arestari - ultimele știri
Recentele arestări ale spionilor chinezi și ruși reprezintă doar vârful aisbergului, deoarece se crede că alte sute de agenți acționează în Germania.
O adunare organizată în centrul Londrei pentru a celebra Ziua Sfântului Gheorghe, patronul spiritual al Angliei, s-a transformat în violență în urma unei încăierări cu polițiștii metropolitani, care au făcut şi şase arestări.
Șapte persoane au fost arestate vineri de oamenii legii din Turcia. Acestea sunt acuzate că au vândut informații serviciului secret israelian Mossad, informează agenția Anadolu, preluată de dpa.
Autorităţile au făcut primele arestări în legătură cu cele două atacuri cu bombă comise miercuri în Iran care s-au soldat cu moartea a peste 80 de persoane, a anunţat vineri ministrul de interne Ahmad Wahidi, relatează dpa, citată de Agerpres..
O amplă operațiune de poliție a avut loc în Franța și în alte state europene pentru a destructura o rețea de pornografie infantilă. Au fost reținute 31 de persoane, la jumătatea lunii noiembrie.
Poliția italiană și FBI au organizat miercuri una dintre cele mai mari operațiuni împotriva clanurilor mafiote din Palermo și New York. Un număr de 17 persoane suspectate că aparțin sau ar avea legături cu afacerile necurate ale familiilor de temut au fost arestate.
Șeful Ministerului Afacerilor Interne a decis anterior să consolideze securitatea sinagogilor, a instituțiilor de învățământ evreiești, a centrelor comunitare și a altor facilități similare.
Guvernul grec a luat măsuri drastice după ce mișcarea civică „Plaje Publice Libere“ a început să se răspândească în întreaga țară.
Magistrații Tribunalului Neamț au decis arestarea a trei suspecți în cazul tinerei din Bucureşti, decedată după o hemoragie genitală care a survenit în casa amicului. Decizia nu este definitivă.
Protestele din Franța au scăpat cu totul de sub control. Manifestanții au încercat să incendieze locuința primarului unui oraș de lângă Paris. Peste noapte, ei au aruncat cu materiale explozive asupra soției și copiilor oficialului, care fugeau.
Alte 22 de trupuri neînsuflețite au fost descoperite, sâmbătă, în gropile comune ce au legătură cu un cult religios din Kenya. Sute de oameni, membrii ai unei secte, își dădeau întâlnire într-o pădure din sud-estul Kenyei, unde se înfometau, pentru a-l putea întâlni pe mântuitorul Iisus Hristos.
Doi japonezi au fost arestați la Osaka pentru obstrucționarea afacerilor după ce și-au folosit bețișoarele pentru a mânca ghimbir murat dintr-un recipient destinat tuturor clienților în timp ce se aflau într-un restaurant. Ei sunt acuzați de "terorism sushi".
Cel puţin 19 funcţionari publici au fost arestaţi în Venezuela în cadrul "cruciadei" anticorupţie care l-a doborât pe ministrul petrolului, a anunţat marţi preşedintele parlamentului Jorge Rodriguez, în cursul unei şedinţe dedicate cazului, notează AFP.
Douăsprezece persoane din sectorul construcţiilor au fost arestate în Turcia după prăbuşirea a mii de clădiri în sudul ţării în urma seismului de luni, au relatat sâmbătă media locale, citate de AFP.
Cel puţin 45 de persoane ucise în atacul rusesc cu rachete asupra oraşului ucrainean Dnipro, potrivit unor activişti pentru drepturi civile.
Suporterii Craiovei, evacuaţi şi reţinuţi pe stadionul din Lubin. Fanii gazdelor le-au luat apărarea
Şi bătuţi, şi cu banii luaţi. CS Universitatea a fost învinsă cu 1-0 de Zorya, în turul III al Conference League, în meciul disputat în Polonia, la Lubin. Cum asta nu a fost de ajuns, fanii oltenii au avut de tras din cauza excesului de zel al forţel...
Poliţia canadiană a anunţat, luni, multiple atacuri armate, într-o suburbie din Vancouver, ale căror victime au fost persoane fără adăpost, şi a precizat că un suspect se află în arest, relatează The Associated Press.
Primul laborator de extragere secundară a cocainei descoperit în România a fost identificat de poliţişti într-o cabană izolată din judeţul Bihor, unde drogul era extras din cafea, pe cale chimică. Valoarea de piaţă a cocainei descoperite este de apro...
Poliţia turcă a intervenit, duminică, cu brutalitate împotriva participanţilor la Marşul mândriei LGBTQ+ la Istanbul şi a arestat fără menajamente peste 200 de persoane, militanţi şi jurnalişti deopotrivă, între care şi un fotoreporter al AFP. Înaint...
Opt persoane au fost arestate în urma un atac brutal asupra unui grup de femei într-un restaurant din China, a anunţat sâmbătă Poliţia, într-un caz care a stârnit furie cu privire la actele violente comise de bărbaţi, relatează Le Figaro.
Numărul persoanelor în amplul caz de corupţie de la Ambulanţa Neamţ creşte pe măsură ce procurorii înaintează în ancheta pentru dare şi luare de mită
În motivarea arestării unor angajaţi de la Ambulanţa Neamţ, care sunt acuzaţi de dare de mită, judecătorii au arătat că inculpaţii au fost nesinceri, dând dovadă de „perseverenţă infracţională“.
După cum reiese din motivarea deciziilor de arestare, la percheziţiile efectuate în acest dosar de corupţie au fost descoperite mari sume în euro şi lei
Direcţia Naţională Anticorupţie a operat alte opt reţineri în cazul concursurilor măsluite de la Ambulanţa Neamţ, directorul şi două asistente fiind deja arestaţi.
Poliţia a arestat marţi, în Armenia, aproape 300 de manifestanţi din opoziţie, care voiau să blocheze străzi la Erevan, teatrul unor manifestaţii împotriva premierului Nikol Paşinian care durează de o lună, relatează AFP.
Doi bărbaţi din Iveşti au fost arestaţi pentru 30 zile, sub acuzaţia de încăierare în formă agravantă, în urma conflictului armat de la Iveşti, judeţul Galaţi. Şapte persoane au fost rănite, dintre care trei sunt în stare gravă la Spitalul Judeţean G...
Artizanii unei afaceri ilicite cu tutun au fost arestaţi pentru că au înfiinţat o fabrică de ţigări. Planurile de a obţine profit au fost date peste cap de procurorii DIICOT.
Vladimir Putin ia în considerare „părerea minorităţii care nu este de acord cu operaţiunea specială a Federaţiei Ruse în Ucraina”, dar îşi doreşte ca „aceşti oameni să conştientizeze ce se întâmplă”, conform declaraţiei lui Dmitri Peskov, secretarul ...
Ruşii au protestat împotriva războiului din Ucraina. Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că persoanele nemulţumite nu au dreptul să protesteze dacă nu au permisiunea autorităilor.
După schimbarea şefului Poliţiei din Ottawa, au apărut şi primele arestări în rândul liderilor demonstranţilor care paralizează de trei săptămâni transportul în capitala Canadei.
Procurorii din Neamţ au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a trei inculpaţi, ei fiind acuzaţi de provocarea unui prejudiciu consistent.
Operaţiunea de „combatere a terorismului” pentru restabilirea ordinii în ţară continuă, a spus ministrul Afacerilor Interne al Republicii, Yerlan Turgumbayev. Poliţia din Kazahstan a reţinut aproximativ 300 de persoane în timp ce încercau să treacă g...
Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a promis miercuri un răspuns „ferm“ la tulburările fără precedent care zguduie această ţară din Asia Centrală, în cursul cărora manifestanţii au luat cu asalt şi incendiat clădiri guvernamentale, relat...
874 de maşini au fost incendiate în Franţa în noaptea de Revelion şi 441 de persoane au fost audiate, reprezentanţii poliţiei spunând că este un bilanţ mult mai mic decât cel înregistrat în urmă cu doi ani, scrie Le Parisien
Cercetările într-un caz de contrabandă s-au finalizat cu punerea sun acuzare a opt persoane, la percheziţii find descoperite zeci de mii de pachete de ţigări
În timp ce ministrul de Interne, Lucian Bode, ameninţă că toţi cei care au certificate de vaccinare fictive vor merge la închisoare, în Prahova falsificatorii de astfel de documente nici măcar nu au fost arestaţi.
Membrii unui grup infracţional organizat au obţinut subvenţii în valoare de sute de mii de euro, băieţii deştepţi fiind arestaţi pentru angajări fictive.
Judecătoria Brăila a operat primele arestări în cazul scandalului uriaş şi a bătăii la care au participat numeroase persoane în apropierea unei staţii peco din localitate. Unul dintre protagoniştii încăierării a provocat un accident rutier, în încerc...
Cinci dintre cele şase persoane care ar fi fost implicate în răpirea unei fete de 14 ani au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Faţă de unul dintre bărbaţi, a fost luată măsura arestului la domiciliu. Răpitorul şi victima sunt rude.
Zece persoane, între care şi patronii unor cluburi unde se consuma cocaină şi ecstasy, au fost trimise în judecată, parte dintre traficanţi comiţând fapte penale şi în străinătate.
Unul dintre acuzaţii din dosarul a doi patroni de cluburi de fiţe, care organizau petreceri cu droguri, a fost învoit să părăsească arestul pentru a se căsători
Zeci de arestări au avut loc în întreaga Franţă, la manifestaţiile împotriva paşaportului sanitar la care au luat parte peste 200.000 de persoane, a informat Ministerul francez de Interne, citat de AFP.
Un fost redactor-şef al Apple Daily, tabloid prodemocraţie din Hong Kong recent închis, a fost arestat miercuri dimineaţă, a anunţat Poliţia, într-un context de preluare a presei în fosta colinie britanică, scrie AFP.
Autoriţăţile de la Minsk, Moscova şi Ankara au continuat nestingherite arestarea militanţilor opoziţiei, în ciuda presiunilor occidentale şi a ameninţărilor cu noi sancţiuni. Mai mult, Lukaşenko, Putin şi Erdogan au trecut la ameninâţări.
Au fost reţinuţi doi dintre bărbaţii implicaţi în revolta de miercuri din piaţa agroalimentară de la Matca, judeţul Galaţi. Ei au fost reţinuti pentru 24 de ore sub acuzaţia de ultraj de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci....
După descinderileDIICOT în două cluburi de fiţe unde se consumau droguri la show-uri, poliţiştii au stabilit şi „note de plată“ pentru cei peste o sută de petrecăreţi
Poliţia belgiană a arestat 132 de persoane, sâmbătă, în timpul dispersării unui miting împotriva restricţiilor de sănătate dintr-un parc din Bruxelles, care a fost interzis de autorităţi, potrivit unui bilanţ oficial publicat duminică, informează AFP...
Poliţia turcă a arestat, sâmbătă, zeci de persoane care încercau să defileze de 1 Mai la Istanbul, în ciuda unei interdicţii de a manifesta impusă din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit AFP.
Doi militari bulgari au fost arestaţi pentru furnizare de informaţii clasificate unui stat străin, a anunţat vineri Ministerul Apărării de la Sofia într-un scurt comunicat.
Premierul australian Scott Morrison a fost vaccinat, duminică, la Sydney, împotriva coronavirusului, el făcând parte din primul grup imunizat în Australia. Mai mulţi activişti anti-vaccin au fost arestaţi sâmbătă, la Melbourne.
În Rusia, peste 5. 000 de persoane au fost reţinute duminică, în timpul celui de al doilea val de proteste în sprijinul opozantului Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie preventivă din 17 ianuarie. Au fost cele mai mari, geografic vorbind, proteste din...
Ministerul rus de Externe a acuzat Statele Unite de "ingerinţă flagrantă" în afacerile sale interne după ce secretarul de stat Antony Blinken a condamnat duminică represiunea Moscovei împotriva protestatarilor anti-guvernamentali care au ieşit în str...
Susţinătorii lui Aleksei Navalnîi au manifestat în oraşe de pe întreg teritoriul Rusiei, pentru a doua săptămână de proteste masive în toată ţara pentru eliberarea celui mai dur critic al preşedintelui Vladimir Putin.
O scenă care s-a viralizat pe diferite reţele de socializare a fost surprinsă în timpul protestelor pentru eliberarea lui Aleksei Navalnîi din Rusia.
Pe parcursul anului trecut, au avut loc o serie de acţiuni de amploare în Italia şi România, cu descinderi în Genova şi Hackerville – oraşul Râmnicu Vâlcea, într-un dosar de spălare de bani de milioane de euro, în spatele căreia există o grupare peri...
Galerie foto adevarul.ro: Fraude informatice şi spălare de bani - 20 de milioane de euro în România şi Italia cu implicaţii Hackerville şi Camorra
Dovezile descoperite până acum, inclusiv arme şi tactici văzute pe camerele de supraveghere, sugerează un nivel de planificare care i-a determinat pe anchetatori să creadă că atacul asupra Capitoliei SUA nu a fost doar un protest care a scăpat de sub...
Pupitrul preşedintei Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a reapărut la Capitoliu, la o săptămână după ce a fost furat, în timpul evenimentelor violente care au avut loc la 6 ianuarie în Congresul american, relatează AFP.