VIDEO„Succesurile” lui Ghiţă Falcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Falcă este primarul municipiului Arad FOTO Adevărul

Finul lui Traian Băsescu, Gheorghe Falcă, o „plagiază” pe mezina preşedintelui, Elena. Primarul din Arad s-a folosit de "succesurile" Ebei pentru a-şi descrie cariera sa politică.

Prezent marţi seara la Zalău pentru a-i convinge pe democrat-liberalii sălăjenii să-l voteze, sâmbătă, pentru a fi candidatul PDL la preşedinţia României, Gheorghe Falcă, „Ghiţă” – pentru preşedintele PDL Sălaj Lucian Bode – şi-a început discursul cu o gafă gramaticală: „După 18 ani, după multe succesuri, am ajuns şi eu preşedintele organizaţiei judeţene”. Cel care visează să ajungă preşedintele României a mai spus, la Zalău, că „de aici (din Sălaj – n.a.) avem acei oameni de stat care nu au ocupat nicio funcţie în stat dar care au ocupat respectul nostru”.


Primarul Aradului a vorbit şi despre unificarea dreptei, precizând că acest proces ar trebui să se facă în jurul valorilor de dreapta. "Nu mă interesează unificarea în jurul liderilor, ci în jurul valorilor", a declarat, Falcă, la Zalău.


Cu Vasile Blaga la numai un metru de el, candidatul le-a reproşat "liderilor de la Bucureşti" că "spun că electoratul căruia ei se adresează este antreprenoriatul român" şi că îi uită pe agricultori şi pe ceilalţi români care stau la baza economiei româneşti.


Gheorghe Falcă a venit la Zalău într-o campanie electorală înaintea alegerilor interne din PDL pentru desemnarea candidatului partidului pentru alegerile prezidenţiale din 2014. Alături de el s-a aflat Zalău şi celălalt candidat rămas în cursă, Cătălin Predoiu, în timp ce al treilea - Simona Creţu - s-ar fi retras, potrivit unor lideri PDL locali, din competiţie.
 

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate