Între identitatea imperială a Chinei și Rusiei. Mongolia Interioară
0Mongolia Interioară este o provincie uriașă, de 1,18 milioane km², situată în nordul Chinei, de-a lungul graniței cu Mongolia și Federația Rusă. Denumirea oficială este Regiunea Autonomă Mongolia Interioară și găzduiește 24.049.155 locuitori , conform recensământului oficial din 2020, în scădere cu peste jumătate de milion față de 2010. Populația chineză Han reprezintă aproape 80% din total, în timp ce mongolii reprezintă aproape 18%.
Marele Zid Chinezesc, o dovadă care, conform unora, ar arăta că Mongolia Interioară nu ar trebui să aparțină Chinei.
Pe cel puțin câteva dimensiuni, Mongolia Interioară are o importanță foarte mare pentru China: o importanță culturală și istorică, puternic simbolică prin prisma faptului că reprezintă un fel de revanșă istorică a Chinei împotriva mongolilor, care cuceriseră toată China în secolele XIII-XIV (Marele Zid Chinezesc, care odinioară apăra China de invazia mongolilor și a altor populații, acum este în interiorul Chinei, în sudul provinciei Mongolia Interioară), și una extrem de pragmatică – de securitate (Beijingul se află extrem de aproape de granițele provinciei) și economică - din Mongolia Interioară se extrag cele mai multe metale rare din China, o industrie din ce în ce mai importantă la nivel mondial, și cel mai mult cărbune. Pe lângă acestea, Mongolia Interioară este indispensabilă viziunii de la Beijing despre „națiunea chineză” cultivată în timpul Imperiului Chinez și copiată întrutotul și de Republica Chineză din 1911-1949 și de Republica Populară Chineză începând din 1949 (la fel cum este Taiwanul, Tibetul, Xinjiang și la fel cum era și Mongolia întreagă la un moment dat).
Spre deosebire de Xinjiang și Tibet, alte provincii ale Chinei, situația este aici un pic atipică din cel puțin două motive: populația minorității etnice este în minoritate inclusiv în cadrul provinciei, dar procentul populației minoritare este în creștere, în timp ce populația chineză Han este în descreștere atât ca procent, cât și ca număr efectiv de oameni față de recensământul din 2010. Vom detalia mai jos.
Scurt istoric
Încă din cele mai vechi timpuri, s-au luptat în zonă pentru supremație diverse triburi proto-mongole, tunguse, turcice (Xiongnu, Xianbei, Khitan, Jurchen, Tujue) sau Imperiul Chinez, care a cucerit sporadic părți din regiune încă de dinaintea erei noastre, pierzându-le apoi din nou. În regiunea Hetao din Mongolia Interioară, după ce au recucerit-o, dinastiile chineze Sui și Tang au colonizat chinezi Han, până când au pierdut regiunea în favoarea Imperiului Khitan.
În secolul XIII Kubilai-han, nepotul lui Ginghiz-han, a cucerit toată China, întemeind dinastia Yuan, care a domnit aproape 100 de ani. Kubilai-han a avut capitala de vară în Mongolia Interioară la Shangdu, ulterior mutând-o în actualul Beijing. Ulterior, dinastia chineză Ming, de origine Han, a revenit și a cucerit inclusiv Shangdu și alte părți din Mongolia Interioară.
A urmat din nou o perioadă tulbure, care sfârșește în mare la sfârșitul secolului XVII, când dinastia chineză Qing, intervenind în războiul dintre cele mai importante ramuri ale mongolilor din zonă, mongolii dzungar (oirat) și mongolii khalkh, reușește să încorporeze întreaga Mongolie, nu doar cea Interioară. Deși la început, în mod oficial, Imperiul Chinez a interzis colonizarea regiunii cu chinezi Han, din cauza unei foamete, din secolul XVIII a început să se stabilească acolo un mare număr de coloniști Han. Colonizarea a fost accentuată în secolele următoare de îmbunătățirea infrastructurii care lega Mongolia Interioară de restul Chinei, dar și de alte politici ale Imperiului Chinez în zonă, cum ar fi faptul că mongolilor nu li se permitea să părăsească micile lor regiuni administrative, doar cu foarte puține excepții, ceea ce îi ținea foarte divizați între ei, pe când afluxul de imigranți Han a crescut foarte mult.
În 1911 Mongolia Exterioară își proclamă independența față de China, sub conducerea lui Bogd Khan, născut în Tibet, al treilea cel mai important personaj al budismului tibetan, după Dalai Lama și Panchen Lama. Deși mare parte din Mongolia Interioară l-a recunoscut pe acesta drept conducător și al ei, faptul că a fost foarte divizată între interesele divergente ale mai multor prinți din regiune a făcut ca această încorporare la Mongolia să nu mai survină, în schimb rebeliunile mongolilor din zonă au fost înăbușite ulterior de armatele chineze. Perioada anilor 30 a fost din nou tulbure pentru Mongolia Interioară, în contextul invaziei japoneze a Chinei, unii mongoli luptând împotriva japonezilor, în unități de gherilă, alții încercând întemeierea unui stat independent într-o parte din Mongolia Interioară, Mengjiang, sub controlul japonezilor. În august 1945, Mengjiang a fost preluat de trupe sovietice și mongole, care au întemeiat aici Republica Populară Mongolia Interioară, având și un guvern provizoriu din 9 septembrie 1945 până în 6 noiembrie 1945. Prompt, Partidul Comunist Chinez l-a trimis pe Ulanhu, mongol de origine, să dizolve acest guvern, ulterior formând Regiunea Autonomă Mongolia Interioară ca parte a Chinei.
În timpul Revoluției Culturale a lui Mao Zedong, cei de sub conducerea lui Ulanhu și întreaga populație a regiunii au avut foarte mult de suferit din cauza prigoanei maoiste, iar aproape întreaga regiune a fost divizată și asimilată unor provincii chineze adiacente. Între 1967-1970 a avut loc așa-numitul Incident din Mongolia Interioară, care a însemnat epurarea organizațiilor comuniste locale din Mongolia Interioară și sute de mii de oameni (majoritatea mongoli) au avut de suferit în mod direct, zeci de mii fiind executați, torturați, rămași cu dizabilități. În 1979 s-a revenit la alcătuirea anterioară a regiunii, după cum o vedem și astăzi.
Context actual
Deși Mongolia Interioară ca provincie a experimentat unele dintre cele mai mari creșteri economice din toată China, datorată resurselor naturale foarte bogate, distribuția inegală a acestor câștiguri și politicile guvernamentale care încearcă să încurajeze colonizarea modernă cu etnici Han (care, în mod oarecum paradoxal, par să părăsească zona) au generat tensiuni interetnice crescânde.
Deși protestele erau ceva foarte neobișnuit pentru mongolii de aici, acestea au răbufnit în 2011, 2012, iar noile planuri de limitare a studierii limbii mongole în învățământul gimnazial au stârnit protestele a zeci de mii de părinți și elevi în Mongolia Interioară în 2020. Protestele din 2011 au fost iscate pe baza problemelor semnalate de crescătorii locali de animale (o ocupație tradițională a mongolilor) în privința distrugerii mediului înconjurător, în speță a pajiștilor naturale care le asigură existența și modul de viață tradițional, de noile exploatări ale resurselor minerale din zonă, în acest caz a cărbunelui. Urbanizarea crescândă, imigrația și emigrația, laolaltă cu restrângerea modului tradițional mongol de viață, distrugerea pajiștilor naturale, se pare că toate au jucat un rol în creșterea tensiunilor. Dar scânteia care a aprins totul a fost aceea că un crescător mongol de animale care protesta la adresa faptului că utilajele unei mine de cărbuni treceau peste pajiștea sa se pare că ar fi fost călcat și ucis în mod intenționat de un șofer etnic Han al acestei mine. Ulterior, probabil și într-un efort de a detensiona situația și de a nu se escalada anumite lucruri, Beijingul a condamnat la moarte 2 șoferi care ar fi ucis în mod intenționat protestatari.
Printre exemplele invocate de către cei care susțin că există represalii dure ale guvernului chinez împotriva mongolilor și culturii mongole în Mongolia Interioară este și faptul că mai mulți scriitori mongoli au fost arestați, iar în 2019, un istoric de origine mongol, Lhamjab Borjigin, care a documentat atrocitățile Revoluției Culturale împotriva poporului său a fost arestat de autoritățile chineze sub acuzații de „subminare a unității naționale” și „separatism național”.
Ce spune diaspora mongolă
Diaspora mongolă reclamă multiple abuzuri și încălcări ale drepturilor omului în Mongolia Interioară, politici de asimilare a etnicilor mongoli și restrângerea drepturilor lingvistice și culturale. Cu sediul în New York, avem și o organizație denumită Southern Mongolian Human Rights Information Center (acronim SMHRIC), care reclamă aceste așa-numite încălcări ale drepturilor omului împotriva etnicilor mongoli din Mongolia Interioară și abuzuri împotriva lor. Pe site-ul lor pot fi citite mai multe aici. Din cea mai recentă știre prezentată pe acest portal, vom cita din alocuțiunea lui Namulun Togochog de pe 10 decembrie 2021, cu ocazia Zilei Drepturilor Omului, din New York, în fața sediului Națiunilor Unite:
„Este o mare onoare pentru mine să mă aflu aici, în solidaritate cu prieteni și luptători pentru libertate din Mongolia de Sud, Tibet, Turkistanul de Est, Hong Kong, Taiwan și din alte părți, pentru a marca a 73-a aniversare a Declarației Universale a Drepturilor Omului.
La doar un an după adoptarea aceste declarații, China comunistă a ocupat Mongolia de Sud cu forța și a întemeiat un regim colonial opresiv. În acești 72 de ani de ocupație colonială, nu doar că le-au fost răpite complet drepturile la autodeterminare celor 6 milioane de mongoli din Mongolia de Sud, dar acestor mongoli le-au fost negate și cele mai de bază drepturi umane și libertăți fundamentale.
Astăzi, să învețe și să-și folosească limba lor maternă și să își practice tradițiile și stilul lor de viață au devenit o infracțiune în Mongolia de Sud. Mai ales din septembrie anul trecut (n.r. 2020), regimul colonial chinez a devenit tot mai opresiv, scoțând în afara legii tot ce are caracteristici mongole.
Limba mongolă a fost înlăturată din toate școlile și sistemele educaționale; cărți și publicații în limba mongolă sunt interzise; semne stradale, clădiri și sculpturi cu până și cele mai mici urme de identitate mongolă au fost distruse în mod sumar; chiar să fii mongol este o crimă în Mongolia de Sud. Aș vrea să reamintesc lumii libere și democratice că acesta nu este altceva decât genocid cultural, având drept scop ștergerea totală a poporului mongol și a națiunii mongole din Mongolia de Sud.
Cei care se împotrivesc acestui masiv genocid cultural sunt arestați, reținuți și trimiși la închisoare. Din august anul trecut (n.r. 2020), cel puțin 8.000-10.000 de mongoli din Mongolia de Sud au fost ori încarcerați ori ținuți sub arest la domiciliu pentru că au luat parte la proteste la scară largă. Libertatea domnului Hada și a membrilor familiei sale a dispărut; domnul scriitor Lhamjab încă este sub arest la domiciliu pe perioadă nedeterminată; mii de crescători de animale obișnuiți, ca doamna Yanjindulam, sunt încă sub supravegherea poliției, fără nicio libertate personală. În ciuda ștergerii culturale, a arestărilor în masă și a represaliilor dure, noi, mongolii din Mongolia de Sud, nu am pierdut speranța. Ne continuăm încă rezistența. Credem cu tărie că ei vor fi liberi, complet liberi de sub ocupația chineză.”
Acestea, pe scurt, ar fi câteva dintre cele mai arzătoare chestiuni pentru moment pentru comunitatea din diaspora a mongolilor din Mongolia Interioară, deși trebuie menționat că, spre deosebire de ceea ce poate sugera discursul de mai sus, în ciuda existenței unor presiuni reale și restrângeri, acolo în continuare se poate studia în limba mongolă și există mass media scrisă și audio-vizuală în mongolă.
Ce spune Beijingul
În urma protestelor din 2020 stârnite de modificarea ponderii învățământului în limba mongolă, Biroul pentru Educație din Mongolia Interioară a declarat că noile reguli pentru predarea în mandarină se vor aplica doar pentru 3 materii, limbă și literatură, politică și istorie, iar accesul elevilor la ore de mongolă sau coreeană (o altă limbă minoritară în zonă) nu va fi împiedicat, ei declarând că „nu sunt alte schimbări la sistemul actual de învățământ bilingv”. Cu toate acestea, mulți părinți și elevi nu aveau încredere în autorități în privința acestor schimbări, mai ales că ele oglindeau politici asemănătoare din alte două provincii cu importante comunități minoritare din China, respectiv Xinjiang și Tibet, care ar putea da în vileag amploarea adevărată a unor politici asimilaționiste.
Biroul de Informații al Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze publică acest document oficial „white paper” în 2017 cu ocazia aniversării a 70 de ani de la fondarea Regiunii Autonome Mongolia Interioară, prima regiune autonomă a Chinei. Aceasta a dat ocazia autorităților chineze să sublinieze impactul pozitiv pe care Partidul Comunist Chinez și China comunistă l-ar fi avut asupra vieților localnicilor mongoli, subliniind toleranța crescută între etnii față de trecut, dezvoltarea economică, modernizarea, faptul că oficialii minoritari reprezintă 33% din totalul oficialilor regiunii, deși reprezentarea etniilor acestora este mai mică în populație, dar deloc în ultimul rând scoțând în evidență și grija pentru dezvoltarea culturii mongole și dezvoltarea turismului, care reprezintă o sursă de câștig semnificativă pentru unii mongoli. Se vorbește și despre subvenții guvernamentale și „protejarea pajiștilor”, unul dintre subiectele cele mai sensibile pentru mongolii locali. Narațiunea oficială se încheie astfel:
„Politicile etnice ale Chinei se caracterizează prin egalitate, unitate, autonomie etnică regională și prosperitate comună pentru toate grupurile etnice.
Ao Junde, un expert juridic pe tema autonomiei etnice regionale, a spus cum China este în frunte la protejarea drepturilor minorităților etnice printr-un set cuprinzător format din teorie, politici, sistem și juridic.
„Autonomia etnică regională a Chinei are propriile sale caracteristici socialiste, dar este o referință importantă pentru multe țări încă afectate de diferite probleme etnice astăzi.”, a spus Zhou.”
Un fel de „rai al popoarelor” comunist, dar de data aceasta nu în URSS, ci în China. Deși realitatea chineză a unor decade din secolul trecut se poate apropia destul de mult de cele expuse mai sus, unii ar argumenta că politicile actuale duse de autorități în Xinjiang sau Tibet sunt în conflict flagrant cu acestea.
(va urma cu partea a doua, intitulată Cum poate fi Mongolia interioară o „națiune”)
Articol de Matei Blănaru, doctorand al Universității din București și cercetător asociat la Centrul de Studii Sino-Ruse (CSSR) din cadrul ISPRI al Academiei Române.
Se încarcă comentariile...
