Spirala intoleranţei

Titlul l-am împrumutat de la articolul publicat în „Adevărul” referitor la marcarea Zilei Romilor în care se scrie, reluându-se o declaraţie a lui Csaba Asztalos, preşedintele CNCD:

„În România există o spirală în care intoleranţa este în creştere nu numai faţă de romi, ci şi faţă de musulmani, dar şi faţă de persoanele cu dizabilităţi”.

Este o realitate, numai că în această declaraţie se omite un aspect foarte sensibil: intoleranţa faţă de evrei. Să precizăm: în România, la cele mai înalte niveluri s-a adoptat o poziţie corectă în ce priveşte antisemitismul sau negarea Holocaustului, toate guvernele de după 1989 şi-au asumat răspunderea faţă de prigonirea evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial, în acest an România a preluat preşedinţia IHRA, organismul internaţional care se ocupă de educaţia Holocaustului, preşedintele Iohannis promite un Muzeu al Istoriei Evreilor. Sunt aspecte lăudabile.

Dar dacă mergem mai în profunzime, în conştiinţa publică descoperim altfel de atitudini. Nu mai departe de cele din Parlament, care a acceptat să figureze în Consiliul de administraţie al televiziunii publice o persoană care s-a declarat clar simpatizantă a ideologiei legionare. Scandalul făcut în jurul legii 217, pe care unii nu au înţeleles-o, iar alţii nu au vrut să o înţeleagă şi au dat interpretări unilaterale în ceea ce priveşte scopul urmărit, o lege cu dimensiuni europene, a determinat, din păcate, creşterea acelei spirale a intoleranţei amintite anterior. Şi aici aş da două exemple, iar primul se încadrează perfect în destinaţia legii 217 de sancţionare a celor care neagă Holocaustul.

„Holocaustul, cea mai mare minciună din istoria Lumii“

Pe 8 aprilie, la librăria Mihai Eminescu (din buricul Bucureştiului, vizitată frecvent de doritorii de literatură bună) a fost lansată cartea „Holocaustul. Gogoriţa diabolică“ – Extorcarea de „bani de Holocaust“ de Vasile I. Zărnescu. Autorul nu numai că neagă Holocaustul, dar redă o imagine fantasmagorică a lagărelor de concentrare prin care jigneşte memoria tuturor celor care au murit acolo, evrei şi neevrei deopotrivă. Voi da un singur citat (şi sincer să spun, nu aş fi vrut să fac acest lucru deoarece fac o reclamă gratuită autorului) care demonstrează clar cele spuse anterior:

„Auschwitz-ul, Treblinka, Dachau şi celelalte „lagăre” erau, de fapt, un fel de falanstere sau chibuţuri internaţional-socialiste, de care nemţii erau mândri până la urechi, unde îşi conduceau oaspeţii veniţi de pretutindeni pentru a vedea ceea ce părea de necrezut: deţinuţii germani sau de alte naţionalităţi nu trăiau ca ocnaşii francezi din Guyana, nici ca sclavii din Gulagul sovietic, coloniile englezeşti sau închisorile americane gen Guantanamo, din Irak, Afganistan şi chiar de la noi, după unele persistente zvonuri. Fostele „lagăre” germane aveau moneda lor proprie, bulevarde, străzi, piscine, curăţenie exemplară, echipe sportive, apă caldă, apă rece, tot confortul modern, inclusiv bordel pentru oamenii muncii. Lagărele populate îndeosebi cu jidani erau administrate, în interior, de echipe de jidani, în care posibilitatea de a face „gheşefturi” era la ea acasă”.

Iar pe copertă autorul a scris: „Holocaustul este cea mai mare minciună din istoria Lumii”... „Eu demonstrez aici ca este cea mai mare escrocherie din istoria Universală”. (Aceste citate se regăsesc în scrisoarea trimisă Procurorului General al României de Marco Katz, directorul Centrului de Monitorizare şi Combatere a Antisemitismului din România).

Una dintre întrebările, nedumeririle mele, este cum s-a putut organiza o astfel de lansare şi care este răspunderea librăriei, a editurii care permit punerea în circulaţie a unor asemenea cărţi. Un cititor de bun simţ nu poate să spună altceva decât că autorul are o imaginaţie bolnăvicioasă, astfel de afirmaţii nu au făcut nici măcar criminalii nazişti condamnaţi la Nurnberg. Dar să nu uităm: cele scrise în această carte ar putea influenţa gândirea tinerilor care, practic, nu ştiu mai nimic despre Holocaust deoarece obiectul de studiu Istoria evreilor şi Holocaustul este opţional.

Pericolul antisemitismului de pe Internet

Pentru cei care au atacat legea 217 vreau să repet: nu marii scriitori, intelectuali români care în tinereţe au cochetat cu legionarismul sunt ţintele, ci scrieri de acest fel care susţin teze foarte uşor de acceptat de către cei foarte mulţi care habar nu au ce a fost Holocaustul. Şi ca să ilustrez o altă idee - antisemitismul promovat de forumurile de pe Internet - aş vrea să vă dau un alt exemplu.

Cu prilejul vizitei preşedintelui Iohannis în SUA, Ambasada Română a organizat o întâlnire cu diaspora românească. Unul dintre participanţi a scris în revista pe internet „Baabel” o relatare despre acest eveniment în care laudă, printre altele, modul în care a fost organizată recepţia şi posibilitatea oferită de a se întâlni cu preşedintele României. Articolul a fost preluat de Evenimentul Zilei. Comentariile forumiştilor nu s-au referit deloc la evenimentul propiu zis ci la... autorul articolului care se numeşte Mike Klein. Bineînţeles, s-a comentat cu răutate originea acestuia, că nu este român, că s-a dus acolo numai să profite de bufetul organizat cu acest prilej. Faptul că era vorba de un român care susţine activitatea Ambasadei, că respectiva persoană - deşi plecată de mulţi ani în Statele Unite, unde a făcut o carieră mai mult decât onorabilă şi nu are nevoie de bufetul ambasadei - sprijină diferite fundaţii din România, date care s-ar fi putut afla dacă cei care participă la forum s-ar fi uitat pe Internet, nu a contat. A contat că-l chema Klein şi că era evreu (deşi putea fi după nume şi neamţ).

Istoria religiilor, necesară

Suntem la peste 25 de ani după Revoluţie, când, potrivit opiniei generale, România a devenit o ţară care a adoptat principiile democratice ale toleranţei (deşi nu-mi place cuvântul), ale drepturilor omului, este membră a NATO şi UE şi nu ar fi fost primită dacă nu s-ar fi raliat acestor principii. Din păcate, ele nu au reuşit să pătrundă în conştiinţa, în mentalul colectiv.

În contextul situaţiei internaţionale actuale, câştigă din ce în ce mai mult teren populismul, intoleranţa şi extremismele. Într-o oarecare măsură, acest pericol ar putea paşte şi România. Ce se poate face? Cred că mijlocul cel mai eficient (şi nu sunt originală în ceea ce voi spune) este educaţia, fiindcă în perspectivă trebuie să ne gândim la tineri. O educaţie care să cultive înţelegerea printre oameni şi să accepte diferenţele - de rasă, cultură, religie. Da, la şcoală copiii trebuie să înveţe istoria religiilor, să afle înrudirea între cele trei mari religii monoteiste – iudaismul, creştinismul şi islamul, iar predarea religiei propriu zise să fie realizată de instituţiile de cult respective, în aşa zisele şcoli de duminică existente peste tot în Europa.

Sunt departe a a fi epuizat instrumentele care ar schimba mentalul colectiv cu privire la cei care trăiesc alături de noi, dar sunt altfel decât noi. Cele scrise aici reprezintă o părticică din eforturile care ar trebui depuse pentru a anihila ceea ce am numit spirala intoleranţei.