Violenţă extremă în Italia. De ce nu va fi extrădat un român care era anchetat de procurorii din Trieste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru fapta din Italia, un român are de executat aproape 3 ani de detenţie FOTO Adevărul.ro
Pentru fapta din Italia, un român are de executat aproape 3 ani de detenţie FOTO Adevărul.ro

Pe numele unui român procurorii din Trieste, Italia, au emis un mandat european de arestare, dar judecătorii au decis ca el să nu mai fie extrădat

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Girov, judeţul

Neamţ, care fusese arestat în baza unui mandat european de arestare, nu va mai fi extrădat în Italia. Autorităţile judiciare străine îl „cereau“ deoarece era acuzat de violenţă în familie, el agresându-şi femeia cu care convieţuia. 

A fost arestat provizoriu în România, însă nu va mai fi trimis în Italia deoarece, între timp, fusese condamnat la 2 ani şi 9 luni de închisoare. În aceste condiţii, magistraţii de la Curtea de Apel Bacău au respins cererea autorităţilor străine, Parchetul de pe lângă Tribunalul Trieste de executare a mandatului european de arestare. 

Pe cale de consecinţă, zilele trecute, judecătorii de la instanţa menţionată au recunoscut sentinţa definitivă emisă de omologii italieni şi l-au trimis pe nemţean să execute pedeapsa privativă de libertate într-un penitenciar autohton. Fapta de care a fost acuzat Daniel Andrei Chiroschi a avut loc în urmă cu 6 ani. 

„Recunoaşte, pe cale incidentală, hotarârea Tribunalul Trieste în data de 11.05.2016 (...) definitivă în data de 18.07.2020, prin care persoana solicitată, Chiroschi Daniel Andrei, a fost condamnată la

pedeapsa de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de leziuni corporale în dauna membrilor familiei/convieţuitorilor, în formă continuată“, conform Curţii de Apel Bacău. 

Judecătorii au mai arătat în minuta deciziei că fapta comisă în Italia de acuzat este incriminată de legea penală română prin infracţiunea de violenţă în familie sub formă de loviri şi alte violenţe în formă continuată. Din pedeapsa de executat, magistraţii au scăzut perioada de reţinere şi arest preventiv în România, de pe data de 21 septembrie 2021, la zi. 

Mandatul de arestare internaţională a fost pus în executare de poliţişti pe 21 septembrie a acestui an, persoana căutată fiind identificată la domiciliul din localitatea menţionată. Din cercetări a reieşit că, în 2015, aflându-se în Italia, pe fondul unor neînţelegeri familiale, a exercitat acte de violenţă asupra concubinei sale, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 25 de zile îngrijiri medicale. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Caz neverosimil! Vânător sfâşiat de urs, deşi a tras cu arma în sălbăticiune

Un român s-a legat în lanţuri la Curtea de Casaţie din Roma: „Avocaţii, nişte trântori, mai urmează să mă împuşte“ VIDEO

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite