de trei ori şi-mi dădeam seama că-mi dădea o stare mai bună dacă făceam cum a zis el. Până acolo mergea. În plus, avea ABC-ul cinematografiei, ştia meserie. Un vizionar".

George Mihăiţă nu realiza cât de important era proiectul lui Pintilie. După terminarea filmărilor a mers la regizor şi i-a spus  „<<după ce terminăm, poate aveţi şi un film în care să simt şi eu că mă remarc>>...Pintilie, ca un părinte, mi-a zis: <<Stai să vezi premiera>>“. 

Teatrul, „adevăratul generator de satisfacţii”

După Pintilie, pentru actor au urmat „roluri tare uşurele”, după cum spunea Mihăiţă. Rolul din „Reconstituirea” şi apoi, cel din „Undeva la Palilula” (regia: Silviu Purcărete) îl mulţumesc. În general, cariera din film îl mulţumeşte. Totuşi, teatrul rămâne pentru el „adevăratul generator de satisfacţii”, pentru că „în teatru am fost mai bine servit decât în film”. 

La Festivalul de la Edinburgh, când juca în „Revizorul” (regia Horaţiu Mălăele), un spectator a venit să îi sărute mâna.

„Văzusem asta la Amza Pellea, pe stradă. A fost o legătură divină pentru mine. O leg automat de pupatul mâinii preotului, de nevoia de a împărtăşi din ceva ce deţine celălalt. Astea sunt marile complimente ale vieţii. Ăsta e succesul”. 

George Mihăiţă s-a născut în 23 septembrie 1948. A absolvit în 1971 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti, secţia Actorie, clasa prof. univ. Sanda Manu. Începând cu anul 2000 este directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti. 

Este cunoscut pentru zecile de roluri în spectacolele de la Teatrul de Comedie, Teatrul L. S. Bulandra, National I.L. Caragiale dar si pentru rolurile din filme ca “Reconstituirea”, regizat de Lucian Pintilie, Promisiuni, regia Elisabeta Bostan, Nişte băieţi grozavi, regia Cornel Diaconu, Omul zilei, regia Dan Piţa, Nunta mută, regia Horaţiu Mălăele, Undeva la Palilula (2012) sau din seria B.D.

 

 

 
citeste totul despre: