concubina - ultimele știri
Doi fraţi acuzaţi că au agresat un antrenor de box în vârstă de 30 de ani din municipiul Bistriţa, după ce acesta din urmă ar fi avut un conflict cu concubina, au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Un bărbat este cercetat de poliţiştii ilfoveni după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, ar fi turnat benzină peste concubina sa, relatează Agerpres. Suspectul a fost ridicat de oamenii legii și dus la audieri.
Un bărbat din oraşul Tăşnad a fost reţinut după ce şi-a hărţuit fosta concubină, încălcând ordinul de protecţie, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, citat de Agerpres.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti l-au reţinut pe bărbatul care şi-a rănit iubita cu un cuţit, în prezenţa copilului acesteia, în vârstă de 8 ani, după care a incendiat locuinţa în care se aflau.
O femeie a fost plimbată cu forţa pe mai multe străzi din Braşov. Fostul său concubin, faţă de care femeia obţinuse un ordin de restricţie, a vrut să-i predea o lecţie. Pentru „plimbare”, bărbatul şi-a petrecut 24 de ore în arestul Poliţiei Braşov
Un bărbat din Argeş a fost reţinut şi ulterior arestat pentru violenţă în familie, lipsire de libertate în mod ilegal şi viol. Victima este chiar fosta sa concubină.
Un cioban de 43 de ani a fost condamnat la 15 ani de închisoare după ce şi-a omorât concubina. Acesta era supărat că femeia a recunoscut că i-a fost infidelă şi, pe deasupra, i-ar fi băut şi rezerva de ţuică.
Un bărbat dintr-o comună gălăţeană a dat dovadă de o violenţă extremă după ce şi-a stropit partenera de viaţă cu benzină şi i-a dat foc. Mai mult decât atât, individul le-a spus poliţiştilor că dacă ar avea ocazia, şi-ar incendia din nou concubina....
Un tânăr din comuna argeşeană Bascov a fost reţinut pentru şantaj sexual, pentru că şi-a ameninţat fosta concubină cu fotografii în ipostaze indecente şi acte de violenţă, ca s-o convingă să reia relaţia.
La finalul săptămânii trecute, magistraţii de la Curtea de Apel Piteşti au dat sentinţe definitivă în dosarul bărbatului care în 16 mai 2021 a ucis-o pe fosta lui concubină şi pe băiatul acesteia în curtea unei biserici din comuna argeşeană Mihăieşti...
Individul a ajuns după gratii zilele trecute după ce a dat dovadă de inconştienţă şi o violenţă ieşită din comun. Şi-a lovit fosta concubină cu palmele şi pumnii, iar când fiica de 11 ani a acesteia i-a sărit în apărare, a lovit-o cu palma şi a tras-...
O crimă terifiantă a avut loc marţi seara, 24 mai, într-o comună în Argeş. Un bărbat şi-a înjunghiat concubina, apoi a aşteptat Poliţia.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au redactat motivarea prin care l-au condamnat pe fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, la 10 ani şi opt luni de închisoare. Sentinţa cuprinde şi motivele pentru care unul dintre judecătorii din compl...
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru tentativă la omor calificat şi distrugere. Anchetatorii au stabilit că individul hotărâse să incendieze casa fratelui său în urma unui conflict anterior, decis să îi ucidă familia....
Un tânăr în vârstă de 21 ani, care nu are permis de conducere, a fost surprins la volanul unui autoturism de poliţiştii din Olt care făceau verificări în cadrul unei acţiuni. N-a oprit la semnal, iar poliţiştii au plecat în urmărire, reuşind să-l opr...
Au fost ample percheziţii ale poliţiştilor buzoieni la locuinţele a două femei şi doi bărbaţi din municipiul Buzău. Femeile, de 39 şi 47 de ani, sunt acuzate că au înşelat mai multe persoane, cărora le-au spus că au puteri supranaturale şi pot să le ...
Un bărbat de 44 de ani şi-a racolat inclusiv concubina pentru a practica prostituţia în garsoniera proprie, pe care a transformat-o în bordel. Condamnat iniţial la o pedeapsă cu executare, proxenetul a scăpat de închisoare la instanţa de apel, care c...
Un bărbat din comuna Dor Mărunt a alertat poliţiştii că a fost bătut, în propria casă, de actualul iubit al fostei sale concubine. Mai mult decât atât, femeia l-a tâlhărit.
Pe numele unui român procurorii din Trieste, Italia, au emis un mandat european de arestare, dar judecătorii au decis ca el să nu mai fie extrădat
Bărbatul şi-a ucis concubina pentru un motiv halucinat, greu de priceput, după ce cei doi consumaseră împreună, timp de mai multe ore, o mare cantitate de alcool.
Un tânăr în vârstă de 20 ani din Bihor a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor pentru că şi-a înjunghiat concubina cu mai multe lovituri de cuţit, pentru că femeia a refuzat mai multe zile la rând să întreţină relaţii sexuale cu el.
Un bărbat din Argeş a fost reţinut miercuri, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Individul e acuzat de fosta concubină că i-a furat mai multe bunuri, apoi a tălhărit-o, ...
Un bărbat care a încălcat ordinul de protecţie a fost arestat. Fosta concubină l-a reclamat Poliţiei
Un nou caz de încălcare a ordinului de protecţie în Olt. Un bărbat căruia instanţa îi interzisese să se mai apropie la mai puţin de 100 metri de fosta concubină a fost arestat.
Bărbatul care a pus pe jar poliţiştii din Olt, marţi-dimineaţă, urcând-o cu forţa în maşină pe fosta sa concubină şi dispărând într-o direcţie necunoscută a fost reţinut la finalul audierilor.
Un bărbat a fost condamnat de Tribunalul Suceava pentru proxenetism. Tânăra pe care „a vândut-o” amatorilor de sex contra cost este fiica concubinei sale. În noaptea în care a fost prinsă de oamenii legii, fata urma să întreţină relaţii sexuale cu pa...
Un tânăr de 31 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi ameninţare. S-a urcat beat la volan şi intenţiona să ajungă la Bacău ca sa-i aplice o ”corecţie” partenerei sale de viaţă....
Un bărbat de 48 de ani din comuna botoşăneană Santa Mare a fost trimis în judecată după ce şi-a omorât în chinuri concubina. Femeia era nevăzătoare şi a fost bătută cumplit după o criză de gelozie.
Femeia a fost agresată de nenumărate ori de către partenerul de viaţă, dar s-a întors de fiecare dată la el. Chiar dacă avea nevoie de îngrijiri medicale, victima a refuzat internarea în spital şi nu a cerut emiterea unui ordin de protecţie pe numele...
Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Găeşti, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru şantaj. Anchetatorii spun că şi-a şantajat fosta parteneră cu publicarea de imagini fierbinţi pentru a se reîntoarce în braţele sale.
Un botoşănean şi-a omorât soţia cu o coadă de mătură şi a trăit două zile alături de cadavrul acesteia. Bărbatul a mărturisit crima dar nu a fost crezut de nimeni. În cele din urmă a fost reţinut de poliţişti.
Un bărbat de 46 ani a fost reţinut şi ulterior arestat pentru că a bătut-o şi a violat-o pe fosta sa concubină. Bărbatul a scăpat mai întâi de actualul partener al femeii.
Sever Ciobanu, bărbatul din comuna argeşeană Cetăţeni care a ucis-o pe fosta concubină şi pe băiatul acesteia, a fost depistat pozitiv cu SARS-CoV-2. Criminalul va fi mutat la secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean Argeş....
Concubina bărbatului nu s-a putut apăra, întrucât avea probleme locomotorii şi nu se putea mişca singură. Ieşeanul riscă să-şi petreacă ultimii ani din viaţă în spatele gratiilor, pedeapsa pentru astfel de fapte fiind între 10 şi 20 de ani.
O femeie în vârstă de 64 de ani a fost găsită moartă în această după-amiază, într-un bloc din municipiul Iaşi. Se pare că femeia era decedată de şase zile, după ce a fost înjunghiată.
Un bărbat de 42 de ani s-a predat, duminică dimineaţă, la Poliţia Deva şi a anunţat că şi-a ucis fosta concubină, în judeţul Sibiu. Poliţiştii care s-au deplasat la locuinţa indicată au găsit femeia moartă şi au aflat că cei doi locuiau în aceeaşi sc...
În urma perchiziţiei efectuate la domiciliul suspectului, poliţiştii au descoperit trei pistoale, dintre care unul letal, dar şi 200 de cartuşe. Bărbatul nu avea autorizaţie pentru niciuna dintre arme.
Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din judeţul Iaşi, a fost reţinut după ce a intrat în casă peste concubina sa, deşi avea interdicţie de a se apropia la mai puţin de 50 de metri.
Un bărbat din Dâmboviţa a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti, după ce şi-a bătut concubina şi i-a incendiat locuinţa. Individul ar fi avut un conflict cu femeia încă din luna decembrie, atunci când a înjunghiat-o în spate. Cei doi locui...
Femeia a depus plângere la Poliţie, iar cu acea ocazie anchetatorii au aflat că individul îşi violase fiica ani timp de aproape doi ani, obligând-o să întreţină relaţii sexuale normale şi orale....
Dragoste ca-n filmele horror în Argeş. Un bărbat şi-a disperat fosta concubină cu peste 1000 de apeluri telefonice. Pentru că femeia n-a vrut să se întoarcă la el, a început s-o urmărească pe stradă şi la serviciu şi a ameninţat-o cu moartea.
Un piteştean a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi, ulterior, plasat sub control judiciar după ce a dat buzna în casa fostei sale concubine şi a luat-o la bătaie, apoi s-a pus pe distrus.
Un bărbat de 34 de ani şi-a înjunghiat concubina cu un cuţit în zona umărului, fapta având loc în Braşov, jandarmii intervenind în pentru aplanarea conflictului.
Un bărbat din judeţul Ilfov, care avea o relaţie cu o femeie dintr-o localitate din Olt, a fost reţinut pentru pornografie infantilă şi viol, ambele infracţiuni în formă continuată.
Pentru că a vrut să se împace cu fosta concubină spărgându-i uşa, un tânăr din Tecuci s-a ales cu dosar penal pentru distrugere şi violare de domiciliu. Jandarmii l-au scos cu forţa din locuinţa femeii....
Creşte numărul cazurilor de violenţă domestică, pe fondul izolării la domiciliu. Un bărbat de 36 de ani a fost internat, marţi seară, la Spitalul de Neuropsihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca după ce, băut fiind, a încercat să incendieze lo...
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi a fost sesizat în ziua de 28 martie a.c. de o femeie de 55 de ani, din comuna Pătulele, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de fostul ei concubin, de 47 de ani, din aceeaşi localitate.
Un bărbat de 70 din Bucureşti, stabilit în Huşi, judeţul Vaslui a fost diagnosticat cu COVID-19. Internat la spitalul din Huşi, pacientul a făcut scandal medicilor care l-au anunţat că va fi transferat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.
Judecătoria Topoloveni a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul unui tânăr de 24 de ani din Răteşti care şi-a bătut concubina minoră şi a intrat cu maşina în casa mamei acesteia.
Petru Lucaci (59 de ani) a fost internat de urgenţă într-un spital din Genova, în urmă cu aproape o lună. Românul avea arsuri grave pe tot corpul, după ce şi-a dat foc pentru a scăpa de poliţiştii care îl încolţiseră.
Un bărbat de 50 de ani din judeţul Botoşani a stropit-o cu benzină pe concubina sa, în vârstă de 43 de ani, după care i-a dat foc. Flăcările s-au extins şi asupra sa, dar şi la mai multe bunuri din camera respectivă. Cele două persoane au fost duse l...
Un bărbat de 43 de ani s-a ales cu dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecţie după ce s-a îmbătat şi a început să facă scandal în casa fostei concubine, deşi fusese obligat de instanţă să nu se apropie la mai puţin de 100 de metri de aceast...
Totul s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii într-un apartament închiriat din localitatea Carpendolo (Lombardia). Românul este dat în urmărire de autorităţile italiane, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare.
Un bărbat în vârstă de 29 ani, din Galaţi, este cercetat pentru distrugere după ce şi-a vandalizat autoturismul, lovindu-l cu un topor şi un ciocan....
Femeia avea 36 de ani era mamă a doi copii, care au fost preluaţi de Direcţia pentru Protecţia Copilului din judeţul Bacău.
Un bărbat de 44 de ani din Argeş va fi prezentat vineri Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive după ce a fost reţinut pentru şantajarea fostei concubine.
Poliţiştii din Slobozia au emis ordine de protecţie provizoriu după ce au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 51 de ani, din municipiu şi-ar fi agresat fosta concubină.
Un bărbat de 50 de ani, din Piteşti, condamnat la închisoare pentru că şi-a ucis mama în 2008 şi eliberat în 2017 în baza legii recursului compensatoriu, şi-a bătut crunt concubina la sfârşitul săptămânii trecute. Plasat iniţial în arest, bărbatul es...
Un bărbat de 31 de ani din Bucureşti a fost arestat preventiv pentru violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului, după ce, băut fiind, a lovit-o pe concubina sa cu un obiect dur şi i-a agresat pe cei doi copii.