Zarurile lui Tudorel Toader (II)
0Râul Rubicon reprezintă graniţa care delimitează două lumi diferite, care pot fi şi opuse, ca în cazul graniţelor dintre statele aflate în conflict. Nicolae Titulescu vorbea cândva despre „spiritualizarea graniţelor“, el fiind implicat direct în trasarea graniţei dintre România Mare şi Ungaria, în conflict cu contele Apponyi. Acest proces de „spiritualizare a graniţelor“ se petrece chiar azi, la nivelul Europei.
Pentru o integrare deplină, România trebuie să mai treacă doar graniţa Schengen. Dar, cele două graniţe sunt spaţiale şi statale. Rubiconul, ca graniţă, are şi alte înţelesuri, mai puţin vizibile, dar esenţiale. Un echivalent al lui este „Linia roşie“, în înţelesul acreditat de Frans Timmermans. Această „Linie roşie“ delimitează între societăţile democratice, pe de o parte, şi cele non-democratice, pseudo-democratice, şi chiar anti-democratice, respectiv cu tendinţe dictatoriale („iliberare“, în formularea lui Cristian Pîrvulescu). Despre OUG-urile lui Tudorel Toader, apărute ca un serial ştiinţifico-fantastic (unul de groază) putem spune că trec Rubiconul sau că încalcă „Linia roşie“.
Conceptul de OUG este reglementat în Constituţie (Art.115). Felul în care este înţeles şi aplicat ne poate prilejui câteva observaţii. Ordonanţa are legătură cu „Ordinul“ şi, potrivit unei axiome militare, „Ordinul se execută, nu se discută“. Apoi, „ordonanţa“ este şi subalternul ofiţerului, un fel de slujitor sau slugă al lui. Acesta îi curăţă de praf epoleţii sau cizmele şi îi acoperă toate matrapazlâcurile, fie ele administrative, financiare, erotice, sau de alt ordin. În compoziţia unei OUG, urmează „urgenţa“. Constituţia defineşte această componentă. Este vorba de situaţii de excepţie, cu un caracter foarte grav: „4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora“. Se subînţelege - potrivit bunului-simţ al gândirii - că este vorba de situaţii grave pentru colectivitate, cum sunt cutremurile, inundaţiile sau pericolul invadării ţării de către neo-barbari. Unde este urgenţa OUG-urilor lui Tudorel Toader!? Ea este cam pe acolo pe unde este şi înţelesul pe care Călin Popescu Tăriceanu îl conferă oportunităţii, pe care o confundă cu oportunismul. Îl putem întreba pe Tăriceanu: a începe discursul în faţa UDMR cu mai multe fraze în limba maghiară ţine oare de oportunitate sau de oportunism!? Şi urgenţele lui Tudorel Toader ţin de nişte nevoi oportuniste, în favoarea dosarelor lui Liviu Dragnea şi a celor de o seamă cu el, nu de nişte urgenţe autentic naţionale.
Tudorel Toader foloseşte un limbaj bombastic, hipersofisticat, încât nu doar oamenii de rând, cu liceu, ci nici specialiştii nu înţeleg întotdeauna despre ce este vorba. Din textele şi subtextul acestora s-a degajat o idee. Cică nu dânsul este autorul efectiv al Ordonanţelor, întrucât dânsul le-a conceput, le-a schiţat, le-a elaborat în formă de Proiecte, dar nu dânsul, ci Guvernul a decis publicarea şi aplicarea lor (urgentă). În limbajul metaforei folosite, Tudorel Toader aruncă zarurile, Guvernul trebuie să rezolve efectele lor imprevizibile. De unde şi continua succesiune a Ordonanţelorcorectare a corecţiei. O astfel de subtilitate psihologico-lingvistică te poate lăsa cu gura căscată. Analogic vorbind, nu judecătorul care a trimis la execuţia finală un om nevinovat, este răspunzător, ci călăul care i-a tăiat capul. Cu o astfel de „logică“ şi călăul poate spune că vinovată şi responsabilă este securea, cel mult mâna lui, dar nu el ca persoană. Deşi profesor universitar, fostul procuror comunist nu face distincţia elementară dintre „răspundere“ şi „responsabilitate“. Simplu şi clar: răspunderea este juridică, responsabilitatea este morală. Iar dacă nu este răspunzător juridic pentru conceperea Ordonanţelor, este responsabil moral pentru cursul şi efectele acestora.
PS. În şirul Ordonanţelor, pe creasta valului este acum Ordonanţa 7, una de cruce şi de răscruce, asupra căreia vom reveni în detaliu.