Trei copii, victime ale căpuşelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niciunul dintre pacienţii înţepaţi de căpuşe nu au avut nevoie de internare. Foto: Arhivă

Trei copii cu vârste de până la şapte ani în ajuns în aceste zile la Unitatea de Primire a Urgenţelor cu înţepături de căpuşă.

Vremea bună din week end a făcut ca sălăjenii să petreacă mai mult timp în aer liber. Acest lucru i-a expus, însă, "atacului" căpuşelor, care au trimis trei copii la spital.

Potrivit Marianei Ortelecan, reprezentant al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, este vorba despre două fetiţe de patru şi şase ani şi un băiat de şapte ani, toţi din Zalău. Tot din cauza căpuşelor, a ajuns la spital şi un bărbat de 60 de ani, din satul Gălpâia.

“Toţi cei patru pacienţi au fost trataţi la Unitatea de Primiri Urgenţe şi, din fericire, nu au avut nevoie de internare”, mai spune Ortelecan.

Cum ne ferim de muşcătura de căpuşe

Muşcătura de căpuşă poate duce la afecţiuni destul de grave, cum este boala Lyme, de aceea este bine să ne ferim, pe cât posibil, de acest insecte. Pentru aceasta, evitaţi să traversaţi locuri cu iarbă înaltă sau împădurite, unde hoinăresc căprioarele (care poartă şi răspândesc căpuşele).  În zonele în care se găsesc căpuşe, purtaţi haine de culoare deschisă (pentru a putea observa insectele), cămăşi cu mâneci lungi, pantaloni, în aşa fel încât căpuşele să nu poată ajunge la piele.  Cu toate că pot fi eficiente, evitaţi folosirea abuzivă a spray-urilor insecticide, deoarece otrava pe care o conţin poate fi absorbită şi de piele. Aplicaţi spray-urile numai pe haine şi nu pe piele.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!