Traseele unei comori. Cum a devenit sarea din Transilvania sursă generoasă de venit pentru Regatul Maghiar
0Pe continentul european, sarea se regăseşte doar în anumite zone, iar Transilvania nu este doar una dintre ele, ci şi printre cele mai bogate provincii salifere ale Europei.
Sarea este un mineral extrem de important pentru sănătatea oamenilor şi a animalelor şi până târziu a fost printre singurele soluţii folosite pentru conservarea cărnii sau a brânzeturilor, iar sfera de utilizare cotidiană poate fi mult mai amplă.
Pe continentul european, sarea se regăseşte doar în anumite zone, iar Transilvania nu este doar una dintre ele, ci şi printre cele mai bogate provincii salifere ale Europei. Situaţia reprezintă o consecinţă a unui proces care a durat câteva 400.000 de ani, când apa Mării Sarmatice, ce acoperea aceste meleaguri în urmă cu zeci de milioane de ani, s-a evaporat, formându-se depuneri de sare, susţine cercetătorul ştiinţific Ioan Bejinariu (foto jos), de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Exploatarea de la Băile Figa era una dintre cele mai consistente, cercetătorii estimând că masivul de sare de aici a fost exploatat o lungă perioadă de timp - aproximativ între sfârşitul mileniului IV î. Hrs. şi începutul secolului II î. Hrs. Vârful extracţiei acestui preţios mineral pare să fi fost în epoca bronzului şi începutul epocii fierului, respectiv în intervalul 1600-800 î. Hr.
"Majoritatea datelor confirmă că exploatarea resursei de sare de aici a cunoscut atunci apogeul, atingând un nivel ce depăşea cu mult necesităţile populaţiilor din zonă. Surplusul trebuie să fi fost destinat schimbului, fiind direcţionat spre zonele lipsite de sare din regiunile de câmpie situate mai la vest. Pentru populaţiile care nu dispuneau de această resursă, a obţine sare era la fel de important cum este astăzi pentru noi să avem gazul asigurat pentru încălzire sau combustibil pentru maşină", precizează specialistul Muzeului din Zalău. Potrivit acestuia, una dintre destinaţiile produsului extras de la Figa era marea Câmpie Panonică, o zonă cu comunităţi mari, cu şeptel numeros, şi, implicit, într-o nevoie constantă de sare.
Drumurile sării
Săpăturile efectuate în situl arheologic de la Figa, la care au participat atât arheologi, cât şi geologi, geofizicieni, biologi, conservatori, etnologi ori specialişti în dendrocronologie, au furnizat date despre organizarea şi amploarea exploatării. În acelaşi timp, au permis descoperirea unui bogat inventar arheologic utilizat de oamenii din trecutul îndepărtat pentru a scoate sarea din pământ: de la unelte (ciocane din piatră şi lemn, lopeţi din lemn, scări), la dispozitive folosite pentru a desprinde bucăţi din masivul de sare.
Dacă pentru perioada medievală există documente care spun clar care erau traseele pe care era transportată sarea, pentru preistorie, cercetătorii se bazează pe dovezile indirecte, respectiv pe descoperirile arheologice.
Unul dintre aceste drumuri ale sării tranzita teritoriul de astăzi al Sălajului şi urmărea firul Someşului, spre vest, fie pe apă - bulgării uriaşi fiind transportaţi în plute speciale, fie pe uscat - duşi în căruţele trase de cai. "Cele două erau oarecum paralele, urmau Valea Someşului, iar în zona actualului oraş Jibou se ramificau: unele transporturi continuau traseul pe apă, prin trecătoarea de la Ţicău şi ajungeau în zona Sătmarului, apoi mai departe până la vărsarea Someşului în Tisa, altele urmau traseul prin trecătoarea Poarta Meseşană de la Moigrad, apoi pe Valea Crasnei şi se îndreptau spre teritoriul Ungariei", explică Ioan Bejinariu.
Dispozitiv folosit la exploatarea sării de la Figa în mileniul II î.Hr. FOTO Arhivă Ioan Bejinariu
Acest comerţ de tranzit, adaugă sursa citată, a permis comunităţilor care controlau zonele de tranzit să obţină importante beneficii, încă din epoca bronzului. În punctele strategice - zona Jiboului, a Moigradului, a Şimleului Silvaniei - au apărut centre fortificate prospere, descoperirile arheologice ulterioare atestând, de altfel, importante acumulări de avuţii private sau comunitare concretizate în tezaure din metal preţios (bronz, argint şi aur) din diferite perioade de timp. "Cu siguranţă mare parte dintre aceste tezaure pot fi puse în legătură cu acest comerţ de tranzit", punctează sprecialistul de la Muzeul Judeţean.
Afaceri cu sare
În perioada în care zona exploatărilor de sare din bazinul someşan a făcut parte din Imperiul Roman, mai multe inscripţii atestă activitatea unor ”antreprenori” ai vremii care se îmbogăţesc din valorificarea acestei resurse. Unul dintre ei era Publius Aelius Marius, al cărui nume apare pe o serie de documente epigrafice descoperite inclusiv la Porolissum, administrator al salinelor şi păşunilor. Statutul special pe care i-l conferă comerţul cu sare la nivelul întregii provincii Dacia, face ca acesta să activeze într-un mediu economic ce vizează atât centrul provinciei, cât şi periferia acesteia.
Dispozitiv folosit la exploatarea sării de la Figa în mileniul II î.Hr. FOTO Arhivă Ioan Bejinariu
"Este unul dintre primii oameni despre care ştim că a prosperat datorită afacerilor cu statul. Era un fel de arendaş al exploatării de sare şi al distribuţiei, şi, în acelaşi timp, controla şi păşunile", spune Bejinariu.
În ceea ce priveşte exploarea medievală, acesta menţionează că sarea exploatată în Transilvania asigura un venit generos Regatului Maghiar: "În perioada medievală, sarea exploatată din Transilvania a reprezentat chiar şi 30% din veniturile vistieriei statului maghiar. Cu ajutorul banilor obţinuţi din distribuţia sării, regele îşi completa veniturile pentru cheltuieli publice, întreţinerea armatei şamd".
Mai puteţi citi: