VIDEO Disperarea unor oameni ajunşi la capătul răbdării: ”NU mai putem supravieţui în condiţiile acestea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce drumul ce uneşte mai multe localităţi din comuna sălăjeană Gâlgău n-a văzut niciodată asfaltul, deşi este considerat drum judeţean, şi după ce în ciuda numeroaselor sesizări, administraţia judeţeană nici măcar nu a acoperit craterele din drumul de pământ, locatarii din zonă au decis să treacă la proteste.

După sesizări, petiţii şi discuţii tête-à-tête cu factorii de decizie, rămase - toate - fără vreun rezultat, localnicii din comuna Gâlgău a decis că este momentul să treacă la proteste pentru a determina autorităţile să repare drumul ruşinii, DJ 109E, care le prăfuieşte casele şi le distruge maşinile de ani buni, fără ca nimeni să mişte un deget.


Un grup de localnici s-a adresat joi, 23 iulie, consilierilor judeţeni aflaţi în şedinţă ordinară la Zalău, avertizând că, dacă nu se rezolvă problema cât mai curând, oamenii care locuiesc în zona riverană drumului cu pricina sunt hotărâţi să treacă la proteste.


”Deja, cum locuiesc chiar în intersecţie, în semn de protest oamenii accelerează când trec pe lângă casa mea, ca să se ridice praful”, a descris starea de spirit din satele comunei viceprimarul Daniel Şuteu. Potrivit acestuia, oamenii spun că, dacă nu se rezolvă cât mai curând problema, vor bloca podul de peste râul Someş, ceea ce ar putea duce - crede viceprimarul - la violenţe pe care nu le doreşte nimeni.


Delegaţia a fost condusă chiar de primarul Cristian Ungur, care i-a adresat mai multe reproşuri preşedintelui Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc. ”Am discutat cu dumneavoastră în urmă cu trei ani şi m-aţi întrebat ce probleme avem de rezolvat. V-am rugat atunci să ne ajutaţi cu drumul acesta şi aţi zis că în acest mandat o să-l reparaţi. Nu s-a întâmplat nimic”, a spus el.


O femeie ce deţine o casă de vacanţă în comună, fostă poliţistă, i-a sugerat preşedintelui Consiliului Judeţean chiar să renunţe la comună, dacă tot nu o poare administra cum trebuie. ”Sunt cetăţean european şi vreau drumuri, apă şi canalizare. Nu vreau politică. Daţi-ne la judeţul Cluj, daţi-ne la Maramureş dacă nu aveţi nevoie de noi. Nu se poate ca în ţara asta să nu existe, de atâţia ani, bani pentru 15 kilometri de drum”, a spus femeia, pe nume Anita Toma.


Drumul va fi asfaltat, parţial, anul acesta


Potrivit preşedintelui Consiliul Judeţean, drumul arătat cu degetul de localnici nu a fost o prioritate până acum pentru că nu este circulat, cu toate că, după cum susţin protestatarii, nu este circulat tocmai pentru că este impracticabil. Chiar şi aşa, fără un trafic prea mare, drumul va fi reabilitat - spune Tiberiu Marc - dar nu va fi vorba despre o reabilitare completă, ci doar despre refacerea căii de rulare şi, unde este cazul, a podurilor şi podeţelor. Lucrările ar urma să înceapă anul acesta şi se vor finaliza în funcţie de bugetul pe care Consiliul Judeţean îl va avea la dispoziţie, a precizat el.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!