Dragostea pentru cărţi durează mai mult de 3 ani

Poate unii dintre noi se vor zburli în faţa cărţilor digitale conform zicalei "Zi-mi pe ce suport citeşti ca să-ţi spun cât de profund eşti". Dar, din punctul meu de vedere, nu suportul contează, ci conţinutul. Nu forma e importantă, ci cu ce rămâi în minte şi, mai ales, ce transmiţi mai departe.

La ora la care scriu aceste rânduri, Franţa se topeşte de căldură cu o carte tipărită în mână, ba chiar mai multe. Da, aţi citit foarte bine, cu o carte tipărită, nu cu o tabletă slim pe al cărei ecran, în timpul zilei, poţi detecta mai mult fire de praf sau urme indecente de degete, decât înşiruiri de cuvinte. Mari iubitori de cărţi, aproape fanatici aş spune, francezii cară după ei în vacanţe câteva kilograme de cărţi: romane poliţiste suedeze, la mare căutare în hexagon, romane de dragoste à la française, adică 569 de grame de amor cu  666 grame de filosofie, totul asezonat cu un pic de turism local şi un vin răcoros şi, nu în ultimul rând sau poate chiar în primul rând, cărţi practice despre tot şi despre nimic şi, inevitabil, cărţi motivaţionale.

Pe scurt, ceea ce vreau să vă spun e faptul că în această ţară se cumpără şi se citeşte „la greu”, că industria cărţii este şi are o adevărată putere financiară, iar în ziua în care se anunţă câştigătorul premiului Goncourt, circulaţia din Paris e paralizată... de curiozitate.  

Spre bucuria şi satisfacţia mea, ambele personale evident, cartea tipărită nu numai că se bucură în această ţară de un respect ieşit din comun, dar reuşeşte şi să ţină piept noilor tehnologii care nu au izbutit (încă) să o detroneze din braţele, genţile, bibliotecile şi de pe noptierele francezilor. Cu alte cuvinte, spre deosebire de americani şi englezi care nu mai pot de atâta e-book-uri pe cap (sec) de locuitor, cartea digitală nu se impune în Franţa unde reprezintă (uuups!...) doar 3% din vânzările naţionale. Iar ultimele statistici în acest sens sunt revelatoare. De exemplu, cel mai recent raport realizat de Sindicatul Naţional al Editurilor (S.N.E.) arată că vânzarea cărţilor digitale în Franţa a progresat doar cu 1% între anii 2011 şi 2012, noul intrat pe piaţa de carte realizând doar 3,1% din cifra totală de afaceri a industriei naţionale editoriale. În cifre, aportul cărţii digitale reprezintă cam 2,53 milioane de euro pe o piaţă a cărei estimare globală atinge fantastica sumă de 81,76 milioane de euro (v-am avertizat din start că francezii investesc în cărţi... în principiu, spre deosebire de noi, au şi cu ce să investească!!!).

Aşadar, ne aflăm în faţa unui comportament atipic de adoptare şi adaptare la noile tehnologii, văzute ca şi suport de lectură, ţinând cont de faptul că, de exemplu, în America e-book-urile reprezintă deja 20% din piaţa de carte iar în Anglia ating procentul de 12%. Francezii ori simt o dragoste greu de zdruncinat pentru cartea tipărită, ori nu reuşesc să-şi schimbe practicile de lectură peste noapte aşa cum au făcut americanii. Sincer, nu prea le cunosc subtilităţile francezilor (sunt şi aşa o naţiune destul de complicată chiar şi în timpul liber), dar indiferent de argumente, am constatat că e-book-ul decolează cu greu printre obiceiurile lor, deşi suferă şi ei, ca restul lumii, de achiziţionarea şi butonarea intensiv-obsesivă a ultimelor „trăsnăi” digitale.   

Aceeaşi specialişti care au dat publicităţii cifrele de vânzări, au încercat să explice şi cum se justifică o astfel de întârziere faţă de cetăţenii celorlalte ţări civilizate care preferă să dea pagina tot mai mult printr-un click lipsit de foşnet. De exemplu, în America, o dată digitalizate, cărţile pentru copii şi publicaţiile destinate adolescenţilor au înregistrat creşteri record.

În Franţa la acest capitol se stă cam prost, deoarece, sistemul educaţional cultivă foarte mult contactul copiilor cu cartea tipărită, de la cele mai fragede vârste. Vă mărturisesc, ca proaspătă mămică, că am descoperit o adevărată literatură destinată numai bebeluşilor. Voi reveni într-o zi cu amănunte senzaţionale şi despre acest subiect, tocmai pentru că face parte din lupta tot mai aprigă (pe care o duc francezii) împotriva copilăriei petrecute în faţa ecranului, mic, mare, interactiv şi plin de cristale. 

O altă explicaţie pentru care cărţile digitale nu se impun în ţara lui Molière ne este oferită şi de pomposul Institut pentru Observarea lecturii publice care în raportul pe 2013 a detaliat cu lux de amănunte dificultatea bibliotecarilor francezi de a propune cititorilor o gamă variată de e-book-uri. Adevărul e că la ora actuală, în Franţa, cam 98,5% dintre biblioteci nu dispun de cărţi digitale. O constatare dezamăgitoare, pe care instituţiile în cauză o argumentează prin inadaptarea ofertei comerciale la nevoile actuale ale cititorilor şi absenţa unui cadru juridic referitor la dreptul de a împrumuta acest gen de carte, cadru situat în opoziţie cu dispoziţiile care reglementează împrumutul cărţilor tipărite. Aici mi-am cam prins urechile aşa că aştept amănunte zguduitoare din partea specialiştilor francezi care sunt convinsă că deja lucrează la un adevărat tratat pe această temă.

            Ce-ar mai fi de adăugat? Păi, un amănunt deloc de neglijat: preţul cărţilor digitale. Deşi, la început cititorii au fost anunţaţi că preţurile vor fi mult mai accesibile în comparaţie cu cel al cărţilor tipărite, în prezent situaţia e diferită, ba chiar surprinzătoare. Pe piaţa franceză poţi să găseşti varianta digitală a unui titlu mai scumpă decât cea tipărită, iar preţul deja redus al cunoscutei cărţi de buzunar (livre de poche) nu corespunde automat cu varianta digitală care poate avea un preţ impus.

De asemenea, chiar dacă tot mai mulţi editori se lansează în această aventură, se întâmplă adesea să nu găseşti versiunea digitală a unei cărţi tipărite, fie ea best-seller sau nu. Iar cireaşa de pe tort o reprezintă tulburătoarea nelinişte a editorilor francezi referitoare la fenomenul piratării care va acapara universul digital de carte. Până în prezent nu s-au făcut decât propuneri, cele mai multe vizând producerea de instrumente tehnice cu adevărat eficiente contra numeroaselor modalităţi de piratare. Vă mărturisesc, că din acest punct de vedere, a trăi în Franţa nu este deloc avantajos. Prietenii din România ştiu de ce...   

În concluzie, chiar dacă e-book-urile nu sunt încă o ameninţare reală pentru cartea tipărită, interesul cititorilor faţă de noul mod de lectură este în creştere. Interesant este faptul că, cei mai mulţi dintre francezi nu ar renunţa însă la cartea tipărită chiar dacă şi-ar archiziţiona un suport digital de lectură. Cu alte cuvinte, avem în faţă o situaţie ideală, cele două suporturi ale aceluiaşi obiect reuşind să trăiască armonios. Aşadar, plăcerea de a răsfoi o carte frumos tipărită sau de a o aranja în biblioteca personală (snobii să-şi reţină zâmbetele satisfăcătoare), poate fi completată de avantajele e-book-ului care, de exemplu se dovedeşte a fi extrem de util atunci când ai nevoie de dicţionare şi alte referinţe care, în varianta cartonată, ar ocupa mult loc în geamantan.

Şi, concluzia cu adevărat finală ar suna cam aşa: dragostea pentru cărţi nu numai că durează mai mult de 3 ani, ci poate şi chiar ar trebuie să dureze o viaţă. Poate unii dintre noi se vor zburli în faţa cărţilor digitale conform zicalei „Zi-mi pe ce suport citeşti, ca să-ţi spun cât de profund eşti”. Dar, din punctul meu de vedere, nu suportul contează, ci conţinutul. Nu forma e importantă, ci cu ce rămâi în minte şi, mai ales, ce transmiţi mai departe. Aşa că, la rându-mi, îi transmit „Toate cele bune!” Laviniei Bălulescu cu care am fost gând la gând cu bucurie despre cărţi şi vindecarea minţii şi chiar a inimii prin lectură inspirată. Trăiască telepatia întru slava cărţilor tipărite şi nu numai! Şi, evident, cititori din lumea întreagă rămâneţi uniţi. Lipsa lecturii naşte monştrii...