Lupta pentru putere in Israel

Gadi Eisenkot a câștigat prima șansă de a-l înlocui pe Netanyahu, dar majoritatea pe care o caută depinde de un acord cu partidele ultraortodoxe asupra unei promisiuni centrale a campaniei sale, serviciul obligatoriu pentru toți.

Foto: ChatGPT

Desemnarea lui Eisenkot modifică inițiativa negocierilor politice, nu controlul imediat asupra aparatului executiv și de securitate. O eventuală schimbare de guvern ar putea influența raporturile Israelului cu Washingtonul, statele arabe și Iranul, precum și prioritățile operaționale regionale. Totuși, diferențele politice dintre candidați nu demonstrează automat o schimbare a doctrinei de securitate.

Gadi Eisenkot a primit prima șansă de a forma un guvern și de a-l înlocui pe Benjamin Netanyahu după ce 67 dintre cei 120 de deputați l-au recomandat președintelui Isaac Herzog. Sprijinul de la consultări rămâne însă de negociat la învestitură. Avigdor Liberman, unul dintre aliații lui Eisenkot, refuză să susțină un cabinet care depinde de voturile partidelor arabe, dar este dispus să discute cu cele două formațiuni ultraortodoxe. Cu mandatele acestora, Eisenkot ar ajunge la o majoritate de 61. Acordul depinde însă de una dintre promisiunile sale de campanie, introducerea serviciului obligatoriu pentru toți, militar sau civil, în timp ce partidele ultraortodoxe vor să păstreze scutirile de la înrolare pentru tinerii care urmează studii religioase.

Sâmbătă seara, 7 noiembrie, după încheierea Sabatului, președintele Isaac Herzog a anunțat că îi va încredința lui Gadi Eisenkot formarea următorului guvern al Israelului. Fostul șef al Statului Major General, astăzi liderul partidului Yashar („Drept”), este așteptat duminică, 8 noiembrie, la ora 17:00, la Reședința Prezidențială din Ierusalim. De la primirea mandatului, va avea 28 de zile pentru a încheia negocierile. Herzog îi poate acorda încă cel mult 14 zile. Associated Press a descris desemnarea ca pe un recul pentru Netanyahu, care păstrează funcția până la instalarea unui nou cabinet. 

O precizare: la consultările cu președintele Isaac Herzog, partide care dețin împreună 67 dintre cele 120 de mandate ale Knessetului l-au propus pe Gadi Eisenkot pentru formarea guvernului. Fiecare dintre aceste formațiuni va decide separat dacă susține și cabinetul pe care Eisenkot îl va prezenta Parlamentului.

Ce valorează cele 67 de recomandări

Alegerile din 27 octombrie au lăsat Likud pe primul loc, cu 27 de mandate. Blocul lui Netanyahu are 53 din cele 120 de locuri ale Knessetului, cu opt sub pragul unei majorități absolute. Cele patru partide ale opoziției sioniste au împreună 48 de mandate. Yashar are 21, Be’Yahad, formațiunea lui Naftali Bennett, are 12, Democrații lui Yair Golan au opt, iar Yisrael Beiteinu, partidul lui Avigdor Liberman, are șapte. Partidele arabe au ajuns la un record de 19 mandate, dintre care opt pentru Ra’am și 11 pentru Lista Comună. 

Ambele formațiuni arabe l-au recomandat pe Eisenkot la consultările cu Herzog. Așa se explică scorul de 67 la 46 și diferența dintre cele 53 de mandate ale blocului Netanyahu și cele 46 de recomandări pentru premier. Cei șapte deputați ai Iudaismului Unit al Torei (Iahadut HaTora), aliat tradițional al Likud, au ales să nu recomande pe nimeni. Potrivit Yashar, Eisenkot a strâns cel mai mare număr de recomandări pentru un candidat din 2015 încoace. Jerusalem Post subliniază însă că recomandarea dată la consultări lasă Ra’am și Lista Comună libere să decidă dacă intră într-o coaliție sau dacă o susțin la vot. Herzog însuși a pledat pentru un guvern de unitate al partidelor sioniste și a atras atenția că veto-urile din interiorul blocurilor cântăresc la fel de greu ca cele dintre ele. 

În negocieri, formularea că Eisenkot ar fi dispus să discute cu ultraortodocșii descrie doar punctul de plecare. Discuțiile cu Iahadut HaTora au intrat deja în calcul, iar schimbarea de poziție a lui Liberman le-a dat o miză concretă. 

Liberman schimbă calculul coaliției

Vineri, 6 noiembrie, Avigdor Liberman a renunțat la veto-ul pe care îl menținuse ani la rând față de participarea partidelor ultraortodoxe la guvernare. Liderul unei formațiuni laice și naționaliste s-a declarat dispus să accepte un compromis dificil la legea recrutării. Are trei obiective pe care le-a formulat public: ieșirea lui Netanyahu de la guvernare, evitarea unui nou scrutin și formarea unui cabinet care să nu depindă de partidele arabe. Haaretz a relatat că Liberman purta de luni de zile discuții discrete cu Iahadut HaTora. Yaakov Asher, liderul formațiunii, a salutat deschiderea, a precizat că partidul nu primise încă o ofertă concretă și a amintit că decizia le revine liderilor săi spirituali. 

La câteva ore după declarația lui Liberman, Eisenkot a reafirmat principiul pe care și-a construit o parte importantă a campaniei: serviciu obligatoriu pentru toți, în armată sau într-o formă de serviciu național ori civil. Pentru fostul șef al armatei, chestiunea privește atât nevoile de personal ale forțelor armate, cât și împărțirea obligațiilor între familiile israeliene. Pentru partidele haredi, condițiile în care tinerii pot continua studiul religios sunt o miză de identitate și de reprezentare. Un acord ar trebui să explice concret cine servește, când și în ce condiții. 

Shas are cele șase locuri cu care o alianță între opoziția sionistă și Iahadut HaTora ar ajunge la 61. Shas este un partid israelian ultraortodox care reprezintă în principal evreii sefarzi și mizrahi, comunități cu rădăcini în Peninsula Iberică, Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Condus de Aryeh Deri și aliat tradițional al lui Benjamin Netanyahu, partidul apără scutirile de la serviciul militar pentru tinerii care studiază în școlile religioase. Cele șase mandate ale Shas îi dau o poziție decisivă în negocieri. Dacă Eisenkot își păstrează cei 48 de deputați și atrage cei șapte ai Iudaismului Unit al Torei, sprijinul Shas l-ar duce la exact 61 de locuri din 120, adică la majoritatea absolută în Knesset.

Potrivit unei relatări a Canalului 12 citate în materialul de plecare, o sursă din Consiliul Înțelepților Torei al Shas susținea că partidul ar evita să se opună dacă rabinii Iahadut HaTora aprobă un guvern Eisenkot. Poziția oficială a Shas a fost să dezmintă intenția de a intra într-un asemenea cabinet. Haaretz a descris partidul ca deținător al mandatului decisiv, în timp ce liderul său, Aryeh Deri, rămâne reticent. Diferența dintre un semnal transmis presei și o decizie asumată de partid poate hotărî soarta negocierilor.

Netanyahu își pune condițiile

Înainte de anunțul lui Herzog, Netanyahu a propus un guvern de unitate al partidelor sioniste, cu participarea întregului său bloc, inclusiv a partidului de extremă dreapta al lui Itamar Ben-Gvir. În mesajul său video, premierul a acuzat partidele arabe că sprijină terorismul și a susținut că un cabinet dependent de formațiuni pe care le numește islamiste ar slăbi statul din interior. În relatarea atribuită AFP, Netanyahu a invocat și situația din unele țări europene. Acuzațiile fac parte din argumentația premierului împotriva unei majorități care s-ar sprijini pe deputații arabi. 

Yashar a respins apelul și i-a propus Likud să se despartă de aliații săi radicali și să intre într-un guvern condus de Eisenkot, pe baza celor patru principii ale acestuia. Printre condiții se află acceptarea explicită de către parteneri a faptului că Hamas este o organizație teroristă. Formula unei coaliții între principalele partide sioniste ar avea o bază parlamentară largă. În acest moment, fiecare tabără cere însă celeilalte să renunțe la o parte esențială a propriei strategii. 

Trei căi către un guvern

Prima este un cabinet minoritar susținut din exterior. În scenariul discutat de Ynet, Eisenkot ar porni de la cele 48 de mandate ale opoziției sioniste și ar încerca să obțină sprijinul Ra’am, eventual și al Iahadut HaTora. Ahmad Tibi, de la Lista Comună, l-a îndemnat să aibă curajul de a explora sprijinul arab. Cu toate cele 48 de voturi ale blocului său, plus opt de la Ra’am și șapte de la Iahadut HaTora, Eisenkot ar ajunge la 63. Dacă deputații lui Liberman votează împotrivă, această combinație coboară la 56 de voturi favorabile. Rezultatul învestiturii ar depinde atunci de poziția celorlalte fracțiuni și de eventualele abțineri. 

A doua este majoritatea cu partidele ultraortodoxe. Cele 48 de locuri ale opoziției sioniste și cele șapte ale Iahadut HaTora fac 55. Cu cele șase mandate ale Shas, formula ajunge exact la 61. Pentru Eisenkot, costul politic ar fi vizibil dacă acordul ar dilua obligația de a servi. Pentru Iahadut HaTora și Shas, acceptarea unor obligații efective de recrutare ar trebui explicată propriilor alegători și autorităților religioase. O majoritate de exact 61 ar lăsa puțin loc pentru disidențe. 

A treia este unitatea cu Likud. Netanyahu insistă ca întregul său bloc să intre în guvern. Eisenkot respinge o formulă cu Netanyahu la conducerea Likud și își oferă propriile condiții. Apelul la unitate arată că liderul Likud ține deschisă negocierea în noul raport de forțe. Din mesajul său se poate deduce o adaptare tactică, fără a trage concluzia că disputa privind legitimitatea sprijinului arab s-a încheiat. 

Dacă Eisenkot nu reușește, Herzog poate desemna un alt deputat, posibil pe Netanyahu, cu un termen de 28 de zile fără prelungire, sau poate informa Knessetul că nu vede o cale de formare a guvernului. Dacă și al doilea mandat eșuează sau dacă președintele renunță la această etapă, cel puțin 61 de deputați au la dispoziție 21 de zile pentru a cere în scris desemnarea unui candidat care acceptă. Acesta ar avea 14 zile să formeze cabinetul. Dacă procedura se epuizează, urmează dizolvarea Knessetului și noi alegeri, posibil la începutul lui 2027, în funcție de cât durează etapele. Până la instalarea unui succesor, Netanyahu conduce guvernul în exercițiu. 

Ce ar schimba un guvern Eisenkot

Într-o analiză publicată în The National Interest înaintea desemnării, Leon Hadar, fost șef al biroului de la ONU al Jerusalem Post, observa că fiecare formulă plauzibilă de coaliție cere cuiva să renunțe la o promisiune electorală. Netanyahu are și avantajul timpului. Hadar interpretează atacurile premierului împotriva cooperării evreo-arabe, insinuările privind influențe externe asupra votului arab și îndoielile cultivate în jurul rezultatului ca pe elemente ale unei strategii defensive. Dacă negocierile eșuează, liderul Likud poate rămâne în funcție pe durata unei noi campanii. 

De la stânga lui Yair Golan la dreapta lui Naftali Bennett și naționaliștii laici ai lui Liberman, un cabinet Eisenkot ar reuni partide cu priorități diferite. Ele ar putea găsi un teren comun în constituirea unei comisii de stat care să ancheteze eșecurile serviciilor de informații dinaintea atacului din 7 octombrie 2023, abandonarea reformei judiciare promovate de actuala putere și extinderea obligației de a servi. În politica de securitate, Hadar anticipează o schimbare mai ales de metodă, cu mai multă greutate pentru expertiza profesională, o deschidere mai mare către partenerii arabi și internaționali privind viitorul Gazei și mai puțin sprijin pentru extinderea coloniilor. Coaliția Bennett–Lapid din 2021, care a rezistat aproximativ un an, arată cât de greu se menține un asemenea acord după învestitură. [7]

Miza pentru Washington

Donald Trump l-a sprijinit deschis pe Netanyahu înainte de alegeri. Eisenkot l-a lăudat pe președintele american, dar a criticat dependența excesivă a Israelului de deciziile Casei Albe. În lectura lui Hadar, un guvern Eisenkot ar păstra alianța și ar putea prefera o coordonare mai discretă, inclusiv prin canale militare. Un blocaj prelungit ar lăsa Washingtonul să discute despre Iran, Liban și Gaza cu un cabinet interimar, cu o bază politică mai fragilă pentru decizii de durată. 

Associated Press a adăugat un element de context american. Alegerile intermediare din Statele Unite au scos la iveală critici față de politica Israelului în ambele tabere politice. Agenția a relatat și apelul lui Yair Lapid ca un viitor cabinet să își refacă legăturile cu administrația, Congresul și liderii locali americani. Acestea sunt indicii despre mediul în care ar lucra un premier Eisenkot. În sursele consultate, reacția imediată la desemnare a fost documentată în presa occidentală, fără o poziție oficială confirmată a Casei Albe sau a Uniunii Europene. 

Hadar propunea trei repere. Primul, poziția lui Liberman, s-a schimbat într-o direcție precisă: deschidere față de ultraortodocși, cu opoziția față de sprijinul arab păstrată. Al doilea, o eventuală desprindere a Shas de Netanyahu, rămâne deschis. Al treilea, reacția Likud la rezultatul alegerilor, a căpătat o formă concretă prin apelul premierului la unitate, făcut în termenii săi. 

Eisenkot a câștigat dreptul de a încerca primul. În zilele următoare, răspunsul la două întrebări va spune mai mult decât cele 67 de recomandări. Ce ofertă concretă pune pe masa Iahadut HaTora în privința recrutării? Și ce sunt dispuși rabinii Shas să accepte? De aici poate veni majoritatea. Tot de aici poate începe și ruptura dintre programul cu care Eisenkot a cerut voturile și acordul cu care ar ajunge la guvernare.