TenarisSilcotub dă burse de câte 2.400 de euro la 40 de studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

40 de studenţi de la universităţile tehnice din Cluj, Iaşi şi Bucureşti, de la Universitatea Petrol‑Gaze Ploieşti şi de la Universitatea de Nord din Baia-Mare au fost anunţaţi astăzi, în cadru festiv, că vor fi beneficiarii burselor de 2.400 de euro acordate prin Roberto Roca Education Program, finanţat de Tenaris Silcotub.

Festivitatea a fost organizată la Cluj, oraşul cu cei mai mulţi bursieri – în număr de 18. Celelalte burse au mers către tineri din Iaşi (10), Bucureşti (7), Ploieşti (3) şi Baia Mare (2).


Potrivit reprezentanţilor companiei, cei 40 de câştigători au fost selectaţi din cei peste 200 de candidaţi participanţi la centrele de evaluare organizate de TenarisSilcotub cu sprijinul universităţilor partenere. Criteriile de selecţie sunt performanțele școlare ale candidaţilor, aptitudinile personale, capacitatea de lucru în echipă, creativitatea şi recomandările primite din partea universităţilor.


„O companie industrială are nevoie de susţinerea societăţii, alături de care să crească prin cunoaştere. De aceea, investim continuu în dezvoltarea angajaților noștri și sprijinim iniţiative în domeniul educaţiei, acesta constituind punctul central al investiţiilor noastre in comunitate. Ne axăm pe susţinerea excelenţei şi recunoaşterea meritelor, cat si pe sprijinirea educaţiei tehnice şi a inovaţiei”, spune Gabriel Podskubka, Vicepreşedinte Executiv TenarisSilcotub. 


 „Tinerii care beneficiază de bursele «Roberto Rocca» sunt bine pregătiţi, dar evaluarea lor a demonstrat că au şi calităţile unor viitori lideri în industria de profil. Bursierii au ideile şi capacitatea necesare pentru a inova, entuziasm şi iniţiativă. TenarisSilcotub este onorată să le fie alături în această perioadă esenţială - a formării lor academice”, a declarat Paola Mazzoleni, Director Resurse Umane TenarisSilcotub.


Începând din 2006, prin Roberto Rocca Education Program li s-au acordat studenţilor români 228 de burse de studiu, la nivel de licenţă si master. O parte dintre ei au devenit între timp angajaţii companiei.De asemenea, 11 absolvenţi ai facultăţilor tehnice din Romania au beneficiat de burse de doctorat pentru studii în străinătate. Pentru ediţia 2011-2012 a burselor de doctorat, înscrierile se fac pe site-ul www.robertorocca.org, începând cu mijlocul lunii octombrie.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort