Ucişi pe mopede

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cursul anului 2010, pe raza judeţului Sălaj, au fost înregistrate 36 accidente de circulaţie provocate de conducători de mopede, soldate cu 2 morţi, 25 de răniţi grav şi 14 răniţi uşor.

Doi mopedişti au murit, iar alţi 25 au sufeit leziuni grave, în urma unor accidente de circulaţie, care au avut loc în 2010.
“De asemenea, şi în acest an s-a produs un accident de circulaţie, în care a fost implicat un mopedist, soldat cu rănirea gravă a acestuia”, se arată într-un comunicat al IPJ Sălaj.

Conform sursei citate anterior, principalele cauze ale accidentelor au fost conducerea imprudentă, conducerea mopedului sub influenţa băuturilor alcoolice, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers şi circulaţia pe contrasens.

“Pentru siguranţa dumneavoastră şi a celorlalţi participanţi la trafic, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj reaminteşte că, potrivit prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice , pentru a conduce un moped pe drum public conducătorul acestuia trebuie să aibă vârsta de 16 ani şi să fi absolvit un curs de legislaţie rutieră în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor auto”, mai precizează reprezentanţii IPJ.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort