Să-i lăsăm în legea lor?

„Trebuie să mărturisesc că nu prea cred în legi”, spune împăratul roman Hadrian, personajul reconstituit literar de Marguerite Yourcenar, din izvoare istorice reale, în „Memoriile lui Hadrian”. Justificarea cezarului sună astfel: „Ele (legile – n.m.) se modifică mai încet decât obiceiurile; periculoase când întârzie în urma acestora, sunt și mai primejdioase când încearcă să le-o ia înainte. (...) Îmi propuneam ca scop prudenta abținere de la orice legiferare inutilă, limitarea la un mic grup de decizii înțelepte, promulgate cu fermitate”.

Prudenta abținere invocată de împăratul-personaj s-a pierdut în negurile istoriei, dar s-a menținut și chiar amplificat lipsa de încredere în legi. Poate și pentru că, în România zilelor noastre, există o aglomerare aproape sufocantă a spațiului legislativ. Potrivit răspunsului Consiliului Legislativ la o interpelare parlamentară, avem peste 25.000 de legi care au ajuns să se suprapună ori contrazică în anumite domenii sau care chiar nu mai pot fi aplicate. Mai exact, la data de 1 mai 2022 erau în vigoare sau neabrogate expres 17.072 de acte normative de bază, dar și 5.756 de legi și decrete legi, plus 1.183 de Ordonanțe de Urgență, 633 de Ordonanțe ale Guvernului și 9.199 de Hotărâri de Guvern. Impresionanta stivă legislativă cuprinde și acte normative din vremea regimului comunist, respectiv 55 de hotărâri ale Consiliului de Miniștri și 246 de decrete ale Consiliului de Stat, însă nu ele sunt cele mai „venerabile”! Le depășesc în etate câteva articole încă valabile din Codul de comerț adoptat în 10 mai 1887 (sic!). Alte vechituri, precum două legi din 1934, au fost și ele modificate mai recent, fiindcă nu se mai puteau aplica, la fel ca decretul din 1938 prin care legislația din Regat era extinsă și în Bucovina. Evident, o realitate istorică depășită.

Hățișul legislativ, în care chiar și juriștii se orientează cu dificultate, ca dovadă desele apeluri la Curtea Constituțională, ia continuu proporții, prin supralegiferare. Parlamentarii se întrec în a depune propuneri de modificare a unor acte normative, care – când nu se rătăcesc cu anii prin cotloanele forului legiuitor – sunt adoptate fără a se anula și prevederile vechi. Și uite-așa se ajunge la legi dublate sau care se bat cap în cap.

Iar această dezordine legislativă este complicată și mai mult de felul în care sunt scrise proiectele noi. Numai parcurgând câteva puncte de vedere ale Guvernului asupra unor asemenea propuneri, să zicem cele analizate în ședința din 31 august, constați necunoașterea (sau poate ignorarea?) de către inițiatori a Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Stau juriștii Guvernului să le explice prea-grăbiților parlamentari, bob cu bob, pe pagini întregi, ce greșeli au făcut în redactare. Unii nu nimeresc nici titlul corect și uită să precizeze exact articolul/articolele pe care îl/le vor modificat(e) dintr-o anume lege sau ordonanță. Alții au probleme nu doar de fond, ci și de formă, motiv pentru care Guvernul le semnalează că, „în acord cu art. 38 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, verbele se utilizează la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a se accentua caracterul imperativ al dispoziției respective” și că e incorect să folosească paranteze explicative. Consiliul Legislativ merge și mai departe și îi învață că enumerările trebuie să cuprindă literele alfabetului românesc „și nu liniuțe sau alte semne grafice”, atrăgându-le totodată atenția să separe cuvintele lipite din textul propus pentru art. 147 alin.1: „îndeplinireacriteriilor”, „efectuareatestelor”, „specificeși”, „prinexaminăricare” etc.

Iar alții reformulează, practic, reglementări deja existente, după cum constată Guvernul: „Învederăm faptul că există o serie de acte normative prin care s-a reglementat un astfel de suport alimentar. În măsura în care se apreciază că soluțiile legislative existente nu sunt suficiente, considerăm că ar fi fost mai indicată o intervenție expresă asupra respectivelor acte normative, în sensul completării corespunzătoare a ipotezelor care intră în conținutul normativ al acestor dispoziții, în caz contrar, s-ar crea un paralelism legislativ interzis de dispoziţiile Legii nr. 24/2000.”

De ce se redactează atâtea proiecte într-un mod nepotrivit? Chestionat de o publicație online pe această temă, dr. Bogdan Dima, conferențiar al Facultății de Drept din cadrul Universității din București și specialist în drept constituțional, a furnizat mai multe variante de răspuns, mergând de la accentul pus – chiar în pregătirea universitară – mai mult pe interpretarea legilor decât pe elaborarea lor (legistica formală) și până la graba unor aleși de a depune proiecte fără o documentare prealabilă solidă și fără a consulta aparatul tehnic disponibil în Parlament. Ca soluție, specialistul vedea doar creșterea calității oamenilor trimiși să facă legi. Care, după cum se vede, n-ar trebui lăsați în legea lor.