Cătălin Ştefănescu: Nu mai înţeleg nimic din Ungaria asta

Piaţa Klauzál din Szeged, Ungaria FOTO panoramio.com - András Szűts

Cu vreo cîţiva ani în urmă, mergeam în „ţara vecină şi prietenă“cu sentimentul clar că de acolo începe lumea civilizată la care aspirăm şi noi pe-aici. Ardelenii, crişenii, bănăţenii călătoresc frecvent în Ungaria şi văd lucrul ăsta ca pe unul foarte firesc.

E un tip de cultură în care au trăit, un fel de a fi şi de a vedea lumea, influenţat în mult mai mare măsură de valorile civilizaţiei decît de – altminteri consistentele – antipatii şi rîci apărute de-a lungul istoriei. 

În partea de vest a României e perfect firesc să te urci în maşină şi să dai o fugă pînă în Ungaria, la cumpărături. Acolo, magazinele de calitate s-au deschis cu mult înainte de a apărea micile bucurii capitaliste şi pe străduţa noastră. 

La fiecare sfîrşit de săptămînă, noile locuri cu bazine de înot, saune, parcuri de distracţii şi hoteluri ieftine de la Hajdúszoboszló sînt luate cu asalt de românime. 

Timişorenii şi arădenii îşi fac cumpărăturile, deseori, în cel mai firesc mod cu putinţă, la Szeged. Cine îşi permite merge acolo şi la consulturi medicale, tratamente, operaţii mai complicate, pentru că „e mult mai sigur, mai civilizat, şi eşti tratat cu respect“. Sălăjenii, bihorenii, sătmărenii fac acelaşi lucru, dar la Debrecen. 

Ani în şir am făcut naveta la Budapesta, alături de sute şi mii de români care mergeau – şi mai merg şi acum – la concerte. Acolo, treaba asta a început de multă vreme, iar Budapesta face parte din traseul obişnuit al turneelor. Ungaria e o ţară în care se mănîncă şi se bea bine, unde fiecare palmă de pămînt e lucrată şi delimitată cu grijă, unde există o preocupare serioasă pentru felul în care arată locurile şi pentru legarea de restul Europei prin drumuri şi autostrăzi. Oricum ai da-o, oricît ai fi de daco-roman rătăcit între aburi de xenofobie sau încăpăţînare tîmpă, cînd treci graniţa dincolo, „la ei“, recunoşti că „stau mult mai bine decît noi“. Bine, hai, nu mult mai bine – asta ar însemna că Germania e din alt sistem solar –, ci, pur şi simplu, mai bine. Asta ca să nu-i supărăm definitiv pe patrioţii vigilenţi. 

Şi, pentru că tot i-am amintit pe supărăcioşii care găsesc mereu cîte ceva de criticat cînd e vorba de Ungaria, să mai punem la socoteală şi faptul că – fără să uităm traumele istoriei – cultura acelui spaţiu ne-a încălzit binişor, de multă vreme încoace, şi ne-a fost de mare folos în construcţia „spiritului de peste munţi“. Un spirit despre care se face destul de multă bătaie cu cărămida în piept, printre unii compatrioţi din Transilvania, dar care îşi are o bună parte din rădăcini în influenţa pe care vechiul Imperiu de la Vest a avut-o asupra acestor locuri.

Însă, de la o vreme, în ţara vecină au început să se întîmple lucruri neaşteptate. Ungaria părea plecată ca din puşcă spre civilizaţie. Bun; tembeli cu mustăţi cît salamul de Sibiu, rătăciţi penibili care-şi pun uniforme şi costume ca la carnaval, dîndu-şi aere războinice, se găsesc peste tot în lumea largă. Dar imaginea de ansamblu a Ungariei era una extrem de bună – o ţară cam plată ca relief, dar foarte îngrijită şi cochetă, cu una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei, plecată definitiv şi hotărît pe drumul civilizaţiei şi al democraţiei. Unii dintre noi îi invidiam pe unguri pentru felul în care o luaseră la sănătoasa spre Occident. Asta pînă în ultimii ani, cînd treburile au început să o ia razna. 

Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.