Alertă islamistă (şi) în Balcani. Arestarea unor clerici şi „soldaţi ai lui Allah”

Poliţia kosovară arestează un bărbat suspect că a luptat cu insurgenţii islamişti din Siria şi Irak (12 august 2014) FOTO Reuters/Laura Hasani

Îngrijorarea, locală şi internaţională, faţă de alăturarea unor cetăţeni din statele Balcanilor de Vest la trupele Statului Islamic, dar mai ales faţă de revenirea acestora acasă, este îndreptăţită, spune Rufin Zamfir într-un articol publicat în FP România nr. 43 decembrie 2014 - ianuarie 2015.

La o populaţie de circa 25 de milioane de persoane, Balcanii de Vest, cu cele cinci milioane de musulmani, sunt cea mai densă zonă de reprezentare a Islamului în Europa. Abordarea politică secularistă promovată în Constituţiile statelor din acest areal, îmbrăţişată şi de majoritatea covârşitoare a populaţiei locale, a împins treptat pornirile extremist-religioase într-o stare de hibernare avansată, de unde, până de curând, nimeni nu se mai aştepta să le vadă revenind. Ştirile despre luptători ISIS (Islamic State of Iraq and Siria) bosniaci sau albanezi-kosovari, valul de arestări care le-au urmat, au readus pericolul extremismului religios din Balcani pe prima pagină a ziarelor, ca şi pe agendele politice. Suplimentar, dar poate mult mai important, au readus pe agendă sărăcirea continuă a populaţiei din regiune şi lipsa unor perspective mai bune de viaţă, debusolarea localnicilor în mijlocul dilemei „valori naţionale sau mimarea valorilor liberatorilor occidentali?”, corupţia aparatului administrativ, criza politică în care se află Kosovo şi Bosnia şi Herţegovina (BiH) – şi nici FYR Macedonia nu stă bine. Toate acestea sunt cauze care îi favorizează pe cei aflaţi la „pescuit de suflete” gata să moară pentru Allah.

Ştirea momentului: arestarea recruţilor şi a recrutorilor

Arestările succesive care au avut loc în cea de-a doua jumătate a anului 2014 în BiH şi Kosovo – în jur de 100 de suspecţi de sprijinire a ISIS, fie că e vorba de „soldaţi ai lui Allah”, fie de lideri spirituali ce conduceau „centre de recrutare” sau „pregăteau spiritual viitorii eroi” – au redeschis subiectul existenţei unui filon radical în rândul musulmanilor din Balcani şi a existenţei unui teren propice înfloririi unor asemenea manifestări. Subiectul fusese tratat amplu în anii războaielor iugoslave, însă, aproape suspect, a fost abandonat de media internaţionale după 1998.

În august, poliţia kosovară a arestat un lot de circa 40 de persoane suspectate că şi-ar fi oferit sprijinul armatei Statului Islamic. Paradoxal, cei mai mulţi dintre cei arestaţi provin din Ferizaj, regiune agricolă săracă unde principalul angajator a fost multă vreme firma americană care a ridicat Camp Bondsteel, cea mai mare unitate militară a SUA din Kosovo, unde actualmente mai sunt campaţi 700 militari americani, a căror prezenţă generează venituri pentru mulţi dntre localnici. Până la finele lui septembrie, poliţia kosovară a mai reţinut încă 15 persoane, acum fiind vizaţi lideri spirituali suspectaţi că efectuau recrutări în numele ISIS. Între ei, Shefqet Krasniqi, imamul Marii Moschei din Priştina, dar vestea nu a făcut mari valuri. Clericul era cunoscut pentru fondurile pe care le gestionase în numele al-Haramain, organizaţia prin intermediul căreia se pare că Al Qaida a finanţat luptătorii musulmani în timpul războaielor împotriva armatei Serbiei – listată de INTERPOL ca sponsor al lui Osama bin Laden, organizaţia a fost desfiinţată formal în 2004. După estimările autorităţilor kosovare, în rândul forţelor ISIS s-ar afla 100-200 de conaţionali (16 au fost omorâţi deja) a căror întoarcere acasă este privită cu extremă îngrijorare la Priştina. În primul rând, un nucleu îndoctrinat împotriva Americii şi a aliaţilor săi este un mare pericol pentru Kosovo, obişnuit să se sprijine tocmai pe SUA şi pe aliaţii săi.

Răscolirea amintirilor: „Nu am făcut altceva decât ce făcea UCK!”

Dar autorităţile de la Priştina mai au un mare motiv de îngrijorare: într-un tablou ciudat de asocieri şi fapte, prezenţa unor mujahedini kosovari în rândul armatei ISIS poate pune la îndoială legitimitatea unor importanţi lideri politici kosovari. Declaraţiile lui Lavdrim Muhaxheri, kosovarul care s-a fotografiat în timp ce decapita un adolescent sirian în numele ISIS, au făcut rapid înconjurul redacţiilor internaţionale, forţând o asociere pe care în mod sigur nici guvernanţii de la Priştina, nici aliaţii lor americani, nu ar fi vrut-o. „Nu am făcut altceva decât ce făceau luptătorii Armatei de Eliberare a Kosovo!”, a declarat teroristul cu origini kosovare. Chiar dacă în mod evident mujahedinul vorbea doar din auzite – avea mai puţin de zece ani în perioada conflictelor cu Serbia –, cuvintele sale trebuie că au dat puternice emoţii actualului prim-ministru Hashim Thaci, dar şi principalului său opozant, Ramush Haradinaj, ambii foşti comandanţi I Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK) aflaţi acum într-o acidă rivalitate politică. Emoţii trebuie să se fi resimţit şi la Washington sau la Londra, care, cel puţin după 1998, au sprijinit fără perdea UCK. Oricum ar sta lucrurile, autorităţile kosovare arată ca unele care, cel puţin pe etapă, îşi fac treaba bine: după valul de arestări şi asigurările preşedintei Artifete Jahjaga – „Kosovo nu va deveni un refugiu pentru terorişti” –, Parlamentul de la Priştina urmează să promulge legea care interzice alăturarea cetăţenilor kosovari unor insurgenţe străine, sub pedepse de până la 15 ani. Puternic încercată politic la nivel intern, BiH s-a raliat mai greu acestei ofensive împotriva „exportului” de mujahedini. La sfârşitul toamnei, mai bine de 25 de bosniaci au fost arestaţi pentru sprijinire a organizaţilor teroriste afiliate ISIS.

În pofida respingerii categorice, la nivel declarativ, a transformării teritoriului bosniac într-o anticameră ISIS, în afara modificării rapide a legislaţiei specifice (încă din aprilie 2014, înaintea tuturor statelor din Balcani), reacţiile autorităţilor bosniace au fost cel puţin încete.

Proporţiile pericolului de reactivare a unor elemente extremiste rămase latente la finalul războiului sârbo-bosniac nu au fost suficiente pentru a dinamiza unul dintre cele mai complexe şi greoaie aparate de stat din lume. Dacă mai adăugăm şi că 2014 a fost an cu alegeri generale în BiH, nu ne mai mirăm că au trecut aproape şase luni până să se ia măsuri concrete împotriva nucleelor radical-musulmane suspectate de sprijinire a ISIS. Iar aceasta în contextul în care este de notorietate deschiderea musulmanilor bosniaci faţă de radicalizările de pe axa terorismului: în anii conflictului cu armata sârbă au primit sprijinul substanţial al unor mii de jihadişti din Afgahanistan, Cecenia, Egipt, pe care l-au transferat apoi UCK-ului, în Kosovo.

Şansele unei ascensiuni islamiste în Balcani

Totuşi, analiza conflictelor armate din arealul Balcanilor arată că acestea s-au purtat de-a lungul liniei de demarcaţie naţională, nu religioasă. În Kosovo, de exemplu, subsumarea acestora unor motivaţii religioase a fost rară – mai degrabă o aberaţie, ciudată – şi a încetat aproape total după 1998. Un episod surprins de presa vremii (The Times, 26.11.1998) este relevant pentru importanţa infimă atribuită religiei în conflict: jurnalistul cotidianului britanic, preocupat să afle ce e cu grupul de mujahedini arabi care tocmai îi trecuseră prin faţă într-una din taberele UCK, cere explicaţii de la căpitanul kosovar al bazei. Vădit jenat, acesta declară că nu ştie nici cine sunt, nici de unde au venit, subiectul este unul despre care „nu se vorbeşte”. Întrebat, mai departe dacă el ştie ce fel de musulman este, şiit sau sunit, omul izbucneşte în râs şi spune că nu are idee, dar se poate interesa la fratele său, imam în mica localitate lângă care se afla baza.

După 1998, Vestul devine din tolerant faţă de acţiunile UCK, interesat activ să stopeze orice fel de alunecare către manifestări islamiste. Sprijină lupii tineri secularişti, trăiţi in străinătate, să preia comanda UCK – speculând uciderea comandantului Adem Jashari, un fost agricultor cu educaţie primară – şi scoate UCK de pe lista organizaţiilor teroriste. Chiar şi pe acest fond, îngrijorarea liderilor balcanici faţă de alăturarea unor co-naţionali la trupele ISIS, dar mai ales faţă de întoarcerea acestora acasă, este îndreptăţită. În acest moment, o revenire a acestor mujahedini este facilitată de permeabilitatea frontierelor, aspect indicat din nou de Comisia Europeană în rapoartele din octombrie asupra progreselor statelor balcanice. Obişnuite să joace un rol secundar în sistemul de luptă anti-teroristă şi de securitate internă a propriilor state, rolul principal fiind cedat cu bucurie organismelor internaţionale (EUFOR Althea, UNMIK, EULEX), forţele de ordine autohtone, deşi permanent infuzate cu capital şi know-how occidental, sunt încă departe de a putea impune un control eficient care să elimine sau măcar să reducă posibilitatea unor acte teroriste. De prisos să mai amintim că, pe fondul lipsei unei reconcilieri între statele foste iugoslave, cooperarea între forţele statelor din regiunea Balcanilor – acolo unde există – este doar un exerciţiu de retorică, lipsit aproape total de orice punere în practică. Iar situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât nici „patronii” străini ai structurilor de securitate locale nu trec prin cea mai fericită perioadă. După ce o recentă serie de acuzaţii la adresa eficienţei sale, EULEX se confruntă acum cu un amplu scandal de corupţie.