La punctul de pornire: Ce fel de preşedinte vrem?

Bătălia pe propuneri este în toi. Pe stânga, tradiţional, fără probleme. În schimb dreapta, mimând o selecţie statutar-partidică, pare că se încurcă în propriile iţe.

Dar mai întâi să răspundem la întrebarea ce fel de preşedinte vrem sau, altfel zis, de ce fel de preşedinte ar avea nevoie ţara? Fie că ne referim la perioada istorică a domniilor, la cea a regilor sau în final la cea a preşedinţilor republicani, românii, în cel mai autentic spirit paternalist, au simţit nevoia scutului protector al unui înainte mergător. Acesta presupune două calităţi esenţiale şi anume, o personalitate distinsă, puternică, dotată cu reale calităţi valoric-umane, capabilă să inspire speranţă şi încredere, aptă să adune în jurul său ca un adevărat părinte întreaga naţiune, în egală măsură o personalitate de înalt prestigiu, fundat pe înţelepciune, pe o temeinică pregătire şi experienţă de viaţă în general, pe tărâmul relaţiilor social-politice şi economice în special. O personalitate al cărui cuvânt să fie auzit şi respectat înlăuntru ca şi înafară.

Prea mult, mi se va zice. E adevărat. Personalităţile se nasc dar se şi formează. Cele formate antebelic au fost distruse. Timpul, împrejurările postdecembriste, n-au fost tocmai suficiente şi prielnice formării de personalităţi politice tot astfel precum, societatea n-a fost (în bună parte încă nu este) în măsură să le aprecieze la justa lor valoare. Să mai notăm că sunt printre noi şi dintre aceia ( nu puţini) care şi-ar dori un preşedinte-scut al propriilor interese, al propriilor orientări.

Stânga şi-a ales candidatul pe o optică proprie, tradiţională chiar. Un fidel învăţăcel al lui Iliescu şi Năstase. Tot astfel cum primul a adunat sufragiile de proporţii ameţitoare pentru că ne-a deturnat revoluţia, ne-a adus pe cap minerii, ne-a bulversat întreaga viaţă socială-economică-morală; tot astfel, cum al doilea a fost aureolat cu înalte funcţii şi demnităţi ca întâiul corupt al ţării, ajuns acum pentru aceasta (pe merite) după gratii; tot astfel, actualul candidat al stângii se bucură de cea mai mare susţinere şi audienţă pentru că a ajuns doctor pe furt de idei (mult mai grav decât furtul de bunuri), pentru că a fost catalogat campion al minciunii politice, pentru că se eschivează de la răspundere (vezi marţea neagră), pentru că doarme în păpuci când e vorba de probleme stringente ale ţării, propriu propuse în vădit scop electoral (vezi întâlnirea de la Cotroceni). Va fi ales preşedinte al ţării? Tot ce e posibil. Cum ne-ar vedea străinătatea cu un astfel de înalt reprezentant al naţiunii n-are cine ştie ce importanţă.

Ce e cu dreapta? Aud isistent că se vizează cel mai destoinic dintre doritori. Numai că dreapta pare a se circumscrie doar la PNL şi PDL. În final, probabil, ţinând seamă de sondajele actuale, va fi desemnat Iohannis. Problemă delicată. Proaspăt intrat în politica la vârf s-ar fi cuvenit o perioadă mai lungă de tatonare, eventual până la sfârşitul lui august-mijlocul lui septembrie, pentru ca sondajele să prindă consistenţă în comparaţie şi cu ceilalţi potenţiali concurenţi (Predoiu, Macovei, Ungureanu). Argumentul pur formal de ordin reglementar-statutar nu e convingător faţă cu importanţa cardinală de a se opri la cel mai competitiv -  de data aceasta şi ţinând seamă de situaţie -  în relaţie directă cu Ponta.

Din restul dreptei demn de reţinut este Cristian Diaconescu. De moment nu este bine cotat în sondaje dar are două atuuri puternice care ar putea răsturna calculele. Este, după propria apreciere, cel mai experimentat cu directă privire la competenţele prezidenţiale, poate avea, ca vârstă şi ţinută, aura unui părinte al naţiunii, nu este şantajabil şi, argument deloc de neglijat, este apreciat ca atare de Băsescu. Această din urmă aserţiune va stârni pe alocuri zâmbete dar s-ar putea ca peste patru luni ele să se transforme în regrete şi semne de întrebare în sensul dacă viitorul preşedinte va putea face faţă gravelor şi dificilelor probleme care ne confruntă, inclusiv şi cu deosebire pe plan internaţional, aşa cum le-a răspuns actualul preşedinte. N-ar fi pentru prima dată în ultimii douăzeci şi ceva de ani când românii şi-ar exprima regrete târzii.