Zona Gării de Nord este ca după bombardament

Nici măcar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când a constituit obiectiv principal de bombardament din partea aviaţiei americane, care arunca bombe şi noaptea şi ziua asupra Bucureştiului, Gara de Nord şi cartierele adiacente acesteia nu au arătat mai ruinate ca în 2016.

Case de locuit, clădiri cu arhitectură specifică secolelor XIX şi XX, construcţii cu însemnătate în trecut pentru bucureşteni, hoteluri, cinematografe, palate, case boiereşti, pieţe-ca Piaţa Matache-ateliere meşteşugăreşti, cârciumi, prăvălii au dispărut cu totul, iar cele care au rezistat timpului şi oamenilor sunt într-o stare de degradare extrem de avansată.

Doamne fereşte de un cutremur, că va fi prăpăd în zonă, mai ales că unele ruine sunt şi locuite. Dar, la starea deplorabilă în care se află, şi fără cutremur, la trecerea unui tramvai, autovehicul sau la un vânt mai puternic ruinele respective pot cădea cu mare uşurinţă la pământ şi provoca victime. În aceste cartiere de proximitate ale Gării de Nord, contrastul dintre vechi şi nou este foarte mare, lângă ruinele clădirilor care încă mai stau la verticală sau construit clădiri moderne, multe dintre ele din sticlă.

Una dintre cele mai celebre şi pitoreşti zone ale Capitalei era în urmă cu 25-30 de ani, zona Gării de Nord. Cu o lume pestriţă, formată din oameni veniţi din toate colţurile ţării, Gara de Nord era locul de debarcare în Bucureşti, a sute, mii, zeci de mii sau chiar milioane de oameni, de-a lungul deceniilor trecute, veniţi cu trenul, cu speranţe, încrezători sau temători în şansele lor de a-şi crea un destin mai bun. Unii dintre ei au reuşit, alţii au eşuat. Asta-i viaţa.

După 1989, Gara de Nord a devenit cunoscută nu doar în România, ci şi peste hotare, prin copiii străzii veniţi cu trenurile din ţară, botezaţi ad-hoc ”aurolaci”, de la substanţele pe care le consumau, care au constituit o faună umană de nedescris, aceşti bătuţi ai sorţii găsindu-şi adăpost în canalele subterane, ce le-au devenit ”case”. Această faună şi imagine de nedescris a atras şi atenţia pedofililor internaţionali, unii dintre ei venind România doar pentru a găsi şi abuza victime din rândul tinerilor fără căpătâi. Acum, fenomenul ”aurolacilor” de la gară s-a restrâns foarte mult, insuficient însă pentru a fi eradicat în totalitate. Chiar zilele trecute, a fost un incendiu într-unul dintre canalele locuite de copii străzii, din fericire fără victime umane.

Să facem un exerciţiu de imaginaţie, punându-ne în postura unor turişti străini, care între două trenuri, doresc să facă un tur al zonei  Gării de Nord, pentru a cunoaşte mai bine Capitala europeană a României, Bucureştiul anului 2016. Încă de pe peron sunt întâmpinaţi de ruinele clădirii CFR-ului, dar şi de Muzeul CFR, unde pot vedea, foarte ieftin, dar unde filmarea şi fotografierea sunt scumpe, ce a mai rămas din istoria celei de-a doua armate a ţării, cum era denumită armata feroviarilor în trecut.

În faţa gării, turiştii sunt întâmpinaţi de cele mai frumoase şi inofensive gazde bucureştene, porumbeii, în număr mare, care sunt foarte prietenoşi, fiind hrăniţi atât de călători, cât şi de bucureşteni, dar în special de oamenii sărmani, fără adăpost. Porumbeii sunt singura imagine pozitivă şi atractivă a acestei zone emblemă a României.

Peste drum de gară, oaspeţii străini nu se pot caza la Hotelul Dunărea, aflat în ruină, decât dacă sunt amatori de senzaţii tari, riscându-şi viaţa, sau doresc puterea, după cum promite banerul de actualitate al celui mai mare partid politic din ţara noastră: ”În sectorul 1, PSD îţi dă puterea!” Mai departe, turiştii străini sau chiar români pot viziona filmul ruinelor unui cinematograf celebru în epocă, dar fără să se apropie prea mult ca nu cumva zidurile bătrâne să cadă peste ei de la zgomotul aparatelor de fotografiat şi filmat sau al vechiculelor care trec pe lângă ele.

Slalomând cu grijă pentru a nu rămâne cu amintiri româneşti, rău mirositoare pe pantofi, gunoaie şi mizerii, la câteva zeci de metri, pot afla de la locatari cu ştate vechi, cum este să supravieţuieşti printre ruine. Ruinele locuite se depistează uşor, luându-te doar după rufele agăţate la uscat. Alături, poate fi admirat locul unde a fost Piaţa Matache, monument istoric, ras de pe faţa pământului de un primar general care are probleme cu legea. Pe o străduţă laterală, se găsesc inscripţii „antice”, care amintesc că acolo au funcţionat ateliere, magazine, prăvălii, iar o reminiscenţă a acestora prezintă încă, la vânzare, pe trotuar, vechituri, printre care şi un alambic de făcut ţuica.

Sătui şi obosiţi de vizita în cel mai mare şi frumos oraş al României, turiştii străini se vor întoarce la gară, vor urca într-un tren şi îşi vor lua val vârtej valea, ducând cu ei peste hotare imaginea de neuitat a ţării noastre şi a românilor, hotărâţi să povestească şi altora ce vacanţă frumoasă au avut aici.

Chiar dacă nu a început oficial, campania electorală este în toi. Candidaţi şi doritori de a fi aleşi sunt peste măsură. Promisiunile sunt gârlă pentru popor, vor fi şi mai multe. Fiecare partid, fie că are trei membri sau milioane de oameni înregimentaţi, promite câte-n lună şi stele, marea cu sarea şi mai ales PUTEREA. Când ieşi din Gara de Nord, prima imagine o reprezintă banerul electoral, agăţat pe nişte ruine celebre. Mesajul banerului este în totală contradicţie cu mesajul ruinelor. Frumoasă ţară avem, păcat că-i locuită!

Mai multe fotografii sugestive,  cu zona calamitată a Gării de Nord puteţi vedea în fotoreportajul de mai jos, un gen jurnalistic pe cale de dispariţie în presa românească: