Singurele cinci minute de suferinţă ale vieţii
0
Mă gândesc de vreo 5 zile la cartea lui Vlad Zografi, „Efectele secundare ale vieţii“ (Editura Humanitas). Am citit-o ca pe un roman şi m-am prins un pic cam târziu că grila mea e incorectă. De fapt ar fi trebuit să iau aminte la modul serios la sfatul Ioanei Pârvulescu de pe copertă: „Nu citiţi această carte, ci ascultaţi-o aşa cum se ascultă muzica: este o simfonie contemporană“.
Se dau cinci personaje: o jurnalistă, o tipă care lucrează în publicitate, un savant, un psihiatru şi un autist. Fiecare intră în scenă pe rând, îşi spune monologul, iese şi lasă locul celuilalt personaj. Împreună, pentru o vreme, poveştile lor se suprapun pe alocuri, se dezvăluie una alteia, se completează. Fiecare personaj are propriul său adevăr, dar toate ţes acelaşi scenariu, ca într-un soi de „Zgomotul şi furia“ autohton. Cei cinci, puşi în aceeaşi grămadă, par a fi oglinda fidelă a unui singur corp: „omul modern“. Sunt nefericiţi, sunt încrezători, sunt singuri, sunt superficiali, sunt de succes, sunt maniaci, sunt extraordinari şi sunt speriaţi, sunt obsedaţi, obosiţi, coruptibili şi nepăsători, sunt influenţi şi se lasă influenţaţi, sunt uşor de doborât.
Este o istorie a prezentului – pe fundal trec nume de politicieni, tragedii naţionale, incendiul de la Colectiv, atentate teroriste, apar în discuţie eternele probleme ale românului care vrea să plece „afară“, dar şi ale celui căruia „i-a ajuns“ şi s-a întors la origini, pentru că aici mâncarea e mai bună, prietenii sunt drăguţi şi (la momentul acţiunii) încă se poate fuma în cafenele. Unii sunt autişti, alţii – doar depresivi, unii au sindromul burnout, alţii sunt vegetarieni, unii au fost părăsiţi şi şi-au făcut schimbări fizice drastice pentru a supravieţui, alţii sunt alcoolici, obsedaţi de sex sau, din contră, complet asexuali.
Într-o lume a extremelor, a încercărilor, a renunţărilor, a etalării ravisante a viciilor şi a slăbiciunilor, o propunere concretă de rezolvare a problemei micilor şi marilor drame vine tocmai din partea unui personaj încurcat în miezul lucrurilor, fratele autist. Într-unul din monologurile sale, el spune că ar fi mai bine ca toată suferinţa de pe parcursul unei vieţi să fie concentrată într-un interval foarte scurt, de cinci minute de exemplu, timp în care să suferi la limita morţii, cu condiţia ca acele cinci minute de suferinţă concentrată să fie singurele din decursul întregii tale vieţi. Pentru mine ăsta este un punct cheie al „piesei“ pe care Vlad Zografi o compune din amintirile noastre comune şi din jelaniile noastre ascunse, din fragilităţile noastre. Cred şi eu, la fel ca personajul autist, în utilitatea celor cinci minute imaginare. Ca şi el, şi eu am nevoie de ele.
Recunosc, pentru a înţelege mai bine cartea lui Zografi mi-a fost de mare ajutor un interviu pe care i l-a luat jurnalistul şi poetul Robert Şerban, interviu publicat în volumul „A cincea roată“ (tot la Editura Humanitas, dar în 2004). Am descoperit interviul fără să vreau şi l-am savurat. Aici Vlad Zografi dezvăluia că, pentru el, „romanul e un gen minor faţă de teatru. (…) O piesă, un spectacol e povestea lumii. Scena e lumea însăşi. Romanul e o felie de lume“.
Fără să devoalez mai multe din experimentul autorului, recomand cartea „Efectele secundare ale vieţii“, ca un cititor fanatic ce sunt, dezlegător de mistere şi căutător de lumi noi, consumator de suferinţă şi voyeur în zbuciumul altora. Nu contează că sunteţi pentru poezie, pentru proză sau pentru dramaturgie. Chiar dacă autorul a vrut sau nu, găsiţi destul din fiecare între paginile cărţii, trebuie doar să acceptaţi posibilitatea că un amestec al celor cinci personaje puteţi fi chiar voi.
Aflaţi mai multe despre cartea „Efectele secundare ale vieţii“ de Vlad Zografi.
Se încarcă comentariile...
