Ce caută Ungaria în Africa? (II) Cum se vede Ungaria pe sine. Are Viktor Orban o „Mare Strategie”? (partea a doua)

Foto: Premierul Viktor Orban arătând harta așa-zisei „Ungarii Mari”, care include teritorii ale României sau Ucrainei. Sursa foto aici.

Sub titlul „Ce caută Ungaria în Africa?”, LARICS începe un alt serial – după cel prezentat pe parcursul anului 2022 - dedicat „chestiunii maghiare”, cu mai multe episoade, care încearcă să releve o realitate (geo)politică și strategică pe care încă ne temem să o privim în față. Ungaria este un actor politic care, pe de-o parte, a încălcat tot ceea ce înseamnă normă de comportament euro-atlantic, ieșind din orice tipar acceptabil, și, pe de alta, are o anvergură strategică fără precedent. Nu doar că premierul Orban – acest „Petrov al politicii ungare” - se mișcă senin pe ruta Kiev-Moscova-Beijing-Washington, dar Ungaria are o prezență complet disproporționată în regiuni de mare dispută și confruntare geopolitică și geoeconomică, cum este, de pildă, Africa.

Cum s-a ajuns aici? Și care este explicația acestui paradox? Cine deschide ușile Ugariei în Africa? Și de ce admite Vestul „dizidența” aproape de tip ceușist a lui Viktor Orban în sistemul euro-atlantic?

Sunt, toate, întrebări pe care le punem, încercând să sugerăm, împreună cu experții LARICS, inclusiv o serie de răspunsuri.

Primele patru episoade ale serialului nostru săptămânal sunt următoarele:

1.     Viktor Orban – un Ceaușescu al Vestului. Cum vede Occidentul Ungaria

2.     Cum se vede Ungaria pe sine? Are Viktor Orban o „Mare Strategie”? (prima parte)

3.     Cum se vede Ungaria pe sine? Are Viktor Orban o „Mare Strategie”? (partea a II-a)

4.     Rusia deschide ușa Budapestei în Ciad.

5.     China deschide ușa Ungariei în Sierra Leone

(LARICS)

Partea a doua a analizei de răspuns la întrebarea „Cum se vede Ungaria pe sine? Are Viktor Orban o „Mare Strategie”?” o voi face, în principiu, pentru aceași perioadă de timp de după aderarea Ungariei la Uniunea Europeană până în zilele noastre (2004-2024). Totuși, pentru a asigura un background utilizabil la nivel comparativ, am analizat câteva discursuri ale primului ministrul Victor Orban și din perioada primului guvern Orban (6 iulie 1998 – 27 mai 2002). Această perioadă a fost urmată de un guvern condus de un prim-ministru independent (Medgyessy Peter, 2002-2006) apoi de unul condus de un social-democrat (Gyurcsany Ferenc, 2006-2010) și în final guvernul Bajnai (Bajnai Gordon, independent, 2009-2010) din perioada cărora voi atinge doar tangențial discursul public. Părea că guvernarea de centru-dreapta a lui Orban nu a fost pe placul electoratului maghiar și Ungaria pornea pe un drum social-democrat... dar nu a fost să fie așa. Din 2010, Orban a revenit în prim-planul politicii Ungariei și a rămas până astăzi, provocând analiștii (inclusiv pe mine) să cerceteze evoluția retoricii oficiale

Calendarul lui Viktor Orbán include anual mai multe discursuri publice importante: el face o evaluare a stării națiunii (evaluarea anuală în februarie) și de obicei, se adresează publicului pe 15 martie și 23 octombrie (sărbătorile naționale oficiale). O altă manifestare de retorică statală, prin vocea premierului are loc la Universitatea de Vară „Tusványos”, organizată anual, în perioada iunie-iulie, în România. Primul astfel de discurs l-a ținut în 1998. La acea vreme, în calitate de prim-ministru nou ales, a subliniat importanța apartenenței Ungariei la NATO, iar în anii următori discursurile sale s-au transformat adesea în discursuri de programare politică. După prima sa victorie electorală în 1998, Viktor Orbán a spus că „țara este deja de facto, iar din aprilie anul viitor de jure, membră a NATO, cetățenii maghiari nu mai trebuie să-și facă griji cu privire la amenințările personale sau asupra proprietății din surse externe”. Viktor Orbán a continuat menționând că procesul „a fost inițiat de primul prim-ministru maghiar liber ales, József Antal, în cadrul așa-zisei politici externe de reorientare din 1990”. „Treaba noastră și a acestui guvern este să punem punctul pe i și să facem ultimele retușuri”.

În anul 2000 Ungaria sărbătorește anul milenar al existenței statalității maghiare, are loc vizita premierului și al președintelui Ungariei la Vatican unde sunt primiți de papa Ioan Paul al II-lea. Este anul în care FIDESZ părăsește Internaționalul Liberal și intră în Partidul Popular European.

Discursul din 2002, de la predarea puterii către câștigătorul Medgyessy Peter, Orban a spus, referându-se la cei 4 ani în care a guvernat Ungaria: „Am acordat un tratament prioritar și preferențial fermierilor maghiari și antreprenorilor maghiari și am lansat planul Széchenyi (n.a. Programul comun al Uniunii Europene și al Statului Maghiar între 2010 și 2020, care finanța firme, afaceri și alte proiecte. Va fi continuat de programul Szecsenyi Terv Plusz pentru perioada 2021-2027). Am retras Ungaria din pragul haosului, am învins bandele de criminalitate organizate (...) Am început reunificarea națională. Viitorul maghiarilor nu constă în cele zece milioane de maghiari din Ungaria, ci în națiunea de 15 milioane de maghiari. Așa că permiteți-mi să o repet, ca să se audă peste tot! Viitorul maghiarilor nu stă în cele zece milioane de maghiari din Ungaria, ci în națiunea de 15 milioane de maghiari (...) Guvernarea a fost întotdeauna doar un instrument pentru noi. Scopul este întotdeauna o națiune maghiară liberă, independentă și în dezvoltare. Bătălia este pierdută, dar obiectivele rămân aceleași ”.

În 2006 guvernul a fost preluat de social-democrați iar Gyurcsany Ferenc a fost numit prim-ministru. Cel mai notoriu discurs al acestuia este cel din 26 mai 2006, într-un cadru intern al Partidului Social-Democrat (MSZP). Discursul integral devine public în septembrie 2006, provocând mișcări civile puternice și o criză politică fără precedent în Ungaria modernă. Gyurcsanyi recunoștea că a trebuit să mintă în campanie, că partidul social-democrat este total nepregătit pentru guvernare. Totul într-un limbaj suburban. Acesta spunea: „În Europa, nicio țară nu a făcut o asemenea mizerie ca ceea făcută de noi. Se poate explica. Evident, mințim în ultimul an și jumătate sau chiar doi. Era foarte clar că ceea ce spuneam nu era adevărat. Aproape că am murit că timp de un an și jumătate a trebuit să ne comportăm de parcă am fi guvernat”.

Binențeles, Orban a profitat de reacția populară negativă lansând o retorică anti-Gyurcsany (valabilă și azi) pe care și-a construit campania electorală ce avea să-l readucă în fruntea guvernului în 2010.

Dimensiunile principale ale retoricii oficiale și discursurile lui Viktor Orban

Analiza discursurilor menționate duce la următoarele concluzii. Retorica oficială de stat, prin vocea premierului Orban, demonstrează o distanțare din ce în ce mai evidentă de cadrul conceptual european și devine, de la an la an, mai pragmatică și mai puțin voalată. Remarc faptul că acest aspect vine în cooncordanță și cu evoluția abordărilor conceptuale din cadrul strategiilor naționale de securitate, analizate săptămâna trecută în episodul anterior, în special în ceea ce privește chestiunile de suveranitate și națiunea maghiară. Orban dezvoltă o retorică de distanțare și delimitare de valorile liberale europene, transmițând totodată semnale politice privind exacerbarea idealului de reîntregire națională. În mod evident, nu se întâmplă acest lucru într-un mod agresiv sau jignitor în termeni de politică externă, ci într-un mod abil, viclean am putea spune, utilizând tehnici subtile de retorică, astfel încât ideile lansate și promovate să poate fi menținute la un nivel acceptabil de către actorii internaționali. Ungaria nu pare să vrea să se rupă total de comunitatea din care face parte (UE și NATO), dar insistă pe o atitudine diferită ce excede cadrul conceptual al comunităților din care face parte. Din aceste perspective, consider că putem observa două obiective naționale pe termen lung ce pot constitui elemente ale unei Mari Strategii:

1.     consolidarea suveranității în sensul capacitării lidershipului maghiar de a decide în chestiuni interne sau externe ce privesc obiective și interese naționale proprii, respectiv reîntregirea națiunii maghiare ciopârțite, sfâșiate de „tratatul nedrept de la Trianon”.

2.     creșterea economică a Ungarie, pentru a deveni putere regională.

Primul imperativ, coroborat cu obiectivele SMART de creștere economică, de creștere a puterii regionale menționată ca prioritate în strategia națională de securitate în vigoare, semnalează un posibil Mare Principiu, anume principiul independeței în decizii în realizarea interesului național ambițios chiar cu prețul renunțării la unele valori fundamentale ale comunității din care face parte, ori a unor valori ce stau la baza ordinii internaționale occidentale. Dar, cu aceste concluzii nu se termină cercetarea, ci devine și mai interesantă.

Consider că trebuie să ne uităm în ceea ce urmează dincolo de strategii și retorică, să vedem  efectiv ce acțiuni statale, politice interne și externe caracterizează perioada noastră analizată, pentru ca în sfârșit să putem emite o judecată precisă în ce a ce înseamnă o Mare Strategie.

Acțiuni și inițiative ale statului ungar

Acțiunile și inițiativele statale ale Ungariei din perioada analizată semnalează o evoluție consistentă în termeni conceptuali. Dincolo de o efervescență ieșită din comun, nespecifică altor țări membre UE din regiunea Europei Centrale și de Est, observăm o construcție care poate susține o decizie politică care nu neapărat este opțiunea cetățenilor țării, o decizie politică privind un obiectiv pe termen lung. Ideile principale pe care trebuie să le rețin de la acest capitol, din perspectiva cercetării mele sunt următoarele:

·       Păstrarea bunelor relații cu vecinii direcți;

·       Creștere economică;

·       Distanțare de cadrul conceptual european chiar și de cadrul conceptual ONU ;

·       Consolidarea relațiilor cu Rusia;

·       Consolidarea relațiilor cu China;

·       Implicarea diasporei maghiare în chestiuni interne (alegeri, referendumuri, etc);

·       Consolidare instituțională;

·       Legitimarea deciziilor publice prin referendum.

În ansamblu, am putea remarca un demers ce pregătește statul maghiar pentru un mediu de securitate diferit față de cel în care se află, indiferent dacă vorbim de mediul de securitate regional sau global.

Comportamentul Ungariei denotă, mai degrabă, un comportament controversat sau un comportament paradoxal în mediul actual de securitate decât unul Măreț, așa cum ar trebui să reiasă pentru a putea confirma o Mare Strategie. Obiectivul pe termen lung al unui astfel de comportament este imposibil de decodificat în termeni preciși, iar acest aspect ne pune în situația imposibilă de a stabili în mod clar existența unei Mari Strategii. Cu toate că toate resursele statale par a fi angrenate în acest comportament statal iar liderul incontestabil al acțiunilor și inițiativelor statale este lesne de ghicit după 24 de ani de guvernare continuă, singurul impediment în calea finalității noastre de a stabili cu exactitate comportamentul Ungariei ca fiind un Comportament Măreț, este obiectivul pe termen lung. Teama mea este că acest obiectiv nu va reieși în mod clar ori într-un mod formal din nici o perspectivă analizată în lucrarea mea, tocmai datorită inacceptabilității acestuia în cadrul conceptual occidental specific mediului de securitate global și actual. Ceea ce înseamnă că obiectivul Ungariei pe termen lung trebuie să fie unul de nespus, unul tabu, pe care-l vom decodifica doar printr-o coroborare a datelor prezentate pe cele trei dimensiuni ale analizei privind Marea Strategie al Ungariei: Marea Strategie ca Plan Măreț, Marea Strategie ca Principiu Măreț și Marea Strategie ca Mare Comportament.

Ce am obținut până acum?

Am reușit să transformăm o întrebare simplă, într-o cercetare academică amplă. La început părea un demers simplu. O întrebare simplă. Ce vrea Budapesta? Are Ungaria o Mare Strategie? Dacă da, care este aceasta? Care ar fi obiectivul final, pe termen lung al acesteia? Dar lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.

Literatura de specialitate relevă faptul că o Mare Strategie poate fi abordată din trei perspective academice diferite: ca Mare Plan, ca Principiu Măreț și ca un Mare Comportament sau Comportament Măreț. Fiecare abordare presupune o analiză diferită, iar demersul meu rămânea incomplet, neclar dacă nu le abordam pe toate trei. Recunosc că, încă de la început, am avut un presentiment că Ungaria lui Victor Orban urmărește ceva măreț ce nu poate fi spus în gura mare sau nu trebuie spus încă. Retorica de stat și comportamentul controversat recent al Ungariei semnala chiar și pentru un neinițiat faptul că ceva se petrece dincolo de aparențe. Cel puțin așa percepeam eu lucrurile din perspectiva unui simplu cetățean roman, de etnie maghiară, masterand al Universității din București.

Pentru început, m-am aplecat asupra strategiilor de securitate ale Ungariei din perioada 2004 – 2024, de anul aderării Ungariei la Uniunea Europeană și NATO respectiv până în prezent. Din acest motiv, prima dimensiune a cercetării mele, Marea Strategie ca Plan Măreț, s-a rezumat la analiza calitativă și cantitativă a trei documente formale, cele trei strategii naționale de securitate ale Ungariei din perioada selectată.

Dacă ne luăm după sistematizarea de specialitate, deși nu am reușit la acest capitol să confirm existența elementelor constitutive ale unui Plan Măreț, consider că am reușit să identific un obiectiv clar al Ungariei pe termen lung, acela de a devenii o mare putere economică în comunitatea europeană. Totodată am reușit să identific și un principiu guvernator al ambițiilor de securitate ale Ungariei, acela de suveranitate, de a dispune singur de soarta sa, dincolo de cadrul conceptual european, chiar cu riscul unor controverse, amenințări, șantaje sau judecăți din partea partenerilor comunitari. Identificarea conceptului de națiune extinsă, abordată diferențiat de cel de națiune internă din ultima strategie de securitate analizată, a fost un rezultat neașteptat al cercetării mele. În concluzie, la acest capitol nu am putut confirma 100% existența unei Mari Strategii, dar am reușit să identific unele elemente care vor putea fi luate în calcul după epuizarea următoarelor două cercetări, pe dimensiunea de Principiu Măreț respectiv Comportament Măreț ale unei posibile Mari Strategii.

În analiza discursului oficial de stat al Ungariei, m-am axat pe discursurile anuale ale premierului maghiar de la Universitatea de Vară „Tusványos”, care consider că „dau ora exactă” privind viziunea, atitudinea și intențiile Ungariei și implicit ale premierului Orban. Mi-am dorit să identific în integralitate toate discursurile din 1998 și până astăzi, însă nu am reușit. Totuși am identificat în mediul online 16 discursuri (integrale sau parțiale) pe care am reușit să le analizez, urmărind să identific idei, principii sau alte elemente cheie ale acestora (pentru analiza ultimului discurs, din 2024, a se vedea aici).

Am observat faptul că retorica oficială de stat, prin vocea premierului Orban, semnalează o distanțare din ce în ce mai puternică de cadrul conceptual european de securitate și devine de la an la an mai aplicată și mai clară. Acest aspect este în cooncordanță și cu evoluția abordărilor conceptuale din cadrul strategiilor naționale de securitate, în special în ceea ce privește chestiunile de suveranitate și conceptul de națiune maghiară. Orban reușește să dezvolte o retorică de distanțare și delimitare de valorile liberale europene și transmite totodată, semnale politice subtile privind exacerbarea idealului de reîntregire națională. Acest lucru nu se întâmplă într-un mod agresiv sau jignitor în termeni de politică externă, ci într-un mod abil, șiret am putea spune, utilizând tehnici subtile de retorică, astfel încât ideile lansate și promovate să poate fi menținute la un nivel acceptabil de către actorii internaționali. Ungaria nu să vrea să se rupă total de comunitatea din care face parte (UE și NATO) dar insistă pe o atitudine diferită ce excede cadrul conceptual al comunităților din care face parte. Din aceste motive, consider că putem observa două obiective naționale pe termen lung ce pot constitui elemente ale unei Mari Strategii:

1.     consolidarea suveranității în sensul capacitării lidershipului maghiar de a decide în chestiuni interne sau externe ce privesc obiective și interese naționale proprii, respectiv

2.     reîntregirea națiunii maghiare sfâșiate de „tratatul nedrept de la Trianon”.

Acestea, coroborate cu obiectivele de creștere economică, de creștere de putere regională din strategia națională de securitate în vigoare, semnalează un posibil Mare Principiu, anume principiul independeței economice și în deciziile proprii privind realizarea interesului național ambițios chiar cu prețul renunțării la unele valori fundamentale ale comunității din care face parte, ori a unor valori ce stau la baza ordinii internaționale occidentale.

În concluzie, iarăși, este imposibil să stabilim 100% că Ungaria are o Mare Strategie, dacă ne raportăm la cadrul literaturii de specialitate din domeniu. Totuși, cercetarea noastră pe această direcție, de posibil Principiu Măreț, relevă din nou unele elemente de luat în calcul: ideea de suveranitate, regretul național privind pierderea Transilvaniei și idealul național de reîntregire a națiunii maghiare.

Ultimul palier al demersului meu și a treia linie de cercetare este analiza acțiunilor și a inițiativelor statale, în sensul identificării unei posibile Mari Strategii ca un Mare Comportamaent sau Comportament Măreț. În acest caz, consider că am reușit să mențin o liniaritate privind comportamentul Ungariei din 1998 (primul guvern Orban) și până în zilele noastre cu focus pe acțiuni și inițiative legislative în special. În baza cercetării mele, pot afirma că Ungaria demonstrează mai degrabă un comportament controversat ori un comportament paradoxal în mediul actual de securitate decât unul Măreț, așa cum ar trebui să reiasă pentru a putea confirma o Mare Strategie. Obiectivul pe termen lung al unui astfel de comportament este imposibil de decodificat în termeni preciși, iar acest aspect ne pune în situația imposibilă de a stabili în mod clar existența unei Mari Strategii. Cu toate că toate resursele statale par a fi angrenate în acest comportament statal, iar liderul incontestabil al acțiunilor și inițiativelor statale este lesne de ghicit după 24 de ani de guvernare continuă, singurul impediment în calea finalității noastre de a stabili cu exactitate comportamentul Ungariei ca fiind un Comportament Măreț este obiectivul pe termen lung. Teama mea este că acest obiectiv nu va reieși în mod clar ori într-un mod formal din nici o perspectivă analizată în lucrarea mea, tocmai datorită inacceptabilității acestuia în cadrul conceptual occidental. Ceea ce înseamnă că obiectivul Ungariei pe termen lung trebuie să fie unul de nespus, unul tabu, pe care-l vom decodifica doar printr-o coroborare a datelor prezentate pe cele trei dimensiuni ale analizei privind Marea Strategie al Ungariei: Marea Strategie ca Plan Măreț, Marea Strategie ca Principiu Măreț și Marea Strategie ca Mare Comportament.

Inițiativele statale confirmă două aspecte cheie ce au fost identificate încă din primele două direcții de cercetare: capacitarea economică și idealul reîntregirii naționale. Aceste aspecte susținute de datele prezentate și analizate, demonstrează din nou un obiectiv final inacceptabil în termeni de securitate occidentală, un obiectiv care nu poate fi atins decât în măsura în care se schimbă paradigma de securitate globală ori dacă Ungaria este destul de puternică să-și impună punctul de vedere în cadrul actual al mediului de securitate regional. Istoria ne-a dovedit că la un moment dat, dacă se pune problema unei reoganizări geopolitice al mediului de securitate regional sau global, doar cei mai puternici au acces la masa negocierilor, indiferent că acestea au loc la Yalta, la Malta sau în altă locație. În concluzie, da, Ungaria are o Mare Strategie, dar care excede sistematizarea propusă de Silove. Consider că în cazul Ungariei strategia lui Orban este una complexă și tabu în cadrul conceptual de securitate occidental, astfel încât acesta nu poate fi identificat și decodificat decât în urma coroborării celor trei mari direcții de abaordare propuse de Silove.

Paradoxul este că în cadrul conceptual occidental fundamentat pe valori liberale a fi diferit este un lucru pozitiv, acceptat, chiar încurajat. Diversitatea este o valoare. Dar ce se întâmplă când tocmai valorile aclamate și promovate destabilizează sistemul și pun sub semnul întrebării existența sistemului? Pentru că din punctul meu de vedere comportamentul Ungariei provoaacă exact acest gen de întrebare. Mai mult, invazia Georgiei, a Crimeei, a Uncrainei (dacă și acesta se sfârșește cu acceptul tacit al Occidentului) și a Palestinei nesancționate de sistemul de securitate internațional devin un precedent de care se poate folosi Ungaria – nu neapărata pentru o invazie militară – și să transforme Transilvania (în primă fază) într-o enclavă independentă ori cu dublă subordonare administrativă pe modelul Kosovo? Oricum ar fi, Ungaria nu se dezice de interesul său național de a putea controlo nu numai Transilvania dar și Transcarpatia (de ce nu și Slovenia sau Croația și astfel un coridor terestru spre Marea Adriatică și portul din Trieste).

Constelația norocoasă a lui Viktor Orban

Sursa foto aici.

În final, consider că Marea Strategie al Ungariei lui Orban nu va putea avea finalitatea preconizată (reîntregirea națională) decât dacă se vor alinia vreodată cele patru „stele norocoase” ce pot forma un nou mediu de securitate global, unul care rescrie sistemul de securitate actual bazat pe cadrul conceptual ONU.

Este vorba de:

1.      interesele Chinei pe scena mondială (în Europa și în Pacific),

2.      succesul Rusiei în conflictul din Ucraina,

3.     extinderea conflictului din Orientul Mijlociu și

4.     repoziționarea SUA (în funcție de rezultatul alegerilor de la finalul anului 2024) în mediul de securitate din Europa Centrală și de Est.

Acestea sunt, consider eu, cele patru stele norocoase, care dacă se aliniează într-un mod favorabil Ungariei, se pot crea premisele unei noi ordini mondiale în care Ungaria se va regăsi pregătită pentru revendicarea teritoriilor pierdute la Trianon. Cum se poate întâmpla în practică acest lucru? În termeni geopolitici și geostrategici trebuie să luăm în considerare faptul că există premisele unor abordări diferențiate pe cele trei zone geografice de interes major  pentru Ungaria (Zona de Sus din Slovacia, zona Transcarpatia din Ucraina și zona Ardealului din România), iar o eventuală încercare de previzionare, pentru a fi științific credibilă, consider că inevitabil trebuie realizată prin utilizarea unor tehnici de analiză structurată specifice mediului de intelligence, cea ce generează provocarea unei alte cercetări, laborioase, demne de un alt demers academic viitor.

Marton SZASZ este doctorand al Universității din București și expert LARICS pe chestiunea maghiară.