Recunoştinţa, bat-o vina

Studiile făcute de psihologi arată că oamenii simt mai multă fericire atunci când oferă, decât atunci când primesc. Pare ciudat? Nu credeţi? Atunci ce ar fi să încercaţi şi voi!

Recunoştinţa este un lucru aparent mic, chiar microscopic.  

De fapt, recunoştinţa este atât de insignifiantă încât mulţi dintre noi uităm cu desăvârşire să o folosim. Uităm să spunem "Mulţumesc" sau "Apreciez că ai făcut ..." sau "M-ai ajutat foarte mult făcând ...". 

Trecem prin viaţă focusa'i pe obiective, necazuri şi lipsă. Ne alarmăm la cel mai mic semn şi privim obstacole.  

În mod ciudat, dacă suntem întrebaţi, spunem că muncim pentru familiile noastre sau pentru libertatea noastră. Dar, tocmai pe ei în neglijăm, abuzăm, contestăm de prea multe ori pentru că ne încărcăm cu negativ în loc de pozitiv.  

Imaginaţi-vă însă cum ar fi o societate în care recunoştinţa ar fi folosită în mod uzual: în cuplu, în familie, între prieteni, cu copii, părinţii sau fraţii noştri. Oare cât ar creşte gradul de fericire în România? Oare cât ne-ar creşte încrederea în noi? ŞI ce consecinţe ar aduce asta? Poate mai mulţi oameni ar începe să aibă iniţiative. Poate notele elevilor s-ar îmbunătăţi. Poate  violenţa ar scădea.  

De ce suntem însă aşa?  

Să începem cu începutul. Acum zeci de mii de ani, oamenii aveau nevoie de atenţie sporită asupra lucrurilor negative: dacă un tigru dădea târcoale peşterii, trebuia să ştii!  

De fapt, diferenţa dintre viaţă şi moarte era trasată în funcţie de atenţia la LUCRURILE NEGATIVE din mediul exterior.  

Particularizând la cazul României, secolele de sclavagism "încununate" de cei 50 de ani de comunism, ne-au învăţat să fim panicaţi, speriaţi, dornici de acumulări financiare care să ne garanteze că o să avem mâncare, casă şi pământ noi, şi încă 3 generaţii care vin după. 

Când este întrebat despre recunoştinţă, românul de rând te priveşte cu uimire, încurcat şi parcă ruşinat. Cum adică, noi societatea Moromeţilor, să ne apreciem reciproc plusurile? Fugi, domn'le de aici!   

Mai exact, cine are timp de recunoştinţă în acest context potrivnic?  

Dar hai să nu rămânem la constatări şi să vedem ce anume putem face. Recunoştinţa este simplu de folosit şi nici nu costă.
 

•  Poţi începe folosind cuvântul "Mulţumesc" mai des: la magazin, la birou, acasă.  
•  Apoi, poţi urma pasul doi: apreciază în detaliu ce anume a făcut cineva pentru tine.  
•  Iar pasul trei este: spune-i persoanei respective cum te simţi datorită lucrului pe care l-a făcut.  

Dacă te simţi ciudat, neconfortabil, întreabă-te ce anume din tine nu rezonează cu această formă simplă de a iubi.  

Şi nu te păcăli, lipsa recunoştinţei are efecte grave! Căci fără ea, ne afundăm într-o groapă a nemulţumirii care are la baza ei şi alte structuri periculoase: lipsa de încredere, lipsa de respect, credinţa că toate merg spre mai rău, micşorarea viziunii către un viitor mai bun.  

Vedeţi, recunoştinţa nu se întâmplă de la şine. Ea este oferită şi crează reacţii pozitive sau nu este oferită şi, în lipsă, crează monstruozităţi.   

Deci, apucă-te de acum. Şi dacă nu ştii de unde să începi, îţi dau eu o idee: pe 24 August, Sâmbătă de la 11 poţi veni la Institutul pentru Fericire pentru  a ura un mesaj de recunoştinţă unei persoane dragi. Noi punem la bătaie fotograf, tablă şi îţi dăm poza în online să vadă direct persoana căreia îi adresezi mulţumirea ta.  

Mulţumesc că ai citit acest post şi că eşti preocupat de tine! Să ne "vedem" cu bine săptămâna viitoare!