Tribunalul Bucureşti decide falimentul sau reorganizarea Cuprom

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica din Zalău a fost deschisă în 1972 FOTO Arhivă

Soarta  celui mai mare producător de conductori emailaţi din cupru din ţară, Cuprom, şi, implicit, a fabricii de la Zalău, va fi decisă la Bucureşti în 23 octombrie.

Este data la care la Tribunalul Bucureşti va fi judecată contestaţia formulată de doi dintre creditorii societăţii – Alabastra Mining Limited, o firmă cu sediul în Cipru, şi Raiffeisen Bank – împotriva respingerii, la finalul lunii august, de către adunarea creditorilor, a planului de reorganizare a Cuprom.

Potrivit liderului sindical al fabricii din Zalău, Ştefan Boros, Tribunalul Bucureşti a admis patru contestaţii. Două dintre ele sunt formulate de foştii angajaţi şi de foşti pensionari ai fabricilor de la Zalău şi de la Baia Mare, care cer includerea lor în tabelul definitiv al creanţelor. Contestaţiile lor, ce vor fi judecate în 9 octombrie, nu pot influenţa, însă, decisiv, soarta viitoare a Cuprom. Pot schimba, însă, ceva contestaţiile depuse de două dintre societăţile creditoare, Mining Limited şi Raiffeisen Bank, care vor fi judecate în 23 octombrie. Potrivit planului de reorganizare, postat pe site-ul administratorului judiciar BDO Business Restructuring SPRL, firma din Cipru îşi exprimase, printr-o declaraţie ataşată planului, intenţia fermă de participare la înfiinţarea unor filiale ale Cuprom, organizate ca centre de profit diferite, măsură propusă prin plan. Este vorba, de fapt, despre funcţionarea actualelor secţii de emailare, respectiv a celei de trefilare din cadrul fabricii de la Zalău ca şi entităţi distincte, în care Cuprom ar trebui să deţină 85 la sută din capitalul social, diferenţa de 15 procente urmând să fie acoperită prin contribuţia creditorilor.

Dacă judecătorul sindical respinge contestaţiile celor doi creditori, pasul următor este deschiderea procedurii falimentului, în maximum 45 de zile. Dacă se acceptă contestaţiile, cel mai probabil se va revota planul de reorganizare, în speranţa că argumentele contestatarilor poate îi vor convinge pe creditori să se răzgândească şi să accepte reorganizarea, ca alternativă la faliment.

Privatizare nereuşită

Cuprom, cunoscută în Zalău ca şi „Emailaţi” sau „Elcond”, a fost una dintre cele mai mari fabrici din Zalău şi cel mai mare producător de conductori emailaţi de cupru din ţară. Declinul a început cu indienii de la Allied Deals, o firmă din Marea Britanie ce a cumpărat 51 la sută din acţiunile fabricii de la Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) în 1999, pentru ca în scurt timp, printr-o majorare de capital, să ajungă la 94 la sută. Când în 2002 firma din Anglia, transformată între timp în RBG Resources, a început să aibă probleme financiare, pe fir a intrat un lichidator din Olanda, care a vândut Elcondul unei asocieri de firme cu sediul în Cipru. Noii proprietari au ales o firmă din Bucureşti, Nordexon Manufacturing SRL, pentru a le administra afacerile din România – adică fabrica din Zalău şi uzina „Phoenix” din Baia Mare. Administratorii desemnaţi de proprietari au înfiinţat o nouă firmă, numită SC Cuprom SA, cu sediul în capitală. După cum se arată într-o plângere penală adresată de un grup de acţionari minoritari Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, prin „inginerii” economice Elcondul a ajuns să fie dator vândut noului Cuprom, astfel încât în 2004 toate activele Elcondului au fost transferate Cupromului, în contul unei datorii despre care acţionarii spun că nu a existat niciodată.

În tot acest timp, peste 90 la sută dintre angajaţii societăţii au fost disponibilizaţi iar secţiile închise rând pe rând. De la aproximativ 2.200 de angajaţi, cât avea fabrica în vremurile ei bune, când era una dintre cele mai mari fabrici de profil din ţară şi unul dintre principalii stâlpi ai economiei judeţului, ea funcţionează acum, la cote de avarie, cu 72 de lucrători. Dintre toate secţiile fabricii, una singura nu a fost încă oprită – cea de trefilare.
 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO