Cum facem ca să nu rămânem în urmă?

Uniunea Europeană, inclusiv România, se află într-o competiție globală care se joacă, tot mai limpede în opinia mea, pe trei fronturi: calitatea deciziilor politice (mai puțină birocrație și mai multă implementare), conectarea educației la economia reală și viteza cu care adoptăm și transformăm tehnologia în productivitate.

În această cursă, resursele naturale și forța de muncă rămân importante, desigur, însă diferențierea adevărată, adică succesul, se face și se obține prin capacitatea unei societăți de a învăța repede, de a inova constant și de a construi lanțuri tehnologice integrate, de la cercetare până la producție și, evident, export.

Cursa globală s-a schimbat. SUA și China investesc masiv în inteligență artificială, robotică, infrastructuri digitale și industrii strategice. Europa are, în schimb, o rezervă uriașă de talent, tradiție industrială și piață internă (de aceea SUA ne vânează creierele, iar China vrea mereu transfer tehnologic!). Dar aceste avantaje, reale, cer acum o regândire pragmatică a felului în care ne valorificăm potențialul.

Raportul Letta despre Piața Unică și Raportul Draghi despre competitivitatea europeană ne spun că Uniunea Europeană are nevoie de reforme structurale, de o piață internă care facilitează scalarea companiilor (pe model american) și de o educație orientată spre viitor. Mesajul lor, pe care îl rezum dar nu îl simplific, este acela că atunci când lumea accelerează, cei care rămân blocați în proceduri greoaie și în reflexe vechi, pierd oportunități!

Și mă refer nu atât la oportunități pentru corporații, cât mai ales la oportunități pentru cetățeni, pentru toți oamenii care își doresc o viață mai bună și care chiar fac ceva pentru asta, fie că sunt angajatori, fie că sunt angajați. Țin mult la această precizare.

Să vorbim, însă, la nivel macro, pentru că de el depinde bunăstarea și securitatea fiecăruia dintre noi.

Știm bine că Europa are (aproape) tot ce îi trebuie ca să țină pasul, însă rezultatul final va depinde de agilitate, de deschiderea noastră către transformare și de rapiditatea cu care adoptăm tehnologiile strategice în economie.

În opinia mea, competitivitatea, căci despre ea este vorba, se câștigă prin mecanisme (comune) care pun în mișcare resurse, oameni și idei. Iar mecanismul de bază, pe lângă reducerea birocrației (care ține de decizia politică)  este educația conectată la economia secolului XXI. Aici, statul, sau UE, nu are cum să acționeze (cu succes) singur. Este nevoie de un întreg ecosistem.

Într-o economie globalizată, școlile, centrele de formare profesională și universitățile tehnice reprezintă o miză de importanță națională. Strategică, aș spune, dacă vrem competitivitate! Ele formează antreprenori, manageri și specialiști care înțeleg fluxurile complexe ale economiei digitale, construiesc modele de afaceri reziliente, lucrează cu date, automatizare, robotică și inteligență artificială, iar apoi transformă aceste competențe în produse, servicii și locuri de muncă și mai curate dar și mai bine plătite.

În noua economie, alegerea strategică este de a avea programe educaționale aliniate la realitatea pieței, la nevoile industriei și la tehnologiile care vor domina următorul deceniu.

Educația adaptată acestui secol înseamnă că oamenii, tinerii mai ales, au nevoie de competențe concrete, precum digitalizare aplicată, analiză de date, managementul inovației, securitate cibernetică, robotică industrială, inteligența artificială folosită pentru procese și servicii. Ea mai înseamnă laboratoare funcționale, parteneriate între mediul educațional și firme, profesori conectați la practică, certificări relevante ȘI trasee de reconversie pentru adulți.

Foarte direct, noua economie cere o cultură antreprenorială (inclusiv la nivel de angajat!) care îi învață pe oameni să identifice o problemă, să construiască o soluție, să o testeze, să o finanțeze și să o scaleze. Când cultura antreprenorială, la orice nivel, devine puternică, economia capătă reflexul sănătos al creșterii. Apar atunci inițiative, crește productivitatea, se diversifică exporturile, iar statul strânge venituri suplimentare fără să fie nevoit să apese mai tare pe pedala taxării.

Fără această pregătire și fără o cultură antreprenorială puternică, costul real este întârzierea economică la scară națională și europeană. De ce? Pentru că în competiția globală decalajele se acumulează rapid și se recuperează greu.

Și vreau să mai spun că, din punctul meu de vedere, inteligența artificială și robotizarea au devenit deja instrumente de creștere economică. Este o realitate. Dar depinde cum le folosim. În industrie, în logistică, în agricultură, în sănătate, în administrație, inteligența artificială și automatizarea duc la procese mai rapide, la costuri mai bine controlate, la o calitate mai bună, la servicii mai eficiente pentru cetățeni și, în final, la o economie cu valoare adăugată mai mare.

Concret, pentru oameni, această realitate (poate) aduce locuri de muncă mai bine plătite, pentru că productivitatea susține salarii mai mari, iar economia devine capabilă să țină în țară competențele. Când tehnologia rămâne la nivel de experiment sau de programe pilot (prea des folosite în UE), avantajul se evaporă pur și simplu. DAR, când tehnologia intră direct în producție și servicii (modelul american), deși vor exista greșeli, rezultatele pozitive, benefice, vor fi mult mai mari decât cele negative.

Iată de ce susțin mereu și mereu abordarea antreprenorială!

Nu mai avem voie, în UE, să ne fie frică de greșeli. Suntem însă obligați să ne fie frică dacă nu încercăm, dacă nu ne expunem la risc și la învățarea din eșec!

Vestea bună este că avem deja o ancoră politică puternică! Partidul Popular European (PPE), principala familie politică din Parlamentul European și una dintre forțele determinante la nivelul instituțiilor comunitare, a adoptat o declarație fermă de sprijin pentru inovare, robotizare și inteligență artificială. În logica PPE, Europa are nevoie de un acord pentru competitivitate care să reducă dependențele de importurile critice, să stimuleze investițiile private și publice și să creeze un cadru instituțional robust pentru creștere durabilă. Adică, un acord aplicat și aplicabil imediat, la modul cel mai concret.

PPE (creștin-democrații și liberalii) susține deschis direcția inovării, a robotizării și a programelor de inteligență artificială ca piloni ai competitivității europene, împreună cu un cadru care să stimuleze investițiile private și publice și să reducă dependențele din zonele critice. Facem asta pentru că într-o lume cu șocuri geopolitice frecvente, cu blocaje în lanțurile de aprovizionare și cu o competiție tehnologică dură (și nu întotdeauna onestă, mai ales din partea Chinei), prosperitatea se sprijină pe capacitatea de a produce, de a inova și de a securiza resursele strategice.

O economie europeană puternică înseamnă și o Europă mai sigură.

În același timp, tehnologia cere o piață care să permită creșterea. Europa are piață internă, însă are nevoie de o piață internă complet funcțională și prietenoasă cu scalarea companiilor, în special în zona digitală și tehnologică.

Aici, aplicarea Raportului Letta este esențială. Piața unică trebuie să funcționeze deplin, inclusiv în sectoarele digitale, pentru ca firmele europene să poată crește rapid pe propriul continent, să concureze global și să nu fie împinse să caute altundeva condițiile pentru expansiune (și creare de locuri de muncă!). Când barierele administrative și fragmentările rămân mari, companiile pierd timp, pierd bani și pierd oportunități. Iar oamenii pierd și ei. Când regulile se armonizează inteligent și se aplică predictibil, piața devine motor de creștere. Iar oamenii câștigă.

La rândul său, Raportul Draghi spune că Europa a pus în aplicare doar o mică parte din recomandările strategice necesare revitalizării economiei sale. Alte regiuni se mișcă mult mai repede, iar diferența se vede în rezultate și nu în bune intenții...

Europa excelează la analiza problemelor, dar performanța se vede în ritmul implementării. Tocmai aici se joacă maturitatea politică, în capacitatea de a transforma recomandările în politici publice coerente, în investiții, în reguli tot mai simple (dar mereu clare!), în instrumente de finanțare, în programe care se văd în fabrici, în start-up-uri, în universități și în servicii publice. Într-un peisaj global în care alții se mișcă rapid, viteza devine o formă de suveranitate economică.

România are un interes direct și o oportunitate clară în această transformare.

Avem oameni talentați, avem industrii care pot urca în lanțul valoric, avem IT, avem ingineri, avem antreprenori care au arătat deja că pot livra. Ceea ce (poate) face diferența este modul în care legăm aceste resurse într-un proiect național compatibil cu direcția europeană. Mă refer la educație modernă, sprijin pentru IMM-uri inovatoare, infrastructuri digitale solide, adoptarea rapidă a robotizării în industrie și a IA în servicii, plus o administrație care lucrează cu date și automatizări, reducând fricțiunea pentru cetățean și pentru firmă.

În plan concret, asta cere o abordare matură: finanțare pentru transfer tehnologic, hub-uri regionale de inovare, stimulente pentru retehnologizare, programe de formare accelerată, parteneriate între universități și companii, standarde profesionale moderne și trasee rapide de calificare.

Cere însă și un mesaj cultural! Antreprenoriatul este o formă de responsabilitate publică, fiindcă o firmă care crește aduce taxe, salarii și comunități mai stabile, cu viitor. În logica aceasta, investiția în educație aplicată și în tehnologie devine un act de interes național, la fel de important ca o autostradă sau ca o rețea energetică.

Eu spun că România și Europa nu au nevoie să aleagă între prosperitate și valori. Au însă nevoie să le pună împreună.

O Europă competitivă înseamnă o Europă care își educă oamenii pentru viitor, își modernizează economia prin IA și robotică, își repară mecanismele pieței unice ca să lase companiile să crească, își reduce dependențele critice prin investiții strategice și își construiește reziliența prin productivitate.

România, în această ecuație, are de câștigat enorm atunci când intră în joc ca participant activ, cu proiecte, cu industrie modernizată, cu școli conectate la economie, cu antreprenori susținuți să scaleze și cu o administrație care respectă timpul oamenilor.

În fond, competiția globală de azi se decide în felul în care transformăm cunoașterea în economie. Avem o șansă reală să facem din țara noastră un spațiu în care inovația devine normalitate, iar prosperitatea devine rezultat previzibil al muncii inteligente.

Pentru noi, așadar, ca stat membru UE, eu îmi doresc să fim acolo unde se construiește viitorul și nu doar acolo unde el se consumă. Astfel, sigur nu vom rămâne în urma nimănui.