Un copil de 11 luni din Crasna, dus cu avionul la Bucureşti după ce s-a ars cu mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de numai 11 luni, din Crasna, a ajuns joi la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, după ce s-a ars cu mâncare pe faţă şi pe torace.

Din datele primite de la managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sălaj, Radu Coste,rezultă că micuţul, scăpat puţin de sub supravegherea părinţilor, a tras pe el o oală cu supă fierbinte. Părinţii au sunat imediat la 112, iar un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sălaj l-a adus la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Codruţa Puşcaş, copilul la ajuns la Urgenţe prezentând o arsură de gradul I şi II cu mâncare fierbinte, la nivelul feţei, toracelui superior şi a membrului superior stâng pe aproximativ 16 la sută din suprafaţa corporală.  El a fost tratat la Unitatea de Primire a Urgenţelor, stabilizat din punct de vedere hemodinamic şi respirator, după care a fost dus cu o ambulanţă la Cluj, de unde a fost îmbarcat într-un avion sanitar şi transferat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

Citeşte şi Un bărbat din Sânpetru Almaşului a murit încercând să aprindă resturile vegetale de pe un teren agricol

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată