O „Diasporă” ce a iubit independenţa şi cultura română

0
0

Astăzi diaspora românească suferă de fragmentare şi practică mai mult o cultură a resentimentului naţional. Curentul rece al străinătăţii nu pare să producă importante modificări românilor aflaţi astăzi peste graniţă şi nu pot decat să mă întristez constatând acest lucru.

Exilul a fost pentru români o adevarată operaţie pe viu care a afectat organicitatea poporului român dar nu a reuşit să-l dezbine. Astăzi valoarea unităţii în jurul unor idei naţionale sau în jurul unor valori este aproape pierdută.  Poate este pierdută această substanţă a diasporei românesti deoarece românii nu au gasit un model de referinţă, un model de stăruinţă care să se întindă peste veacuri.

Pentru ei, dar şi pentru românii care urmează să plece în străinătate  este bine să amintim   despre  românii  care şi-au răscumpărat  libertatea  cu preţul exilului menţinând vie flacăra valorilor tradiţionale şi culturale româneşti.

Multe  din memoriile şi relatările reprezentanţilor exilului sau scrierile unor istorici oferă imaginea unui exil care şi-a asumat responsabilitatea de a fi  „continuatorul valorilor şi libertăţilor  democratice româneşti în  Occident, concomitent cu delegitimarea  regimului comunist”.  Şi, nu puţine au fost personalităţile politice şi culturale care şi-au asumat acest rol de reprezentare şi informare a opiniei publice din Occident despre realităţile din ţară.  Însă pe lângă informarea despre ororile comunismului din ţară,  reprezentanţii exilului şi-au asumat şi rolul de a ţine legătura cu ţara şi de-ai informa pe români prin posturile de radio „Europa Liberă”,  „BBC”, „Vocea Americii”.   În fapt,  „exilul românesc a întreţinut ideea unei Românii alternative democratice şi a reprezentat conştiinţa vie a naţiunii”.

Vintilă Horia a scris despre responsabilitatea oamenilor de cultură din exil următoarele: „e foarte posibil ca un scriitor francez sau german să nu încerce nicio remuşcare contemplându-şi lucrările închinate studiului de aprofundare a unei probleme eterne, dar un scriitor din exil nu poate face din cărţile lui altceva decât oglinzi înfrigurate în care tot cititorul să vadă limpede pericolul care paşte omenirea de azi.....”[1]

Astăzi, asistăm la 25 de ani de la revoluţie la o „conştiinţă a românilor de pretutindeni ” care marchează un alt început istoric care îşi caută, parcă, valorile pierdute în spaţiul lumii europene, şi, nu numai. Legăturile cu ţara sunt strâns legate de nevoia prosperităţii şi menţinerea valorilor democratice în ţară  şi e cert un lucru meritoriu însă, pe de altă parte asistăm, nu de puţine ori  la un puternic resentiment naţional. Uitându-se că unitatea culturii româneşti europene a fost puternic înrădăcinată în Europa de personalităţi marcante ale exilului românesc.  

De pildă, George Ciorănescu a fost unul dintre promotorii şi continuatorii ideii de construcţie europeneană. Acesta a subliniat la fiecare conferinţă organizată în spiritul Uniunii Europene că exilaţii au fost de fiecare dată alături de occidentali pe parcursul „bătăliei Europei”, singura doctrină care îi putea salva de la sovietizare fiind: ideea europeană[2].  După 1990, George Ciorănescu a transmis prin cuvinte, într-un discurs la radio „Europa Liberă”, ce anticipase de mai bine de jumătate de secol şi, anume, importanţa inaugurării unei epoci de reînnoire europeană, de unitate a Estului cu Vestul odată cu căderea comunismului.

Totuşi, opoziţia anticomunistă a exilului românesc devine astăzi o statuie a  culturii democraţiei românesti. Speranţa cea mare este ca în viitor sa devină „Adevăr” pentru  „Toţi românii de pretutindeni”.


[1] „Cuvântul în exil”, Freising, an I, nr.1, iunie 1962, p. 3

[2]   George Ciorănescu – Europa Unită. De la idee la întemeiere, Editura Paideia, 2004, p. 394

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite