Să revenim la Traian Băsescu…
0
Vizita preşedintelui României Traian Băsescu la Chişinău, precedată, de altfel, de o serie de articole care ne-au sugerat idei despre eventuale declaraţii făcute la Chişinău, a fost una semnificativă în primul rând pentru că au fost clarificate o serie de aspecte ce încurajau diverse speculaţii.
Nu am să mă opresc pentru a analiza discursul (bine gândit, dar şi cu mici devieri) sau tehnicile limbajului nonverbal, care, credeţi-mă, m-au lăsat cu gura căscată. Au fost utilizate într-o aşa manieră încât deja, probabil, au devenit fireşti. Mulţi le cunosc, puţini însă ştiu să le utilizeze. Acest fapt poate într-o oarecare măsură explica popularitatea dlui Băsescu la Chişinău în rândul unor anumite categorii de persoane. Nu-mi amintesc să fi văzut ”călcându-se în picioare” după vreunul dintre politicienii noştri, unii dintre ei fiind nu mai puţin carismatici ca liderul de la Cotroceni.
Cel puţin eu am desprins trei elemente, poate banale la prima vedere, dar care trebuie să stea la baza acţiunilor ulterioare, atât a autorităţilor Republica Moldova, cât şi a societăţii civile şi cetăţenilor de rând.
Deja e bine cunoscut faptul că moldovenii sunt pe locul întâi la jeluit şi plasarea sarcinilor pe spatele altora.
Fiind la consulatul României, o domniţă se lamenta în privinţa condiţiilor proaste oferite de consulat. Nu ştiam că rolul consulului este de a avea grijă de respectarea rândurilor, oferirea serviciilor de notariat şi îndeplinirea formularelor. Cred eu, odată venit, ar trebui să ai bunul-simţ să respecţi rândul, să prezinţi documentele necesare şi pur şi simplu să aştepţi liniştit. Ei, când vor fi respectate aceste trei lucruri să vedeţi că aer va fi suficient, timpul se va scurge mai repede, iar cozile vor fi practic de neobservat.
Cam la fel e şi cu întrebarea când vor ajunge cele 100 de milioane, oferite Republicii Moldova de către România în 2010. Răspunsurile sunt diverse - de la românii nu au bani şi nu vor să recunoască, până la au fost doar promisiuni deşarte. Dar haideţi să reformulăm întrebarea - a venit Republica Moldova cu propuneri viabile, proiecte sistematizate, proiecte ce ar viza, în primul rând, conexiunea pe diferite domenii a celor două state? Ce afacere de succes poţi avea dacă nu ai un business plan şi un studiu al pieţii? Nu poţi, la fel cum nu poţi primi nici asistenţă pentru proiecte ce nu există sau nu corespund anumitor criterii elementare. Ei uite atunci când Republica Moldova va veni cu ”pachetul de documente” în regulă, iar asistenţa va întârzia să apară, lamentările şi speculaţii vor căpăta o notă de adevăr.
Unii ar putea spune că inexistenţa proiectelor este doar o scuză ce explică lipsa asistenţei. Posibil, însă haideti mai întâi de toate să facem ordine în grădina noastră, iar apoi să ne ajutăm vecinul.
„Vecin”, nu întâmplător am folosit acest cuvânt ce nu trebuie neglijat, de altfel. Pe lângă „parteneriatul de sânge”, patrimoniul istoric, cultural şi lingvistic comun, România este statul ce oferă sprijin politic enorm Republicii Moldova în realizarea politicii interne şi externe. Fiind avocat al Moldovei la Bruxelles, România a fost cea care a creat grupul statelor membre prietene ale Republicii Moldova, astfel popularizând ideea parcursului european al RM precum şi facilitând perceperea imaginii pozitive a Republicii Moldova.
Facem noi oare tot ce ne stă în puteri pentru a valorifica la maxim experienţa României? Să nu uităm că România a trecut deja prin experienţa de pre-aderare şi aderare la UE, Acquis-ul comunitar este tradus în română, iar barierele lingvistice ce periclitează de obicei procesul de transfer de experienţă nu există. Noi vorbind aceeaşi limbă, limba română. Să nu uităm şi de importanţa de a percepe corect realităţile interne, România ar înţelege mai bine Republica Moldova decât Franţa sau Belgia.
Ştiu, o să ziceţi că astăzi puţini români sunt interesaţi de Republica Moldova, dar ce facem noi pentru a deveni interesanţi? Şi aici nu mă refer doar la români…
Şi trei, consens politic şi comunicare. Nu ne mişcăm nicăieri, fraţilor, dacă nu ştim ce vrem. Vrem în UE sau în Uniunea Euroasiatică. Ştim noi oare ce vrem? Avantajul tuturor statelor ce s-au integrat în UE din spaţiul post sovietic a fost consensul politic. Pe lângă aceasta, s-a lucrat nu doar cu mediul politic, ci şi cu cetăţenii de rând. Ce ştiu la noi despre UE? Mai nimic. De ce? Simplu, nu există nicio strategie de comunicare la nivel naţional şi cu atât mai puţin la nivel local. În schimb, ce ştim despre Uniunea Euroasiatică? Aparent, aproape tot, deşi ea nu există. Nu cred că trebuie să vă mai spun care proiect este de mai mare succes şi cine lucrează mai bine.
Şi în final, îi mulţumesc lui Traian Băsescu pentru că ne-a adus aminte încă odată ce avem de făcut şi la treabă. Până data viitoare…
Se încarcă comentariile...
