Milostenia nu se trâmbiţează, nu se „cool-izează”!

"Donaţia făcută cu interes de imagine rămâne un teatru meschin, fiind lipsită de valenţe creştine"

Donaţia cu gheaţă pe cap vrea să fie ceva „cool” şi cât mai “funny” posibil. La propriu şi la figurat. Deocamdată, arată a cumpărare de spaţiu publicitar pentru persoana donatorului. Ceea ce, în fond, este necreştineşte.

Internetul şi media au adus lumii o nouă posibilitate de afirmare. De a se face cunoscute, peste mări şi ţări, faptele oamenilor. Ceea ce, desigur, nu ne scuteşte de ispită, ci, dimpotrivă, o amplifică. Altfel Scriptura n-ar fi consemnat momentul Turnului Babel, când mândria a împins umanitatea la nevoia de slavă deşartă.

Această ispită este permanent prezentă. Fie că vorbim de antichitate, de epoca Mântuitorului sau de vremurile noastre, donaţia făcută cu interes de imagine rămâne un teatru meschin, în care se schimbă doar decorul. Cu cât acesta e mai inedit, cu atât e mai grav. Iar campania Ice Bucket Challenge tinde să pervertească acţiunea nobilă de ajutorare a unor semeni bolnavi într-o mascaradă internaţională.

Sunt multe motive pentru care cred aşa. Turnarea de gheaţă cu apă în cap, filmarea şi distribuirea năzbâtiei sunt tot atâtea etape de mândrie şi slavă deşartă. Medicii au spus deja că nu este sănătos, dar unii au ocolit lejer ideea, făcând altceva: fie şi-au turnat şampanie, fie au băut un pahar de tărie cu gheaţă, ori au transformat momentul într-o bătălie politică. Oricum să fie, dar să fie văzuţi. Ceea ce înseamnă, practic, o confiscare a iubirii de aproapele, în scop publicitar.

De aceea, acestei campanii îi este caracteristică lipsa de valenţe creştine. N-am văzut pe nimeni să aducă în discuţie aspectul mântuitor al donaţiei. Asta tocmai pentru că lipseşte cu desăvârşire. Nici măcar boala, care face zeci de mii de semeni să sufere, nu este discuţia principală. Ea pare mai mult o toartă agăţată de găleata cu gheaţă. Contează mai mult cine şi cum şi-a turnat găleata în cap. N-am văzut atâta agitaţie pentru donarea de sânge, pentru eradicarea Ebola (care ucide fără a alege) sau pentru alte cauze la fel de nobile. Oare de ce?

A te folosi însă de boala cuiva (şi de nevoia de tratament), într-un spirit “cool” sau “funny”, doar pentru a mai “ciupi” un plus de imagine (şi o mică donaţie), mi se pare de-a dreptul un păcat. Să explic.

În Evanghelii, Iisus Hristos vorbeşte adeseori despre donaţie, ca fiind bine făcută (deci, mântuitoare, salvatoare a sufletului) atunci când respectă minim 2 condiţii esenţiale:

1. Discreţia. “Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii prin sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie într-ascuns; şi Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare.”

2. Implicare totală. Dacă vom citi în Evangheliile după Matei şi Luca momentul în care Hristos laudă pe femeia văduvă şi săracă care donează doar doi bănuţi în cutia milei de la Templu, vom înţelege de ce creştinismul scandalizează lumea. „Adevăr vă grăiesc că această văduvă săracă a aruncat în cutia milelor mai mult decât au aruncat toţi ceilalţi. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, totul de la gura ei“. Prin urmare, nu valoarea brută a donaţiei contează, ci cât cântăreşte “în dragoste şi jertfă”. Dacă unii măsurau valoarea prin cântărirea “în aur”, Hristos arată măsura reală a donaţiei: implicarea cu toată fiinţa. Nu o „ctitorire” doar de ochii lumii sau pentru o distincţie, fie ea şi bisericească. Căci „Mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu ”. Aşadar, milostenia e mai mult decât altruism.

Ori, din câte pot eu observa şi înţelege, apa cu gheaţă turnată în cap nu ne face nici mai discreţi şi nici nu ne arde inima de dragoste. Dimpotrivă. Ne răceşte.

Nu mai putem dona fără a trâmbiţa?