tuica - ultimele știri
De la țuică și rachiu la șampanie și whiskey, ciocnitul paharelor îi unește pe toți la trecerea dintre ani
Țuica fiartă la cazan a fost dintotdeuana una dintre preferatele românilor. În special în mediul rural, acolo unde în fiecare sat este cel puțin un cazan și majoritatea sătenilor au fructe în grădină, prepararea țuicii devine o obișnuință în fiecare an.
Perioada sărbătorilor de iarnă, încadrată de două sărbători creștine, reprezintă prilej de reuniuni familiale și/sau cu prietenii în jurul unor mese îmbelșugate, stropite cu băuturi de tot felul.
Tuică, un vagabond care venea periodic la Bucureşti, de fiecare dată aducea cu el Piaza-Rea. Deşi se născuse în casa unui aprod din mahalaua lui Popa Soare, acest Tuică rămăsese orfan de la cinci ani. Nişte rude i-au luat casa şi l-au dus la Orfelina...
Într-un caz de contrabandă cu ţigări şi alcool, trei dintre inculpaţi şi-au recunoscut vina în faţa judecătorilor, unuia fiindu-i restituită o cantitate importantă de ţuică.
Lumea satului românesc de odinioară era plină de prejudecăţi, unele prelungite până-n zilele noastre, iar femeile erau judecate şi evaluate după reguli clare, care le decideau soarta. Totul era raportat la bărbat şi însăşi împlinirea femeii se putea ...
Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe au făcut publice documente şi informaţii inedite despre viaţa marelui sculptor Constantin Brâncuşi.
Ion Bîrlică, un cârciumar cunoscut din oraşul prahovean Comarnic, a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de ucidere din culpă în formă calificată.
Ianuarie este luna în care gospodarii încep să producă ţuică din fructele puse din toamnă la fermentat. Zona de munte a Buzăului este renumită pentru aroma, culoarea şi tăria licorii cu multe grade, făcută din prune. Tradiţia este încă vie datorită u...
Şase elevi, toţi cu vârsta de 15 ani, au fost depistaţi miercuri, 12 ianuarie, bând ţuică în timpul orelor la Colegiul Tehnic din Câmpulung Muscel. Un elev a sunat la 112 când unuia dintre cei şase colegi i s-a făcut rău după consumul excesiv de tări...
Camerele de garda şi echipajele serviciilor de ambulanţă sunt din nou asaltate de pacienţii care au nevoie de ajutor în urma excesului de alimente şi alcool.
Producătoare de ţuică de cinci generaţii, familia Mărăşoiu din Argeş a creat acum patru ani un brand premium de ţuică, intitulat Pater. Preţul unei sticle de 0,7 litri de ţuică de prune este de 160 de lei. Fiecare etichetă are ilustrat un copac, iar ...
Un bărbat din comuna brăileană Jirlău, care lucra ca zilier, a murit la scurt timp după ce a băut o substanţă nescunoscută, despre care a crezut că este ţuică. Fermierul care l-a cinstit este anchetat acum pentru ucidere din culpă....
O bătrână din judeţul Botoşani şi-a dat foc la casă în timp ce făcea ţuică. Femeia a lăsat cazanul pe foc şi a plecat la culcare. La scurt timp locuinţa a izbucnit în flăcări.
„Ce vrei, bere sau vin? Apă nu avem!” este mesajul cu care este întâmpinat un poliţist local din Bârlad de către colegii său atunci când intră în birourile instituţiei. Într-o discuţia înregistrată audio-video, mai mulţi poliţişti locali se laudă cu ...
Doi bărbaţi au ajuns la spitalul din Suceava pentru că au băut formol crezând că este ţuică. Cei doi lucrau cu ziua la un fermier şi au găsit sticla într-o magazie....
Printre personajele mele secundare se numără şi Tuică, un vagabond din romanul Manuscrisul fanariot, care aducea cu el piaza rea.
Un bărbat din Maramureş a fost arestat preventiv pentru o tentativă de omor, după ce şi-a incendiat soţia. Maramureşeanul a folosit ţuică pentru a-i da foc, iar grozăvia s-a petrecut chiar în ziua de Crăciun.
Comunele buzoiene Chiliile şi Pardoşi au reuşit, aproape nouă luni, să ţină departe de hotarele lor boala care face ravagii în lume. Cele două comunităţi nu au înregistrat niciun caz de COVID-19, până zilele trecute, când autorităţile au raportat pri...
Prezent la o slujbă la o biserică din centrul Piteştiului, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a ţinut ca la final să le dea credincioşilor mai multe sfaturi inedite legat de lupta împotriva pandemiei de SARS-CoV-2....
Cinci fabricanţi de ţuică din Prahova şi doi din judeţul Ialomiţa au fost călcaţi, luni dimineaţă, de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice. Poliţia îi acuză că au produs şi comercializat în mod ilicit ”produse a...
Ziua Naţională a României şi sărbătorile de iarnă sunt marcate de situaţia epidemiologică generată de pandemia de COVID-19. Anul acesta, buzoienii nu se vor mai bucura de tradiţionala fasole cu cârnaţi de 1 Decembrie.
Am copilărit la ţară. Vacanţa de vară însemna pentru mine zile lungi şi caniculare în două sate din Buzău, când la rudele mamei, când la cele din partea tatălui. Diferenţa dintre cele două o făceau 7 kilometri de drum pietrui şi tăiat, fix la jumate,...
Crampălul este o băutură din zahăr caramelizat, apă şi alcool, aromatizată cu diferite ingrediente după gustul fiecărui consumator.
Un deţinut din Penitenciarul Botoşani a fost prins făcând rachiu în celulă. Acesta a fost dat de gol de mirosul de fructe fermentate. Deţinutul a fost sancţionat de reprezentanţii Penitenciarului.
Românii veniţi acasă din străinătate pentru sărbători fac, în aceste zile, cale întoarsă spre ţările adoptive. Din bagaje nu vor lipsi tochitura, cârnaţii, chişca, toba, ţuica sau streşinica pentru rude, cunoscuţi şi pentru alte petreceri.
O femeie din comuna Jidvei, judeţul Alba, a murit după ce un cazan de ţuică a explodat. Femeia a fost găsită carbonizată.
O familie de artişti populari, mai puţin cunoscută de public, modestă dar deosebit de talentată, realizează veritabile minunăţii după o metodă originală.
Femeia a fost transportată în stare gravă la Clinica de Mari Arşi din Timişoara, ca urmare a unui accident cumplit produs în timp ce făcea ţuică.
Primarul unei comune din Botoşani se află în stare gravă la spital după ce vineri seară, 14 iunie, i-a explodat cazanul artizanal în care făcea ţuică....
Un bărbat din localitatea bistriţeană Simioneşti a fost dus în stare critic la spital, cu arsuri pe tot corpul, după ce a căzut în cazanul cu borhot fierbinte în care pregătea ţuica....
Miniştrii europeni de finanţe au luat o pauză de la afacerile mondiale grele, vineri, pentru a dezbate un subiect mai „distilat“: ţuica.
Sfaturile bune despre ocrotirea sănătăţii ne urmăresc la tot pasul. Dar ţinem noi pasul? Pasul, de la el începe sănătatea! Doar să nu fie singur: specialiştii ne recomandă 8000 de paşi zilnic pentru a ne menţine sănătatea în formă. Conform statistici...
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă la un incendiu izbucnit la un imobil din Brăila, la faţa locului deplasându-se şi o ambulanţă SMURD....
Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi susţin că, în ultimele zile, s-au confruntat cu mai multe cazuri de femei care au ajuns la spital din cauza alcoolului. Recordul absolut în privinţa consumului a fost înregistrat de o f...
Producătorii de rachiu din Banatul de Munte, Caraş-Severin, se plâng că producţiile mari de fructe din acest an nu sunt şi calitative, astfel că celebra băutură poate avea de suferit....
Un timişorean care şi-a sărbătorit ziua într-un restaurant renumit de lângă Timişoara acuză personalul restaurantului că i-a provocat cel mai urât moment din viaţa sa.
Se spune că ţuica are tot atâtea reţete şi secrete de preparare în funcţie de fiecare producător în parte. Calitatea acestei băuturi tradiţionale este dată însă de ştiinţa de a o păstra peste ani şi de respectarea unor etape, de la culesul fructului ...
Ioan Marta este un crescător de oi din Fârliug, Caraş-Severin, care devenit un personaj pe la târgurile tradiţionale din întreaga ţară...
Un accident de muncă stupid ce a avut loc la o societate comercială din Cugir a dus la moartea unui angajat. Victima a ingerat din greşeală o substanţă pe care a confundat-o cu ţuică şi care i-a provocat decesul.
Iarna cu viscole puternice, primăvara cu îngheţuri târzii şi vara aridă le-au dat motive de nemulţumire proprietarilor de livezi de prun de la Curbura Carpaţilor. Ploaia îngheţată din a doua jumătate a lunii aprilie a distrus mare parte din florile c...
Tarabele cu mălai, grâu şi ouă dintr-o piaţă buzoiană, paravan pentru comerţul ilicit cu alcool. Poliţiştii locali au descoperit la o descindere în complexul Nini un adevărat depozit de băuturi spirtoase şi vin, în bidoane dosite printre produsele pe...
O buzoiancă vindea ţuică şi vin într-o piaţă din Buzău, însă fără să aibă documente care să ateste provenienţa bauturilor alcoolice. Poliţiştii buzoieni nu numai ca au amendat-o pe îndrăzneaţa precupeaţă, dar i-au confiscat şi toată marfa.
Anchetă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Ialomiţa, după ce doi elevi dintr-un sat ialomiţean au plecat la şcoală în stare de ebrietate. Cei doi, în vârstă de 12 şi 13 ani, au fost găsiţi căzuţi pe jos, pe drumul cătr...
Gugulanii din Cornereva, Domaşnea şi Teregova se plâng că sunt hăituiţi şi nu sunt lăsaţi să-şi vândă produsele la “drumu mare”, aşa cum o făceau de zeci de ani. De fapt, principala lor problemă este că sunt amendaţi, deoarece unii dintre ei nu oferă...
Băuturile alcoolice nu sunt considerate alimente de către specialişti, deşi conţin calorii şi unele substanţe nutritive importante şi utile pentru organism. Băuturile alcoolice cel mai frecvent consumate în România, mai ales la bucatele de sărbătoare...
Poliţiştii din Vrancea au descoperit peste 60.000 de litri de substanţe susceptibile a fi alcool, în urma unor percheziţii domiciliare efectuate la sediile a două societăţi comerciale, bănuite de operaţiuni ilegale cu vin şi ţuică.
Dacă aveţi în această perioadă probleme cu imunitatea sau cu plămânii există reţete simple şi naturale care vă pot ajuta în lupta cu bolile.
Vinul şi ţuica produse toamna în gospodărie pot ucide. Prin depozitarea vinului care fierbe în încăperi neaerisite şi prin improvizarea sistemului prin care se obţine ţuica, gospodarii se pot alege cu intoxicaţii majore sau cu arsuri grave.
Copilul în vârstă de 5 ani din judeţul Olt, adus în stare gravă sâmbătă după-amiază la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, are arsuri pe 85 la sută din corp, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale anunţând că are şanse minime de supravieţu...
„Crah pe bursa portocalelor!“. „Şoc pe piaţa timbrelor!“. Cam aşa s-ar putea traduce scumpirea de 25,2% consemnată de citrice în România din decembrie 2015 şi până la finele lunii august 2016 sau majorarea cu 19,5% a preţurilor pentru serviciile poşt...
Cea mai bună răchie din Banat se face în zona Caransebeş-Herculane. Acesta are 32-35 de grade. Spre deosebire, pălinca ardelenilor poate ajunge până la 70 de grade.
Ţuica, băutura alcoolică obţinută din fructe, reprezintă un simbol al ardelenilor, acest produs fiind întâlnit în toate etapele vieţii şi în toate activităţiile omului, legate de muncă, sărbătoare, obiceiuri. Băutura a fost atestată documentar în Bis...
Un român bea, în medie, 1,45 litri de băuturi alcoolice pe lună, pentru care alocă o sumă de 7,4 lei, berea fiind cea mai apreciată, arată datele pe anul 2015 ale Institutului Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres.
Să profităm de faptul că încă se mai găsesc vişine în piaţă pentru a prepara din ele cea mai bună vişinată. Uite cum se prepară!
Un bărbat de 60 de ani, originar din judeţul satu Mare, a fost prins de poliţişti cu 350 de litri de ţuică în maşină, cantitate pentru care nu avea actele necesare. Băutura i-a fost confiscată. Bărbatul era cel care făcuse ţuica şi o ducea în comuna ...
Mulţi dintre noi trăiesc cu părerea greşită că, doar dacă eşti un alcoolic înrăit, te vei îmbolnăvi de ciroză. Studiile arată fără putinţă de tăgadă că, indiferent ce consumi, cu cât cantitatea de alcool pur este mai mare, cu atât cresc şansele să te...
În urmă cu aproape 100 de ani, în localitatea arădeană Zăbrani avea să se ridice o casă la a cărei fundaţie şi pereţi s-a pus ţuică în loc de apă. Cantităţile impresionante de alcool deţinute de o familie din această localitate au fost folosite pentr...
Palinca, o licoare extrem de apreciată, care este de multă vreme brandul Sălajului, a ajuns să fie produsă, aproape în exclusivitate, în afara legii, din cauza accizei prea mari şi a procedurilor complicate de autorizare....